200 de elevi de la Liceul Tehnologic Electromureş şi Colegiul Economic Transilvania au participat azi la întâlnirea cu deţinuţii în cadrul Proiectului „Deschide-ţi mintea! Nu fi închis!”. Solicitările tot mai numeroase ne arată că impactul activităţilor este cel aşteptat. Faţă în faţă, despre greşeli, alegeri şi consecinţe.
„Deschide-ţi mintea! Nu fi închis!” este un proiect de prevenire a delincvenţei juvenile. Proiectul a debutat în anul şcolar 2011-2012 şi constă în organizarea de întâlniri între grupuri de elevi de liceu şi persoane tinere aflate în stare privativă de libertate, având ca scop informarea elevilor asupra aspectelor legale ce ţin de infracţionalitate şi conştientizarea consecinţelor pe care le implică aceasta, în sensul descurajării comportamentului infracţional. Considerând impactul pozitiv pe care proiectul l-a avut asupra beneficiarilor, s-a propus reluarea acestui tip de activităţi şi în cursul anului şcolar 2016-2017.
Activităţile au fost coordonate de ofiţeri din cadru Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, la acestea au mai participat reprezentanţi ai Penitenciarului Târgu Mureş, iar subiectele dezbătute au vizat aspecte legate de delincvenţa juvenilă, accentul fiind pus pe problematica violenţei, răspunderea penală a minorilor, fazele actului infracţional şi pragul delincvenţial, situaţii de victimizare în care pot fi implicaţi minorii şi măsuri de prevenire a acestora, etc.
Elevii au avut ocazia să afle direct de la cei de vârste apropiate lor, ce înseamnă viaţa după gratii, cu îngrădiri ale libertăţii şi schimbarea sensului valorilor precedente încarcerării, astfel punându-se în valoare potenţialul educativ al experienţelor de viaţă ale persoanelor private de libertate.
Totodată, la finalul activităţilor, elevilor li s-au aplicat chestionare în vederea evaluării eficienţei acesteia, iar aceştia au scos în evidenţă, prin răspunsurile oferite, două aspecte care li s-au părut relevante, respectiv importanţa majoră a relaţiei între copil şi părinte, membrii familiei reprezentând singurul suport în situaţii de criză, iar celălalt aspect se referă la ideea greşită de a eticheta persoanele după o singură greşeală comisă, respectiv la fragilitatea limitei dintre lege şi fărădelege şi la uşurinţa cu care fiecare poate să ajungă să greşească.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.