Medicii refuză să ceară de la pacienţi declaraţii fiscale

Medicii refuză să ceară de la pacienţi declaraţii fiscale

Medicii și asistentele continuă în număr însemnat să-și caute un loc de muncă în străinătate.

Conducerea Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) a anunţat, luni, în cadrul Medical Forum de la Târgu Mureş, că medicii de familie nu sunt de acord să ceară de la pacienţi declaraţii cu privire la venit şi că soluţia ar fi ca Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să comunice veniturile pacienţilor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care să le includă în sistemul integrat.

‘Propunerea noastră, a SNMF, a fost ca ANAF să furnizeze aceste informaţii CNAS, iar CNAS, prin intermediul sistemul informatic unic integrat, să ne ofere această informaţie simplă; pe mine nu mă interesează ce venituri are pacientul meu, îmi doresc să aibă foarte multe venituri, nu mă interesează să-i cer declaraţii pentru că asta-mi consumă timpul, consumă timpul pacientului în primul rând şi alterează relaţia medic-pacient. Nu este normal ca în cabinet să-l întrebe ce venituri are şi să-l pun să dea declaraţii ce venituri are. Ceea ce este absolut aberant, nu suntem organe fiscale şi nici angajaţi ai CNAS ca să fim interfaţa între asiguraţi şi asigurator. Această informaţie trebuie să vină direct prin sistemul informatic unic integrat dacă se încadrează sau nu în această categorie. Şi cu asta basta. Noi să respectăm ceea ce ne furnizează sistemul informatic şi problema, din punctul nostru de vedere, ar fi rezolvată mult mai civilizat’, a declarat dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele SNMF.
Referindu-se la situaţia pacienţilor cu venituri până la 700 de lei, CNAS a arătat însă că potrivit normelor metodologice de aplicare a contractului cadru art. 102 alin. (3), pensionarii – care beneficiază de reţete compensate în proporţie de 90% – trebuie să prezinte medicului de familie ultimul talon de pensie, actul de identitate, precum şi o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte faptul ca realizează venituri numai din pensii de până la 700 lei pe lună.

Medicii de familie participă, în perioada 31 martie -1 aprilie, la Medical Forum, manifestare ştiinţifică organizată de Ziarul Medicului de Familie în parteneriat cu Societatea Naţională de Medicina Familiei.

Pe agenda Medical Forum Târgu Mureş se află subiecte de actualitate specifice medicinii primare, inclusiv problematici referitoare la pachetul de servicii medicale de bază, noua listă de medicamente compensate şi gratuite, cardul de sănătate, dar şi relaţia cu Casa de Asigurări de Sănătate.

AGERPRES

Lasă un răspuns