Rândurile următoare nu sunt o laudă la adresa regimului comunist. De fapt, sunt o critică la adresa regimului capitalist postdecembrist, la modul defectuos în care s-a construit democrația în România.
O democrație care parcă luptă împotriva poporului, prin conducătorii care nu au reușit decât să distrugă de la Revoluție încoace. Cum s-ar putea astfel având în vedere că perioada post-ceaușistă s-a clădit pe un asasinat politic care este urmarea ultimului proces de tip stalinist din Europa?
În continuare, redau câteva exemple (citate) elocvente pentru situația dezastruoasă în care se află țara și pentru parcursul ei spre statutul de colonie economică și politică.
„Metroul din București a fost construit în ritm rapid. La 19 decembrie 1979 era pus în funcțiune primul tronson Semănătoarea – Timpuri Noi (magistrala I) urmată de magistrala II (1986) și magistrala III (1989), în total 60 de km cu 38 de stații. […] După 1990, metroul a înaintat în pas de melc. În 22 de ani a fost deschisă linia Basarab Nord – Piața Chibrit (2 stații) și o prelungire a Magistralei I (alte 2-3 stații)”.
„Fără implicarea masivă a statului, pregătirea sportivilor ar fi fost aleatorie, iar performanțele semnificativ reduse. Comparația cu cei 22 de ani postdecembriști este grăitoare. Medaliile au fost obținute după decembrie 1989 prin sprijin particular și mai ales prin tenacitatea cu care s-au pregătit sportivii care știau că au o cauză de apărat. „Privatizarea” s-a dovedit și în acest sector al vieții sociale un factor negativ, contraproductiv. Evoluția economiei private în România post decembristă este atât de firavă încât ea nu îngăduie o susținere materială continuă și fermă a activităților sportive”.
Între 1975 și 1979 se inaugurează în țară 16 busturi și statui, dintre care două la Tîrgu Mureș. „Inaugurarea acestor statui capătă, în perspectiva timpului, o altă semnificație. După 1989 și îndeosebi după 2005, educația tineretului se îndreaptă spre ștergerea identității naționale. Mass-media tipărită și TV – cu puține excepții – pun accentul numai pe divertisment și știri care pot atrage auditoriu, nu să-l informeze și să-i transmită ceva din identitatea și trecutul țării”.
„Începând cu 1990 regimul postdecembrist a procedat la închiderea și lichidarea unităților industriale inclusiv cele ce valorificau produsele agricole vegetale și animale, dar și utilajele agricole. Politica aceasta a fost urmată de toate guvernele. În total au fost desființate 366 de unități (din domeniul agricol). Distrugerea din agricultură nu este singura. Ea s-a produs în toate celelalte arii.
În acest sector nu a existat nici un fel de plan pentru a valorifica potențialul agriculturii socialiste și pentru o adaptare a ei la economia de piață.
Singura idee a fost revenirea la proprietatea individuală existentă înainte de colectivizare.
Ea s-a efectuat prin distrugerea fondurilor fixe, a construcțiilor și a utilajului existent în C.A.P., I.A.S. și S.M.A. la fel cu întregul sistem de irigații. O sumă de întreprinderi agricole de stat ar fi putut evolua spre ferme capitaliste, dar transformarea nu a avut loc. Marile unități producătoare de carne au fost lichidate. […]
Importul de carne, făină, zahăr, alte alimente, legume și fructe a devenit un fenomen dominant în detrimentul milioanelor de consumatori și spre beneficiile apreciabile ale unui număr infim de importatori și intermediari.
Agricultura din România nu mai este capabilă să producă hrană nici pentru cetățenii țării. Fapt niciodată constatat în istoria țării.
Ca un corolar, legislația actuală dă liber cetățenilor străini să cumpere și să devină proprietari agricoli. Pământul țării la vânzare!!”.
„După 1990, ani în șir, pădurile au fost atacate cu sălbăticie pentru a spori profiturile unor indivizi exploatatori de lemn brut. A fost o exploatare fără limite, dincolo de lege, deseori cu complicitatea unor factori locali”.
„În industrie funcționau 1.238 unități, grupate în 76 de centrale. Centralele au fost desființate ca entități juridice, iar din cele 1.238 unități producătoare, câteva mai sunt în ființă, preluate de proprietari din alte țări. O evidență a fabricilor din 1989 în funcție și astăzi ar fi de tot interesul. Numeric, probabil că nu depășesc 5% din totalul atunci existent.
Pentru tranziția spre o economie adaptată condițiilor pieței și concurenței a fost vehiculat cu insistență un singur concept: privatizarea. În teorie, privatizarea ar fi adus și retehnologizarea și reintrarea pe piață. În practică, privatizarea a însemnat lichidarea unităților (fabrici) respective, vânzarea utilajelor la fier vechi (cu profituri apreciabile pentru unele persoane) și eliberarea terenurilor aferente, acaparate rapid de investitorii mobiliari în vederea unor câștiguri substanțiale. Nu dispunem încă de o evidență a produselor industriale, manufacturiere și meșteșugărești ce se mai lucrează astăzi în România. Dacă o asemenea evidență există, ea este cu grijă socotită secret de stat de către Institutul Național de Statistică. Ceea ce știm însă este faptul că de la chibrituri și scobitori și cremă de pantofi și până la tractoare, camioane, utilaje complexe și toată gama de produse electronice, astăzi totul de importă. România, la dimensiunile națiunii întregi, a devenit piață de desfacere a mărfurilor de import. […]
Cumpărătorul român plătește mai mult pentru o marfă de calitate medie menită să dureze puțin pentru a fi înlocuită cu alta, potrivit ideii de bază a societății de consum”.
„Sistemul bancar aparține băncilor străine în proporție de peste 90%, chiar dacă unele păstrează numele dinainte de „privatizare”.
„Căile ferate funcționează sub parametrii anilor ’80 ai secolului trecut. Locomotivele Diesel-electrice sunt tot cele fabricate la Electroputere Craiova în anii ‘70 și ‘80”.
„În 1989 suprafața irigată era de 3.102.000 hectare, ceea ce reprezenta 31% din suprafața arabilă sau 21% din cea agricolă. Cu excepția Olandei, România ante 1989 dispunea de cea mai mare suprafață agricolă irigată, în comparație cu media Uniunii Europene sau cu Danemarca, Germania, Grecia, Elveția, Italia sau Portugalia.
Toate instalațiile au fost demontate și furate. Suprafețele irigate s-au redus considerabil”.
„Dacă tendința actuală continua, în scurt timp, 10-15 ani, România devine o colonie în cadrul Uniunii Europene. Va fi o premieră absolută: un stat suveran și independent ,teoretic, va fi în realitate o entitate cu statut colonial pe plan economico-financiar și politic”.
Aceste citate au fost extrase din volumul publicat în 2013 de cel mai înalt for științific al țării, Academia Română, „Istoria românilor”, Editura Enciclopedică.
Se mai poate face ceva? Da, dar forțele care pot schimba ceva în bine au nevoie de un regim care să acționeze în același sens, rapid, cu energie.
Titi Dălălău