Centru de cercetare unic in Romania
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş, prof. dr. Leonard Azamfirei, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă,
Citește mai multRectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş, prof. dr. Leonard Azamfirei, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă,
Citește mai multProfesor doctor Leonard Azamfirei, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că
Citește mai multÎn şedinţa de Consiliu Local de mâine, aleşii vor avea de aprobat un proiect de hotărâre privind majorarea tarifelor de
Citește mai multCompania farmaceutică Gedeon Richter România a fost sufletul unui nou eveniment sportiv mureșean, cu scopul declarat de a promova mișcarea
Citește mai multAcum 700 de ani, Marele Maestru al Ordinului Cavalerilor Templieri, Jacques de Molay, a fost ars pe rug de regele
Citește mai multConform cercetărilor făcute de istoricul Mircea Gheborean, autoritățile din Luduș s-au gândit la electrificarea localității încă din anul 1929. Ca
Citește mai multAsociația Iniţiativa Civică Reghin a demarat, săptămâna trecută, un proiect care are drept scop îmbunătăţirea calităţii vieţii din oraș. Concret,
Citește mai multLa începutul acestui an au existat în lucru la Poliţia municipiului Târnăveni un număr de 119 dosare cu autori necunoscuţi,
Citește mai multÎn perioada 1-14 august, singura cetate medievală locuită din Europa, Sighişoara, va găzdui cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului-Şcoală Academia
Citește mai multMinistrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, i-a înmânat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Topliţa, arhiepiscopului Covasnei şi Harghitei, Ioan Selejan, cea
Citește mai multAproximativ 250 de curţi, pivniţe şi subsoluri au fost inundate la sfârșitul săptămânii trecute, în localităţile Bisericani şi Lupeni, după
Citește mai multNu cred că există tîrgumureşean care să nu fi auzit de epopeea liceului „Unirea” din strada Mihai Viteazul! Se discută
Citește mai multÎntr-un comunicat de presă remis redacţiei Punctul, biroul de presă al PNL mulţumeşte doamnei Ciotlăuş pentru activitatea ei în cadrul
Citește mai multAm primit spre difuzare o scrisoare semnată de fostul viceprimar Ionela Ciotlăuş, care azi, 28 iulie a demisionat din PNL.
Citește mai multPoliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Mureş împreună cu Poliţia oraşului Luduş, au prins 3 bărbaţi, de 29 şi
Citește mai multChiriaşii imobilelor aparţinând Agenţiei Naţionale de Locuinţe (ANL) vor putea cumpăra apartamentele respective fie cu un credit bancar contractat cu
Citește mai multAdministraţia Naţională de Meteorologie a extins, luni, Codul portocaliu de ploi, vizate fiind şase judeţe – Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea,
Citește mai multAnsamblul monahal de la Ponor are forma unei cetăţi, care are în centrul său biserica. Aproape o mie de credincioşi
Citește mai multPalatul Parlamentului a fost martorul unei fuziuni simbolice, ieri, 27 iulie 2014, fuziune care a ucis trei partide pentru ca
Citește mai multPotrivit Poliţiei Române, în perioada 21-24 iulie au fost făcute 1.325 de controale, 63 de percheziţii şi 350 de filtre,
Citește mai multDaniel Constantin, ministrul Agriculturii, a declarat, vineri, că se aşteaptă ca Parlamentul să voteze în septembrie legea privind reducerea CAS,
Citește mai multProducătorul de textile Târnava are acum 230 de angajaţi, dar ar mai avea nevoie de încă 35, a declarat Cristina
Citește mai multPeste 50 de persoane urmărite pentru executarea pedepselor cu închisoarea primite în instanţă şi 115 date dispărute, dintre care 72
Citește mai multEchipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a intervenit joi, la orele prânzului, pentru asanarea
Citește mai multVicepremierul ungar, Semjen Zsolt, a spus vineri la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad că tema autonomiei reprezintă „punctul
Citește mai multA XXIII-a ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală a început cu o paradă la care au participat şi noii cavalieri ai
Citește mai multCea de a XXIII-a ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală, ce se desfăşoară în acest sfârşit de săptămână, aduce restricţii de
Citește mai multO noua terapie impotriva bolii Parkinson a fost introdusa in cadrul Clinicii de Neurologie II a Spitalului Clinic Judetean de
Citește mai multServiciul de ambulanţă Samaritanus din Tîrgu Mureş are contract încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate Mureş pentru consultaţii de
Citește mai multDupă ce marţi Compania Tarom a anulat cursa RO 153/4 Bucureşti – Tel Aviv – Bucureşti, „pentru că nu putea
Citește mai mult