Echipa feminină de volei a clubului CSU Medicina Tg.Mureș participă, începând de luni, 21 mai, la București, la turneul final al Campionatului Național rezervat junioarelor. Echipa mureșeană, antrenată de Bokor Istvan, medaliată cu argint anul trecut, va evolua în seria a II-a, alături de formațiile CSS 1 Constanța, CS Dinamo București și CSS…
An: 2018
„Întâlnire cu fiii plecați în cele 4 zări”, la Nadășa
„Dragi consăteni, fii și fiice ai satului Nadășa, însuflețiți de ideea revederii pe meleagurile natale, satul nostru își cheamă fiii risipiți de valurile vieții la casa părintească, acolo unde copilăria și tinerețea noastră s-au îmbălsămat de frumusețea cuvântului strămoșesc rostit cu cinste și dreptate la ceasurile statornice pentru șezători, în cântecul duios al doinelor…
Spectacol dedicat elevilor din clasa a XII-a B a Liceului „Petru Maior” Reghin, „Zboară pasăre”
Clasa a XI-a B a organizat un spectacol muzical-cultural intitulat MATURANDUS, aflat la a VIII-a ediție, pentru elevii clasei a XII-a B ai Liceului Tehnologic „Petru Maior” din Reghin. Evenimentul s-a desfășurat la Casa Municipală de Cultură „Dr. Eugen Nicoară”, în data de 18 mai, și a marcat solemn sfârșitul etapei de copilărie,…
Cum castiga marcile din jocurile gratis?
Puternicul avant pe care l-au luat jocurile de noroc in intrega lume se simte si in Romania, unde estimarile privind valoarea pietei au ajuns la 1,2 miliarde de euro. Expansiunea acestora se observa atat in orase, unde pe unele strazi gasesti 5-6 sali de jocuri, agentii de pariuri sau agentii loto, cat si in sate…
La mulţi ani Poliţiei Locale !
21 Mai reprezintă pentru toate Polițiile Locale din țară o zi de sărbătoare, ocazie cu care le adresăm tuturor polițiștilor locali și familiilor acestora, multă sănătate, fericire, succes atât pe plan profesional cât și personal iar pe tîrgumureșeni și pe colaboratorii instituției îi asigurăm de prețuirea, sprijinul și încrederea noastră. Totodată, această zi coincide cu…
Nu știți programul Zilelor Târgumureșene? Citiți PUNCTUL!
În această ediție a săptămânalului PUNCTUL , cu numărul 683, în prima pagină găsiți opinia subsemnatei despre scrisorile de la ANAF și banii ce se duc pe apa sâmbetei. Tot pe prima pagină observați scris cu roșu, data devansată a următoarei apariții a săptămânalului și anume pe 25 mai 2018, într-o zi de vineri, din…
21 mai – PREVENIREA DELINCVENŢEI JUVENILE
Tinerii ocupă încă un loc destul de important printre infractori. Este păcat, pentru că la această vârstă se conturează imaginea vieţii fiecăruia. Şi este foarte greu să repari răul făcut. Ce ar trebui să reţinem când discutăm despre delincvenţa juvenilă? – consumul de alcool duce foarte des la ceartă (violenţă verbală) şi la bătaie, pentru…
POLIŢIŞTII MUREŞENI ORGANIZEAZĂ “SĂPTĂMÂNA SIGURANŢEI….LA BIBLIOTECĂ”! 21-25 mai 2018
Această săptămână este una specială, se derulează prima ediţie a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii din 2018. Poliţiştii de prevenire şi nu doar ei, caută mereu modalităţi atractive de a transmite cetăţenilor mesaje, recomandări, privind siguranţa personală şi a bunurilor. În acest sens, alături de Biblioteca Judeţeană Mureş, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii invită cititorii…
Şoferi băuţi şi fără permis opriţi de poliţişti
#La data de 19 mai a.c., la ora 13:50, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.7 Deda au oprit în trafic, pe raza localității Deda, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani. În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a constatat faptul că tânărul nu avea permis de conducere pentru…
Accident cu o victimă la Luduş
La data de 20 mai a.c., ora 18:10, pe DJ 151, la km 3+750 m, în localitatea Luduş, un bărbat, de 49 ani, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de un bărbat, de 38 de…
Accident la Sângeorgiu de Mureş
La data de 20 mai a.c., ora 05:40, pe DN 15, la km 80+450 m, pe raza localităţii Sîngeorgiu de Mureş, un tânăr, de 26 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat, de 50 de…
S-a trântit în zid şi s-a răsturnat
La data de 19 mai a.c., ora 10:35, pe DN13 E60, la km 147+550 m, în afara localităţii Bălăuşeri, un tânăr, de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un zid de beton, iar apoi s-a răsturnat pe partea carosabilă….
