Preşedintele PSD Mureş, deputatul Vasile Gliga, a declarat joi, pentru AGERPRES, că va vota în favoarea adoptării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului referitoare la introducerea accizei de 0,7 cenţi pe litrul de carburant, întrucât consideră această măsură ca fiind necesară. ‘Normal, ca grup parlamentar care susţine Guvernul, trebuie să susţin politica Guvernului şi sunt convins că e o măsură necesară. Nu zic că e bună, dar e necesară, totdeauna, când îţi asumi un exerciţiu financiar şi o decizie să guvernezi, nu iei numai măsuri numai să dai. Că n-ai de unde să dai, dacă nu ai şi de unde să iei. Chiar dacă efectul e la nivel naţional, totuşi, eu zic că avem încredere în Guvernul pe care l-am votat, să-şi facă treaba (…) Sunt foarte multe alte măsuri care ţin cont de pensionari, de oameni nevoiaşi, care-i ajută. Şi tocmai acesta-i scopul pentru care se ia de la cei care poate-şi permit un pic de lux, să putem să-i ajutăm pe cei săraci’, a declarat Vasile Gliga.
Deputatul PSD a susţinut că va vota în favoarea acestei măsuri mai ales că premierul a negociat cu transportatorii şi cu responsabilii din agricultură pentru restituirea unor sume ‘pentru că într-adevăr nu poţi să scumpeşti mâncarea, din cauza scumpirii motorinei’.
AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.