CNTM așteaptă sprijinul Ungariei pentru autonomie
CNTM așteaptă sprijinul Ungariei pentru autonomie

CNTM așteaptă sprijinul Ungariei pentru autonomie

steag tinutul secuiesc marsPreşedintele executiv al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), Sandor Krisztina, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că organizaţia sa aşteaptă sprijin din partea formaţiunii câştigătoare a alegerilor parlamentare din Ungaria, FIDESz, pentru autonomie şi dezvoltare economică şi speră ca acestea să constituie obiectul negocierilor bilaterale româno-ungare. ‘Depinde şi de FIDESz, să zic aşa, pentru că aşteptăm şi de la ei să zică care vor fi priorităţile pe care vor să le atingă sau pe care vor să le realizeze în cursul celor patru ani care urmează. Noi, privind ţelurile noastre strategice, autonomia şi dezvoltarea economică a Transilvaniei, aşa în general, ne bazăm pe ajutorul lor, pentru că, dacă, aşa cum am zis, Ungaria se pronunţă în favoarea autonomiilor care pot fi înfiinţate în Transilvania, în Slovacia şi în Serbia, nouă ne este mai uşor dacă, pe planul politic, între cele două ţări, ar putea să aibă loc nişte negocieri, măcar de început, să întărim aceste dorinţe şi aceste ţeluri, pe care le avem şi noi şi alte comunităţi maghiare. Deci cele mai mari aşteptări pe acest plan le avem’, a afirmat Sandor Krisztina.

Aceasta a spus că până acum s-a vorbit destul de mult despre autonomie şi că CNMT va continua, până îşi va îndeplini ţelurile, însă îşi doreşte ca pe agenda convorbirilor oficiale româno-ungare să fie inclus acest subiect, care ‘e delicat, într-adevăr, şi din privinţa Guvernului ungar şi a celui român’. ‘Dar vedeţi şi dumneavoastră că acum ne aflăm într-un proces de regionalizare. Pe plan european se vede, dar sunt şi anumite manifestări şi din partea politicienilor români, pe plan judeţean sau regional, care se afirmă pentru a se întări regiunile române – Transilvania, Dobrogea, Moldova etc. Deci, cred că acest proces se va întări în continuare, noi milităm în favoarea acestuia, pentru că o Românie federală cred că ar fi mult mai prosperă decât stă acum în Constituţie, deci inclus în primele paragrafe. (…) Nu va fi aşa de uşor, eu ştiu, dar e un proces lung, nu se ştie, poate nu depinde doar de cele două Guverne, că vedem şi noi ce se întâmplă în Europa, în general’, a subliniat lidera CNMT.

Aceasta a spus că, de asemenea, CNMT aşteaptă de la formaţiunea aflată la guvernare în Ungaria sprijin pe plan cultural şi educaţional, unde sunt proiecte în curs, cum ar fi finanţarea Universităţii Sapientia. ‘Avem şi un plan economic, numit planul Miko Imre, care se referă la modul în care s-ar putea dezvolta economic Transilvania şi este un plan strategic, cunoscut şi de oficialii din Guvernul ungar. Noi sperăm ca şi cu ajutorul Guvernului de la Bucureşti, şi cu ajutorul Guvernului de la Budapesta, să putem să începem nişte planuri, nişte acţiuni, din cadrul acest plan strategic economic (…). Că până acum avem doar un plan strategic, care a fost editat în limba maghiară, sunt mai mulţi experţi economici care îl cunosc, şi de aici şi de dincolo, şi am vrea să începem munca pe acest domeniu’, a mai spus preşedintele executiv al CNMT.

Potrivit acesteia, în Planul Miko Imre există o serie de prevederi referitoare la folosirea resurselor naturale din Secuime, în special a apei minerale şi celei termale, prin dezvoltarea de SPA-uri.

Preşedintele executiv al CNMT mai crede că Transilvania ar putea să-şi administreze taxele şi că ‘probabil că ar fi prioritar să se reorganizeze statul, în aşa fel încât Transilvania să poată să se autoadministreze financiar’.

AGERPRES

Lasă un răspuns