Workshop la UPM: „De la politica monetara la stabilitate financiara”
Departamentul de Management-Economie din cadrul Facultatii de Stiinte Economice, Juridice si Administrative a Universitatii „Petru Maior” din Tirgu Mures organizeaza marti, 22 mai 2018, ora 10:00, in Aula „Tudor Draganu” din Livezeni, Workshop-ul cu tema „De la politica monetara la stabilitate financiara”, eveniment organizat sub genericul „BNR – ZILELE PORTILOR DESCHISE PENTRU STUDENTII ECONOMISTI”….
Sistemul de înregistrare video pentru staţiile de ITP este de azi obligatoriu. Absența sistemului atrage suspendarea activității stațiilor ITP
Începând cu 21 mai, toate staţiile autorizate care nu vor avea montat şi în funcţiune sistem de înregistrare video obligatoriu vor avea autorizaţia tehnică suspendată de drept, conform prevederilor legale. RAR are posibilitatea tehnică informatică să suspende în timp real autorizația. Incă de la începutul lunii mai 2018, Registrul Auto Român a verificat…
Se rectifică bugetul local la Sighişoara
Primarul municipiului Sighişoara; În baza art. 39, alin. (2), alin. (3) și alin. (6), art. 63, alin. (1), lit. ˝b˝ și alin. (3), coroborat cu prevederile art. 68, alin. (1) și a art. 115, alin. (1), lit. ”a” din Legea nr. 215/2001, legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, DISPUNE : Art….
Universitatea Petru Maior premiază rezultate deosebite la olimpiadele naționale și județene
Premierea elevilor care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele naționale și județene este un proiect pe care Universitatea Petru Maior, prin departamentul de Istorie și Științe Politice împreună cu Inspectoratul Școlar Județean l-au demarat acum 4 ani la inițiativa dl Prof. univ. dr. Cornel Sigmirean. Scopul este de a premia elevii performanți, care și-au rupt…
Accident la Ernei
Un accident rutier s-a produs luni dimineaţă în localitatea Ernei. La faţa locului a intervenit detaşamentul din Tîrgu Mureş cu o autospecială şi o ambulanţă pentru asigurarea măsurilor PSI, informează ISU Mureş. Un autoturism a ajuns în şanţ rezultând 3 victime, dar care nu au fost încarcerate. Foto: Togan Răzvan
No Comment!
Punctul negru. Parcare Kaufland, Gheorghe Doja. Sursa foto: Adrian Cosmin
Organizația Salvaţi Copiii România
Punctul alb se acordă Organizației Salvaţi Copiii România care a dotat secţia de neonatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu Mureş, cu aparatură medicală în valoare de 95.000 de euro.
