Peste un milion de lei au fost alocați de CJ Mureș pentru lucrările de compartimentare și instalații ale acestei unități, iar un sfert din sumă era destinată chiriei pe 6 luni pentru stația de oxigen și pentru containere, anunta Radiomures.ro
Alte 15 milioane de lei au venit de la Ministerul Sănătății, însă o parte din investiții vor ajunge la Spitalul de Urgență, unitatea de suport de la UMFST fiind o extensie a spitalului, a precizat pentru Radio Tg.Mures managerul unității. Dr. Claudiu Puiac:
Unitatea de suport COVID-19 a fost construită în Sala Polivalentă din Campusul Universității de Medicină și Tehnologie din Târgu-Mureș și, inițial, era destinată pacienților confirmați cu simptomatologie moderată.
Acum, unitatea este destinată pacienților asimptomatici, însă nici un pacient nu a fost internat aici, până în acest moment, mai spune managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș, dr. Claudiu Puiac:
Momentan, această unitate de la UMFST care este gândită și prevăzută ca unitate de izolare și tratament a pacienților asimptomatici care sunt infectați cu virusul COVID-19 va rămâne în stand-by pentru că momentan nu știu cum va evolua pandemia. Deci, cel puțin până ce nu vom fi siguri că nu va mai exista un al doilea val, până în acel moment nu vom desființa această unitate. N-a fost internat nici un pacient la această unitate.
Unitatea medicală de suport de la UMFST a fost construită pentru a prelua pacienți în momentul în care ar fi fost depășită capacitatea Spitalului Clinic Județean Mureș.
Acest lucru nu s-a mai întâmplat, numărul cazurilor fiind în continuă scădere.
Unitatea a fost inaugurată în data de 9 mai, chiar de președintele Klaus Iohannis, însoțit de premierul Ludovic Orban și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru , în prezența autorităților locale.
Sursa: Radiomures.ro