Un mare combatant în prelucrarea lemnului

Un mare combatant în prelucrarea lemnului

prelucrarea-lemnuluiIdeea că în județul Mureș producţia de mobilă s-a situat pe locul I pe țară în anii 2000 şi 2002 şi pe locul al 3-lea în anul 2006 a determinat la începutul anului 2008, Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România (APMR) şi societatea SC Mobex SA să formuleze împreună ideea înfiinţării unui cluster pe mobilă în regiunea Târgu-Mureş – Transilvania Furniture Cluster (TFC). Scopul clusterului este să devină cea mai mare reţea de cooperare din România în domeniul lemnului şi mobilei!

Tot legat de rezultatele notabile în ceea ce privește prelucrarea lemnului este faptul că, valoarea exporturilor de produse din lemn și de mobilier, la nivelul judeţului Mureş, a fost de 114.794 de mii de euro, judeţul Mureş fiind întrecut în acest sens de judeţele Alba, Braşov, Covasna. În plus, judeţul Mureş se situează pe locul doi în regiunea centrală în privinţa numărului de angajaţi din industria lemnului şi fabricarea mobilei, după Alba, depăşind judeţele Braşov, Covasna, Harghita, Sibiu.
Rândurile următoare se doresc a fi o scurtă radiografie asupra industriei lemnului în judeţul Mureş, un judeţ cu tradiţie în acest domeniu.

Punctual

Spre finalul anului trecut, Lucia Varga, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură organiza dezbateri în toată ţara pe un pachet de acte normative pentru a încuraja folosirea masei lemnoase ca vector de dezvoltare în ţară. Asta în condiţiile în care exportul de lemne a crescut, în timp ce firme care valorifică lemnul întâmpină dificultăţi în aprovizionare. Deci era vorba despre o politică de sprijinire a agenţilor economici pentru firmele angrenate în industria de prelucrare a lemnului.

Pe Mureș tradiția continuă

Bazată pe valorificarea materiei prime locale, industria de prelucrare a lemnului are o tradiție solidă în judeţul Mureş, exploatarea și prelucrarea lemnului constituind şi în prezent unii dintre principalii pilonii ai industriei mureşene. Producția de mobilă din judeţul Mureș are o tradiție binecunoscută, fabricanții regionali de mobilă fiind prezenți atât pe piața românească, cât și pe cele internaționale. Gama de produse acoperă aproape toate categoriile de mobilă, de la mobilierul pentru locuințe la cel pentru birouri și magazine, producându-se atât mobilier tradițional, cât și modern.
Însă, în ultimele două decenii, industria de prelucrare a lemnului a suferit transformări majore, arată unele informații emise de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru). Alături de marile unități de prelucrare au apărut numeroase întreprinderi private mici care au reușit să creeze o puternică concurență firmelor mai vechi. Printr-o flexibilitate sporită și un grad mare de adaptabilitate, companiile mici, având sub 200 angajați, au ținut mai ușor pasul cu schimbările rapide intervenite pe piață. Totodată, companii multinaționale din domeniul prelucrării lemnului au intrat pe piața regională, realizând investiții ce însumează sute de milioane de euro. Sunt prezente în judeţul Mureş firme precum Parisot (Franța) sau Kastamonu (Turcia), acestea deținând unități de producție la Sovata și Reghin.
,,Ceea ce este de remarcat atunci când se face o analiză a industriei de exploatare şi de prelucrare a lemnului din judeţul Mureş, este faptul că există, în continuare, unităţi de producţie mari, de tradiţie, care s-au menţinut pe piaţă chiar şi în urma proceselor de restructurare prin care au trecut. Există însă şi numeroase întreprinderi înființate după 1990, care au crescut, ajungând la acelaşi statut sau chiar depăşind întreprinderile de tradiţie. În acelaşi timp, în acest domeniu activează şi un număr mare de IMM-uri”, se arată într-un document emis de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru – ,,Analiza nevoilor şi stadiul de dezvoltare a sectorului de exploatare şi prelucrare a lemnului la nivelul regiunii centru”.

Revenirea din criză?

,,În ultimii ani, industria de prelucrare a lemnului a traversat o perioadă dificilă, multe firme fiind nevoite să-și restrângă sau chiar să-și suspende activitatea. Criza economică și financiară a condus la o contractare severă a cererii interne și externe, atât în ceea ce privește cheresteaua și lemnul utilizat în construcții, cât și în ce privește mobilierul și alte produse ale industriei lemnului”, se menţionează în documentul amintit anterior. Însă, anul 2011 înregistrează o redresare moderată a producției industriale și o creștere ușoară a numărului de salariați, inclusiv în activitatea de prelucrare a lemnului. Astfel, ponderea salariaților din industria lemnului și a mobilei în numărul total de salariați din industria prelucrătoare, la nivelul judeţului Mureş se ridică la peste 20%, conform datelor emise de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Statisticile arată că judeţul Mureş se situează pe locul doi în regiunea centrală în privinţa numărului de angajaţi din industria lemnului şi fabricarea mobilei, după Alba, depăşind judeţele Braşov, Covasna, Harghita, Sibiu.

