Judeţul Mureş şi judeţul Harghita sunt legate printr-un nou drum asfaltat în urma lucrărilor de reabilitare finalizate recent. Consiliul Judeţean Mureş a finalizat în 2017 asfaltarea drumului judeţean care leagă Sângeorgiu de Pădure, Bezid şi limita judeţului Harghita, iar Consiliul Judeţean Harghita a încheiat 2018 cu finalizarea lucrării de asfaltare a drumului judeţean care leagă…
Zi: 28 decembrie 2018
Aproape 200 de șomeri din Mureș, angajați în baza unor proiecte europene
Directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș, Gheorghe Ștef, afirmă că la ora actuală sunt în derulare, la nivel de țară, proiecte europene în valoare de peste 415 milioane de euro în care ANOFM este beneficiar, iar AJOFM Mureș este partener în trei dintre aceste proiecte, cuprinzând măsuri active care vizează stimularea ocupării…
Doi morți în urma accidentului din pădurea Mociar
Două persoane au decedat, în urma unui accident rutier produs vineri după-amiază între 2 autoturisme, în zona pădurii Mociar din apropiere de Reghin. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mureș, maiorul Cristian Virag, în urma accidentului au rezultat 7 victime, din care 2 au fost declarate cod negru (decedați), alte 2…
Proiecte gratuite de reabilitare
Ordinul Arhitecților din România – filiala Mureș, cu sprijinul arhitecților reghineni, oferă trei proiecte de arhitectură gratuite în zona istorică a Reghinului, pentru proprietarii care doresc să reabiliteze fațada sau învelitoarea clădirilor. Toate inițiativele de construire din zona istorică protejată necesită autorizație de construire, indiferent dacă este vorba de lucrări de întreținere curentă, zugrăvire sau reparații….
CAPU’ DE BIZON, primul spectacol al anului 2019 la Sala Mică
Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu-Mureș anunță prima reprezentație a anului 2019, cu spectacolul CAPU’ DE BIZON de David Mamet, traducerea Bogdan Budeș, regia Theodor-Cristian Popescu, scenografia Bogdan Spătaru. Reprezentația va avea loc vineri 4 ianuarie 2019, de la ora 19.30, la Sala Mică. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Nicu MIHOC, Ştefan…
Nou purtător de cuvânt al Jandarmilor mureșeni
Inspectoratul de Jandarmi Județean “Colonel Sabin Motora” Mureș va avea, după mai bine de un an de la plecarea Ancăi Roxana Moțoc la Cluj, un nou purtător de cuvânt, în persoana lui Marjan Vasile-Iosif. Potrivit site-ului IJJ Mureș, postul vacant de ofițer specialist II, Informare Relații Publice și cu Publicul, a fost scos la concurs,…
Proiectul de pe strada Parângului rupe mașinile târgumureșenilor
Pentru cei care au ghinionul să locuiască pe strada Parângului, sărbătorile de iarnă s-au transformat într-un adevărat calvar dacă au fost nevoiți să folosească mașina, asta deoarece din cazua unui proiect european contractat pe fonduri europene de operatorul regional de apă Aquaserv, pe stradă s-au format adevărate cratere, fiind aproape imposibil să circuli în condiții…
Topul societăţilor economice din Luduş
În acest an, Camera de Comerţ şi Industrie Mureş (CCI) a întocmit topul ajuns la a 25-a Ediţie Jubiliară la care au participat 17.007 societăţi comerciale care au depus bilanţul contabil la Administraţia Financiară a Judeţului Mureş. Dintre acestea, 2680 firme s-au clasat pe primele 10 locuri, în funcţie de domeniul de…
SAMARCU, campion al sponsorizărilor
Fabrica SAMARCU din Luduş şi-a început activitatea relativ recent în iunie 2004, dar şi-a câştigat un titlu de glorie, încă neoficial, acela de campion al sponsorizărilor cu mare impact în instituţiile şcolare şi de sănătate din oraş. „Politica noastră este aceea de a acorda în mod nemijlocit o parte din beneficiul obţinut…
Interviu – „În sala de judecată mă raportez la sufletul clienţilor mei, în scrierile mele, la propriul suflet”
Dan Lăzărescu (pseudonim), alias Gîrbuleţ Lazăr Dănilă și-a lansat în data de 27 decembrie al doilea volum de poezie, intitulat „Versuri de ieri. Versuri de azi. Versuri de suflet”. Evenimentul s-a desfășurat la Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin, în sală fiind prezenți rude, prieteni, colegi și cunoscuți ai autorului. Recenzia…
Elevii Liceului Tehnologic „Petru Maior” au bucurat 9 familii nevoiașe
Perioada sărbătorilor de iarnă este un bun prilej de a ne readuce aminte că există oameni cărora soarta le-a zâmbit mult mai puțin decât celorlalți. Cu câteva zile înainte de Marele Praznic al Nașterii Domnului elevii clasei a X-a E al Liceului Tehnologic „Petru Maior” Reghin s-au mobilizat și au adunat bani din…
10 milioane de euro pentru 9 spitale din Mureș
În cursul lunii decembrie 2018 au fost semnate pentru finanțare, din resurse financiare europene, proiectele prin care 9 unități spitalicești din județul Mureș beneficiază de posibilitatea de a-și achiziționa dotări și echipamente medicale, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, a informat Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru: Spitalul Clinic Județean Mureș, Spitalul Clinic Județean…
Spre un nou centenar, cu optimism…
Se termină cu bine și anul acesta centenar. Cu bine, după cum e vorba – „despre morți numai de bine”. Și ne bucurăm că au fost inaugurați 14 km de autostradă în județ și că în Tîrgu Mureș s-a reabilitat, de Centenar, fațada unor clădiri istorice. Desigur, și de cei 30-40 de metri de balustradă nouă…
Proiecte gratuite de reabilitare la Reghin
Ordinul Arhitecților din România – filiala Mureș, cu sprijinul arhitecților reghineni, oferă trei proiecte de arhitectură gratuite în zona istorică a Reghinului, pentru proprietarii care doresc să reabiliteze fațada sau învelitoarea clădirilor. Toate inițiativele de construire din zona istorică protejată necesită autorizație de construire, indiferent dacă este vorba de lucrări de întreținere curentă, zugrăvire sau…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.