Încep Zilele Tîrgumureşene, programul zilei de luni
Săptămâna prevenirii criminalităţii, agenda de luni
În perioada 21-25 mai 2018, la nivel naţional se derulează a XIV-a ediţie a manifestării „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, al cărei scop este transmiterea către populaţie a unor mesaje antivictimale şi antiinfracţionale. Prin colaborarea dintre structurile de analiză şi prevenire a criminalităţii, ordine publică şi poliţie rutieră, şi în anul acesta se urmăreşte sensibilizarea populaţiei cu…
Mureş se află printre judeţele debranşate total de la sistemul centralizat de încălzire
Creşterea continuă a preţului energiei termice, problemele constante ale sistemelor de încălzire centralizate din întreaga ţară, cât şi dorinţa de independenţă a românilor au dus, în ultimii 15 de ani, la debranşarea a peste 1,25 milioane de locuinţe, arată un studiu al Ariston Thermo România. „În prezent, 13 judeţe din România (Alba, Mureş, Maramureş, Bistriţa…
Bătrân blocat în habitaclul mașinii
Cu puțin timp în urmă, la intrarea în localitatea Livezeni a avut loc un accident rutier care necesită intervenția unei echipe de descarcerare. Victima care are nevoie de ajutor este în vârstă de aproximativ 70 de ani. În același timp, la ieșirea de pe B-dul 22 Decembrie 1989, ISU Mureș a fost solicitat să asigure…
Protestatarii din judeţele Moldovei care au plecat cu maşinile în coloană de la Iaşi au manifestat în Piaţa Victoriei
Protestatarii din judeţele Moldovei care au plecat cu maşinile în coloană de la Iaşi, solicitând construcţia de autostrăzi, au manifestat zeci de minute în Piaţa Victoriei, fără maşini, şi au scandat „Vrem autostradă”, ei acuzând autorităţile că nu le-au permis să staţioneze cu maşinile în faţa Guvernului. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email După…
SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII
Prevenirea şi combaterea criminalităţii constituie atributele esenţiale ale activităţii Poliţiei. Transformarea societăţii româneşti a cuprins şi orientarea rolului Poliţiei către reducerea cauzelor şi a condiţiilor care duc la creşterea fenomenului infracţional. Este vorba despre activitatea de PREVENIRE. Această activitate reprezintă ansamblul măsurilor adoptate de societate pentru împiedicarea comiterii de fapte antisociale şi reducerea prejudiciilor…
Programul din Mureş la Noaptea Europeană a Muzeelor
Noaptea Europeană a Muzeelor are loc în 2018 între 19 şi 20 mai. Organizatorii anunţă că „mii de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene îşi aprind luminile şi deschid porţile în aceeaşi noapte”. În Mureş Noaptea Muzeelor are următorul program: Muzeul de Ştiinţele Naturii Târgu Mureş Noaptea Muzeelor 2018 10.00-02.00 Str. Horea…
Singurul produs lactat de origine protejată şi unicul producător de rabarbură din România la Târgul Cetăţii
Singurul produs lactat de origine protejată la nivel european din România, Telemeaua de Ibăneşti, şi unicul producător de rabarbură din ţară, în cultură organizată, Mircea Munteanu, participă alături de aproape 70 de meşteşugari şi producători la a treia ediţie a Târgului Cetăţii de la Târgu Mureş. Alături de rabarbura provenită din cultura de la Nadeş,…
Petrecerile nocturne şi jocurile de noroc, sancţionate drastic de primii poliţişti locali, apăruţi în Transilvania în secolul al XIX-lea
Consumul excesiv de alcool, neînchiderea cârciumelor după ora 22,00, jocurile de noroc sau falsificarea băuturilor alcoolice de către birtaşi se numărau printre cele mai sancţionate abateri de către primele structuri de Poliţie Locală, care au fost înfiinţate de pe teritoriul actual al României, la Târgu Mureş, Sibiu, Braşov şi Sighişoara, la mijlocul secolului al XIX-lea….
Mureșeanca Ștefania Pârlea s-a numărat printre cei 30 de finaliști ai Festivalului Național de folclor „Drăgan Muntean”
Ștefania Pârlea din Sighișoara s-a numărat printre cei 30 de finaliști ai Festivalului Național de folclor Dragan Muntean. La acest festival, Ștefania Pârlea a fost cea mai tânără dintre finaliști. Aceasta a prezentat în concurs o doină din repertoriul Lucreției Ciobanu, dar și învârtita Pe la noi, pe vale în sus, reprezentativa pentru zona…
Zilele următoare circulația pe unele străzi din centrul Sighișoarei va fi închisă
Aceasta măsura se va lua pentru buna desfăşurare a Zilelor Sighișoarei şi pentru a evita blocarea străzilor care ar împiedica intervenţia promptă a instituţiilor abilitate în cazul unor posibile incidente și situații de urgență. Astfel, până în 21 mai accesul auto în perimetrul de desfăşurare al evenimentului – Piața Sigma, Piaţa Octavian Goga, str….
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.