Dreptatea pe la asociaţiile de locatari
Senatul a aprobat marţi, 10 iunie, cu 70 de voturi pentru, nici un vot împotrivă şi o singură abţinere proiectul
Citește mai multSenatul a aprobat marţi, 10 iunie, cu 70 de voturi pentru, nici un vot împotrivă şi o singură abţinere proiectul
Citește mai multProfesor doctor Leonard Azamfirei, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş a anunţat marţi, că din această vară
Citește mai multUn bărbat a murit şi alte cinci persoane au fost rănite, vineri după-amiază, în urma unui accident petrecut în dreptul
Citește mai multPoliţiştii din cadrul I.P.J. Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal
Citește mai multDorin Florea, primarul municipiului reşedinţă de judeţ, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că proiectul pentru dotarea Centrului de
Citește mai multPrimarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, s-a declarat nemulţumit de atitudinea angajaţilor instituţiilor Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, care de
Citește mai multMâine este ultima zi în care medicii dentişti mai pot depune dosarele pentru a contracta servicii decontate de Casa Judeţeană
Citește mai multOfiţerul de serviciu de la Poliţia municipiului Reghin, a fost sesizat prin 112, că în comuna Fărăgău, sat Tonciu a
Citește mai multPoliţia oraşului Luduş a fost sesizată de un cetăţean olandez, că în timp ce era cazat la o pensiune din
Citește mai multVa fi pentru a doua oară când turneul se ţine în Brazilia, după campionatul din 1950. Gazdele au ajuns atunci
Citește mai multDouă femei din Miercurea Ciuc au reclamat că au fost înşelate cu promisiunea unui loc de muncă în Germania. Poliţiştii
Citește mai multCea de-a 20 ediţie a Cupei Mondiale va începe în această seară, de la ora 23, la Sao Paulo, cu
Citește mai multFilmele proiectate în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care s-a încheiat în 8 iunie, au fost vizionate de
Citește mai multSenatorul PSD Mureş Alexandru Petru Frătean afirmă că predarea puterii în plan local de către liberali către PDL depăşeşte limita
Citește mai multPachetul de bază intrat în vigoare pe 1 iunie 2014 dă posibilitatea medicilor de familie să încheie contracte pentru ecografii
Citește mai multO echipă de medici, coordonată de dr. Radu Zamfir, au prelevat, în cursul după-amiezii de miercuri, rinichii şi ficatul de
Citește mai multPremiată de UNITER, cea mai bună piesă românească a anului va fi montată, în premieră, la Târgu-Mureş. Scrisă de dramaturgul
Citește mai multFilmul „Satul de demult” în regia lui Dumitru Budrală a primit Marele Premiu pentru cel mai bun film la cea
Citește mai multPe siteul maszol.ro a apărut o ştire, potrivit căreia banii ardelenilor strânşi pentru ajutorarea sinistraţilor în urma inundaţiilor din Ungaria
Citește mai multPotrivit lui Gheorghe Filip, purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, sâmbătă au început cercetările împotriva unui cetăţean de 35 de
Citește mai multUnul dintre cei mai buni câini poliţişti din ţară este angajat la Serviciul Criminalistic al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP)
Citește mai multVicepremierul Kelemen Hunor a declarat, marţi, că formaţiunea pe care o conduce, UDMR, nu este de acord cu intrarea la
Citește mai multLa proba orală de limba maghiară începută miercuri, s-au înscris aproximativ 1.700 de elevi harghiteni. Reprezentanţii IŞJ Harghita au precizat
Citește mai multPreşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, a declarat miercuri, la o conferinţă de presă susţinută la Tîrgu Mureş, că
Citește mai multÎnainte de 18 ani am început cursurile de parașutism, partea de teorie, la Aeroclubul Tîrgu-Mureș. Puțină fizică, tehnici și multe
Citește mai multLa nivel naţional se vorbeşte despre o alianţă politică dintre PNL şi PDL, cu scopul declarat de a câştiga alegerile
Citește mai multDupă vizita medicului de familie, recompensată cum se cuvine, părea că nu e vorba decât de o indigestie. S-a bucurat
Citește mai multProiectele legate de Oraşul Ştiinţific şi Informatică Medicală au picat la Dezvoltare. Acestea nu au întrunit punctajul necesar în etapa
Citește mai multClubul Rotary din Reghin a inițiat o nouă acțiune umanitară. De data aceasta este vorba despre pachete cu îmbrăcăminte şi
Citește mai multDupă o perioadă de timp nefavorabil cu ploi și temperaturi scăzute, soarele le-a zâmbit ludușenilor care au participat timp de
Citește mai mult