Redacția săptămânalului Punctul a urmărit îndeaproape, așa cum am anunțat, problemele sesizate de locuitorii străzilor Prof. Dr. Grigore Ploeșteanu, Inului, Gurghiului, Trifoiului și Lucernei.
În luna ianuarie 2014 am primit o sesizare pe adresa de e-mail a redacției care reclama faptul că pe o stradă din Tîrgu-Mureş s-au efectuat lucrări de reabilitare, dar că lucrarea, de fapt, a fost o ,,batjocură”, realizată din bani publici.
În urma anchetei noastre, am descoperit că cetăţenii care locuiesc pe cel puţin încă patru străzi din municipiu erau la fel de revoltaţi şi indignaţi de reabilitarea străzilor lor care, după lucrările efectuate în luna ianuarie 2014, erau aproape tot la fel de pline de gropi şi noroi ca şi înainte…
Dar iată că acum, în urma demersului jurnalistic realizat de Punctul, care a scris un articol referitor la acest subiect, lucrurile încep să se rezolve… Cel puţin una dintre străzi a fost reparată!
Ce s-a întâmplat?
Prin reclamaţia primită pe e-mailul redacţiei (despre care am amintit mai sus) am aflat că pe o stradă de pământ din cartierul Unirii, Primăria a dispus firmei SC Astor Com SRL reabilitarea carosabilului prin îndreptarea drumului şi aplicarea unui strat de cinci centimetri de piatră. Însă, lucrarea nu a fost efectuată conform indicaţiilor Primăriei. (mai multe detalii puteți citi pe https://punctul.ro/2014/02/02/piatra-din-capul-drumului/).
În urma anchetei Punctul, am constatat faptul că aceeaşi situaţie era şi pe străzile pietruite Gurghiului, Trifoiului, Lucernei şi Inului din cartierul Unirii, Tîrgu-Mureş. Locatarii ne-au relatat că în săptămâna 13 – 17 ianuarie 2014 au fost efectuate lucrări de reabilitare de către Astor Com SRL (utilajele erau inscripţionate cu numele acestei firme) pe străzile amintite anterior, dar că, după reabilitare, străzile sunt tot pline de gropi şi noroi, iar piatra turnată este foarte puţină, neacoperind decât parţial aceste drumuri şi neavând nicidecum grosimea de cinci centimetri, după cum ne-a transmis Primăria că era prevăzut. Ba mai mult, pe strada Inului nu s-a turnat deloc piatră, strada fiind doar îndreptată cu ajutorul unui utilaj cu lamă.
Am sesizat Primăria Tîrgu-Mureş în legătură cu cele constatate şi declarate de cetăţeni. Ni s-a răspuns că străzile în cauză se află într-o perioadă de garanţie până la jumătatea lunii martie 2014 şi că în acest interval trebuie corectate defecţiunile.
,,Pe străzile Grigore Ploieşteanu, Gurghiului, Lucernei şi Trifoiului au fost executate lucrări de întreţinere drum pietruit în cursul anului 2013. Perioada de garanţie de bună execuţie expiră în data de 15. 03. 2014, astfel în cursul lunii ianuarie 2014 au fost efectuate lucrări de remediere a defecţiunilor apărute în această perioadă (datorită faptului că pe aceste străzi nu există reţea de canalizare pluvială), constând din scarificarea părţii carosabile, complectare cu material pietros (piatră spartă 5 cm) şi compactare.
Menţionăm că, executantul lucrărilor are obligaţia de a remedia toate defecţiunile menţionate înaintea expirării termenului de garanţie”, se arată într-un document semnat de ing. Racz Lucian, Director Tehnic în cadrul Direcţiei Tehnice, Compartimentul investiţii construcţii drumuri şi străzi din cadrul Primăriei Tîrgu-Mureş şi întocmit de Szabo Lorand.
Am contactat şi firma Astor Com SRL pentru a-şi spune punctul de vedere în legătură cu aceste sesizări ale cetăţenilor. Deşi reprezentanţii acestei firme au avut timp mai multe zile să ne răspundă în scris pe e-mail, nu am primit niciun răspuns…
Aprilie 2014
Perioada menţionată de garanţie (15 martie) a expirat şi nu s-a realizat nimic în plus pe străzile amintite. De aceea, săptămânalul Punctul a contactat din nou Primăria Tîrgu-Mureş şi firma Astor.
După aproximativ o săptămână de la solicitarea noastră de a obţine noi informaţii, mai exact la începutul lunii aprilie, lucrurile au început să se mişte. Pe strada Inului din cartierul Unirii s-a turnat un strat compact de piatră. Pe celelalte străzi, din declaraţiile locuitorilor din zonă, nu s-a realizat nimic în plus. Oricum, situaţia cea mai gravă era pe strada Inului fiindcă acolo nu fusese turnată deloc piatră în luna ianuarie.
Ciudăţenii…
Totuşi, firma Astor nu a răspuns întrebărilor Punctul nici pentru acest al doilea articol…
Primăria a răspuns. Dar, nu complet. Nu a precizat sancţiunile impuse firmelor care nu respectă perioada de garanţie, spunând că sunt confidenţiale (deşi contractul este realizat între Primărie, deci o instituţie publică şi o firmă privată)! Mai mult, un lucru ciudat: în răspunsul trimis de Primărie înregistrat în data de 3. 04. 2014 se preciza că „Strada Inului a fost reprofilată fără adaos de material pietros”. Aceasta deşi în data de 2. 04. 2014 se turnase deja un strat consistent de piatră pe strada Inului…
Redăm, în continuare ultimul răspuns al Primăriei referitor la reabilitarea străzilor Gurghiului, Trifoiului, Lucernei, Inului şi Grigore Ploeşteanu din cartierul Unirii, emis de Direcţia Tehnică, Compartimentul Investiţii Construcţii Drumuri şi Străzi:
„Pe străzile menţionate de dumneavoastră au fost executate lucrări de reparaţii curente conform normativului Ind. AND554/2002 emis de Administraţia Naţională a Drumurilor corespunzător acestui tip de drum pietruit. Acest tip de întreţinere se poate face de două ori pe an. Achiziţia s-a făcut pe baza cererilor de oferte, fiind selecţionată oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar. Precizăm că, contractul perfectat între părţi (beneficiar – executant) conţine clauze de confidenţialitate, motiv pentru care suntem ţinuţi în respectarea acestora.
Sancţiunile sunt prevăzute în contractul perfectat între părţi, existând şi clauza prin care s-a constituit garanţia de bună execuţie. Străzile respective corespund indicatorilor care se cer pentru o „stradă pietruită”.
Strada Inului a fost reprofilată fără adaos de material pietros. După cum am menţionat în corespondenţa noastră anterioară, pe aceste străzi lucrările executate sunt de întreţinere şi nu de reabilitare, ca urmare a lipsei reţelei de colectare pluvială. Pentru reabilitarea lor este necesar mai întâi a se găsi o soluţie pentru colectarea apelor pluviale urmată de întocmirea întregii documentaţii tehnice pentru modernizare (asfaltare) în funcţie de fondurile care vor fi alocate în acest sens. Director Tehnic, ing. Racz Lucian”.
Vasile Dancea
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.