Exportăm prea mult lemn, dar…

O problemă la nivel naţional este că pe piaţa românească lemnul este greu accesibil din cauza cantităţii mari pe care o exportăm. ,,Am prevăzut acordarea dreptului de preemţiune la achiziţionarea lemnului pentru operatorii din industria mobilei şi am încurajat prelucrarea primară la nivelul depozitelor, adică la nivelul fiecărui Ocol Silvic, astfel încât materia primă prelucrată în Ocolul respectiv să fie disponibilă pentru agenţii economici din zona respectivă. România este o ţară care îşi exportă materia primă, lemnul. Din păcate, asistăm la acest export în detrimentul valorificării şi prelucrării în ţară. În comparaţie cu anul 2002, cantitatea de lemn şi produse din lemn, cherestea în special, exportată, este de patru ori mai mare”, a declarat Lucia Varga, prezentă la sfârşitul anului trecut la Tîrgu-Mureş.

…județul Mureș face notă discordantă

Totuşi, în judeţul Mureş, începând cu anul 2011 s-a observat o creştere a volumului de lemn exploatat de către operatorii economici cu activitate de exploatare forestieră: aproape 618 mii de metri cubi de lemn exploatat de către operatorii economici mureşeni, după ce înainte cu doi ani era sub 440 de mii de metri cubi. În acelaşi an 2011, INS arată că valoarea exporturilor de produse din lemn și de mobilier, la nivelul judeţului Mureş, a fost de 114.794 de mii de euro, judeţul Mureş fiind întrecut în acest sens de judeţele Alba, Braşov și Covasna. Totuşi, dacă ne referim doar la exportul mobilei, judeţul nostru este pe locul doi în regiune, surclasat doar de judeţul Alba, întrecând atât Braşovul, Sibiul, cât și Covasna şi Harghita.
Totodată, statisticile arată că suprafaţa ocupată cu vegetaţie forestieră a crescut. Astfel, dacă în 2007 existau la nivelul judeţului sub 209 mii de hectare de păduri, în 2011 erau aproape 220 mii de hectare în judeţul Mureş. Situaţia este mai rea în judeţele învecinate. Astfel, în această perioadă, s-a înregistrat o scădere a suprafeţelor de păduri Alba, Covasna, Harghita şi Sibiu; o uşoară creştere a avut loc în Braşov.

Cluster mureșean cu obiective mari

Pentru a deveni competitive, firmele care prelucrează lemnul ar putea să se asocieze. Asta deoarece, în industria lemnului, monopolul companiilor străine nu poate fi spart decât prin asocierea producătorilor şi exploatatorilor din România, consideră specialiştii.
În acest sens, precizăm că din anul 2010 judeţul nostru găzduiește unul din puținele clustere din România în domeniul mobilei: Transilvania Furniture Cluster (TFC). Clusterul este definit ca o concentrare geografică de companii interconectate, furnizori specializaţi, furnizori de servicii şi instituţii, alături de un lanţ industrial de excelenţă.
Transilvania Furniture Cluster (TFC) este un cluster industrial regional orizontal. Activitatea clusterului este concentrată în judeţele Mureş, Harghita, Covasna, Braşov şi Bistriţa Năsăud din cadrul regiunii istorice a Transilvaniei.
„La începutul anului 2008, Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România (APMR) şi societatea SC Mobex SA au formulat împreună ideea înfiinţării unui cluster pe mobilă în regiunea Târgu-Mureş. Formarea unui cluster antreprenorial a fost percepută ca o opţiune de a combate efectele negative ale crizei economice şi de a îmbunătăţi competitivitatea pe termen lung a industriei locale.
Motivele înființării clusterului cu sediul în Tîrgu-Mureș sunt întemeiate deoarece câteva studii au arătat că „orașul trandafirilor” este o potențială regiune unde acesta se poate desfășura, iar ideea de cluster era susținută de Mobex, liderul de piață din regiune.
Tîrgu-Mureș oferă o bază propice pentru activități economice în domeniul lemnului și mobilei deoarece în zonă sunt concentrate majoritatea firmelor de lemn și mobilă, disponibilitatea majorității resurselor primare necesare, recunoașterea internațională a regiunii ca loc al lemnului și mobilei, tradiția îndelungată de prelucrare a lemnului.
Scopul clusterului este să devină cea mai mare reţea de cooperare din România în domeniul lemnului şi mobilei!”, se arată în ,,Analiza de nevoi şi planul de dezvoltare al clusterelor din industria lemnului”, document realizat de SC Eur-Consult SRL.

Producţia de mobilier a judeţului Mureş a fost întotdeauna una dintre cele mai importante din ţară (atât in termeni de producţie industriala cât şi de export). Producţia de mobilă din judeţul Mureş s-a situat pe locul I pe țară în anii 2000 şi 2002 şi pe locul al III-lea în anul 2006 (ultimul an în care Anuarul statistic al judeţului Mureş publica informaţii privind ponderea şi locul judeţului în economia naţională pe ramuri sau produse industriale).

Vasile Dancea

Lasă un răspuns