Şeful Noii Gărzi Maghiare din Transilvania, Mikola Bela, declarat indezirabil de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), a fost ridicat de mascaţi de la domiciliul său din Târgu Mureş, joi, în jurul orei 16.30, şi este escortat către graniţa cu Ungaria.
Mikola Bela este însoţit de prietena lui şi este escortat de două dube cu mascaţi şi de o maşină a Poliţiei Rutiere. Întrucât acesta nu a participat joi la procesul de la Curtea de Apel Bucureşti, a fost ridicat de la domiciliul din Târgu Mureş imediat după pronunţarea sentinţei.
Înainte de ziua procesului, Mikola Bela a declarat că nu a încălcat niciodată Constituţia României şi nu a acţionat niciodată împotriva poporului român, iar demersul împotriva sa ar fi unul strict politic, de care nu ar fi străini nici politicienii din Ungaria, nici cei din România.
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis joi cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de declarare a lui Mikola Bela ca indezirabil pe teritoriul României. Decizia poate fi atacată cu apel, însă este executorie şi poate fi pusă în aplicare de îndată.
Conform legii, o persoană declarată indezirabilă este escortată imediat la frontieră sau până în ţara de origine de către personalul Oficiului Român pentru Imigrări.
Ministerul Afacerilor Interne a decis interzicerea pătrunderii în România a patru cetăţeni maghiari pe o perioadă de un an, a anunţat luni Monica Dajboc, purtător de cuvânt al MAI. Este vorba despre Tyrityan Zsolt, membru al organizaţiei Oastea Haiducilor, Zagyva Gyorgy Gyula, membru Jobbik, Szavay Istvan, membru Jobbik, şi Mikola Bela, membru al organizaţiei Noua Gardă ungară, faţă de care organele competente au sesizat Curtea de Apel Bucureşti în vederea declarării acestora ca indezirabili. Decizia a fost adoptată cu scopul preîntâmpinării producerii unor evenimente care să afecteze grav ordinea publică pe teritoriul României.
AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.