Președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, și directorul Complexului Transilvania Motor Ring, Thomas Moldovan, au prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă obiectivele pentru anul 2019 în ceea ce privește administrarea și valorificarea Complexului din Cerghid. Din punct de vedere administrativ, de la momentul organizării în luna noiembrie a evenimentului de inaugurare a Complexului,…
Zi: 17 ianuarie 2019
Deficit de personal și logistic la Inspectoratul de Jandarmi Județean Mureș
Inspectoratul de Jandarmi Județean Mureș a îndeplinit în anul trecut un număr de 6.016 misiuni, singur sau împreună cu alte structuri, în condițiile s-a confruntat cu un deficit de personal și un deficit al asigurării cu bunuri și materiale specifice executării misiunilor. Potrivit bilanțului activității pe anul 2018, prezentat într-o conferință de presă de șeful…
Peste 6.000 de viroze și pneumonii în Mureș
Două cazuri de gripă, ambele soldate cu deces, s-au înregistrat în acest an în județul Mureș, dintre care unul a fost înregistrat săptămâna trecută . Pe lângă acestea, medicii de familie au înregistrat 4.400 de viroze respiratorii și circa 2.000 de pneumonii, în doar o săptămână. Numărul îmbolnăvirilor este mai mare față de aceeași perioadă…
Locuri de muncă pentru studenți în Germania
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureş anunţă organizarea selecției pentru studenții care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de vară (minim 2 luni). Menționăm că pot participa studenții cu vârsta cuprinsă intre 18 – 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat…
NAVIGATORUL – spectacolul anului 2018 pentru criticul Claudiu Groza
Într-o anchetă realizată de către Dilema Veche în rândul criticilor de teatru din România, spectacolul NAVIGATORUL al Companiei Liviu Rebreanu a fost ales ca fiind cel mai bun al anului 2018 pentru criticul de teatru Claudiu Groza: „nu am nici o ezitare să afirm că Navigatorul de Conor McPherson (regia Cristi Juncu, Teatrul Național Tîrgu-Mureș)…
Cercetări privind mesaje “cu caracter antiromânesc” pe casa memorială Avram Iancu
Polițiștii mureșeni fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, după ce au fost sesizați că pe casa memorială Avram Iancu din Târgu Mureș, dar și pe un alt imobil de pe strada cu același nume au apărut mesaje “cu caracter antiromânesc” și vulgare, la adresa eroilor răscoalei țărănești din 1784 Horea, Cloșca și Crișan….
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.