Ministerul Transporturilor vrea să reaprobe indicatorii tehnico – economici ai Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, care va avea cu un km în plus, 416 km, în loc de 415 km cât se stabilise iniţial, şi din care mai sunt de executat 341 km, necesitând o investiţie de 21,87 miliarde lei, inclusiv…
Lună: august 2019
Deocamdată 10 persoane au fost amendate cu câte 1000 lei pentru ”defilarea” prin fața IPJ Mureș
Având în vedere aspectele apărute în spațiul public, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș face urmatoarele precizări: Inspectoratul de Poliție Județean Mureș are ca și obiectiv principal siguranța cetățeanului. În acest sens desfășoară o serie de activități, atât în planul menținerii ordinii și liniștii publice, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, cât și în…
Se fac cercetări în cazul caruselului de la Cristești
Referitor la incidentul produs ieri, la data de 24 august a.c., în jurul orei 16.00, în localitatea Cristești, în incinta festivalului organizat cu ocazia Zilelor comunei, când o minora de 10 ani din comuna Cristești a suferit vătămări corporale ca urmare a ruperii sistemului de prindere al unui scaun, în timpul funcționării unui carusel, facem…
Barcsa Rudi (Gumi): ”El nu a greșit în fața legii, știam că e nevinovat”
500 de gabori s-au adunat vineri seara în fața Inspectoratului Județean de Poliție Târgu-Mureș pentru a-l întâmpina la ieșirea din arest pe Barcsa Anton (Gone Barbaru). Barcsa Anton jr. (27 de ani) este fiul lui Barcsa Anton (Bănel) din Reghin și a fost reținut timp de 24 de ore de către I.P.J. Mureș. Familia Barcsa…
Testul GENETIC CSBN GENE vă poate schimba viaţa!
Aveți kilograme in plus si nu reusiti sa slabiti? Faceti sport des, insa nu puteti pierde in greutate? Stiati ca greutatea corporala ne este dictata genetic?! Analizele medicale indica colesterolul marit? Aveti predispozitie la probleme cardiace? Măncati mult cantitativ si caloric, inclusiv seara si noaptea? Va treziti dimineata obosit? Doriti sa stiti care sunt dozele…
”Salonul literar” de la ProEtnica, o categorie nouă
„Salonul Literar” a constituit în acest an, la a XVII-a ediţie a Festivalului Intercultural ProEtnica, o categorie nou introdusă de organizatori pentru scriitori ai minorităţilor naţionale, precum şi scriitori care scriu despre minorităţi. În cadrul acestei secţiuni, scriitorii şi-au prezentat operele, au organizat dezbateri, lecturi, prezentări, expoziţii, lansări de carte. „În ediţia din acest an…
O fetiţă de 10 ani a căzut din carusel la Cristeşti (Video)
O fetiţă de 10 ani a căzut din carusel, la Zilele Cristeştiului, în Mureş, după ce lanţul care ţinea scaunul fetei s-a rupt şi a aruncat-o la pământ. Intervenţia ambulanţei a fost promptă, dar a fost necesară şi intervenţia jandarmeriei, deoarece persoanele care se aflau la faţa locului manifestau o stare ridicată de nervozitate. Localnicii…
(Video) Şocant. Pe cal prin faţa Poliţiei din Târgu Mureş
Un membru al clanului Barcsa din Reghin pe cal prin fata IPJ Mures. (minutul 17)
Aterizare forțată la Ceuașu de Câmpie
Un avion de mici dimensiuni, pilotat de un cetățean american în vârstă de 55 de ani, a aterizat forțat la orele amiezii în localitatea Ceuașu de Câmpie, județul Mureș. Pilotul rănit ușor a fost transportat cu elicopterul SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe. Nu se cunosc detalii despre motivul aterizării forțate. La intervenție alături de…
Claudiu Mihăilă, premiul I la Concursul Internațional de lupte marțiale din Cabo Verde
Primarul municipiului Sighisoara, Prof. Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean, a primit, ieri, 22 august, la sediul instituției, vizita sportivului sighișorean Claudiu Mihăilă, câștigătorul premiului I la Concursul Internațional Martial Arts Hall de pe insula Cabo Verde.Claudiu Mihăilă, născut în Sighișoara, a emigrat în Spania, în orașul Tomelloso de peste 17 ani. Aici s-a înscris la școala sportivă…
Situaţie tehnică în cadrul Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES
În ziua de 23 august 2019, ora 12.00, din cauza unei defecţiuni tehnice apărute la sistemul de alimentare a unui server din cadrul Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, a intervenit închiderea necontrolată a acestuia, ceea ce a condus la coruperea bazelor de date de ştiri şi fotografii. Timpul estimat pentru resincronizarea bazelor de date este…
UN NUME. GRZEGORZ JARZYNA
Și dacă am petrece câteva zile cu un artist esențial al teatrului contemporan? Să-i înțelegem căutările, să-l auzim cum se raportează la ce a făcut, să ne împărtășească întrebările ce-l ghidează. Să-l vedem la lucru. Să ne angajăm împreună într-un schimb de idei. Evenimentul UN NUME creează condițiile ca aceste lucruri să se întâmple. Un…
Grevă japoneză la Cerbul de Aur împotriva abuzurilor conducerii TVR
MediaSind TVR a declanşat în data de 22 august 2019 greva japoneză, în timpul Festivalului Cerbul de Aur de la Braşov, aşa cum s-a decis în cadrul Adunării Generale Extraordinare din 17 iulie 2019. Reprezentanţi ai MediaSind TVR au purtat tricouri inscripţionate prin care cer conducerii instituiţiei Respect pentru Televiziunea Publică. Opinia publică a constatat…
Doar 1045 de bancomate în comune pentru jumătate din populația țării, care locuiește în mediul rural
În România băncile au pus la dispoziția clienților 10.500 de bancomate, din care doar 1045 pentru locuitorii satelor și comunelor, deși jumătate din populația țării își are domiciliul la țară. În acest timp tot mai mulți locuitori primesc salariul, pensia în cont bancar. Potrivit maszol.ro cele mai multe bancomate sunt în capitală, 1863 la număr,…
Cât de greu ar fi să respectăm aceste recomandări?
Pentru a circula în siguranţă, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş recomandă: Conducătorii auto să adopte o manieră prudentă de conducere, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase. Respectaţi regimului legal de viteză, întrucât…
Biciclist accidentat grav de un autoturism
La data de 22 august a.c., în jurul orei 13.50, pe DN15 E578, la km 134+70 m, pe raza localităţii Bistra Mureşului, un bărbat, de 72 de ani, din comuna Deda, în calitate de biciclist, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcţiei de mers la stânga şi a fost accidentat de un autoturism, condus din…
Minor accidentat ușor la Berghia, în coliziune cu un copac
La data de 22 august a.c., în jurul orei 18.30, pe DJ 152A, la km 11+900 m, în afara localităţii Berghia, o tânără, de 22 de ani, din municipiul Târgu Mureş, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă, iar ulterior a intrat în coliziune cu…
Romanian Time Attack Challenge – o nouă etapă la Transilvania Motor Ring
ROTAC 2019 continuă cu cea de-a cincea etapă a campionatului, revenind pe circuitul Transilvania Motor Ring pentru o nouă cursă de Time Attack. Având în palmares experiența acumulată cu ocazia etapei anterioare, organizată pe renumitul circuit de Formula 1 de la Hungaroring, piloții se întorc la Târgu Mureș pentru a-și pune la lucru atât mașinile,…
Reținut pentru amenințare și șantaj
La data de 22 august a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Reghin au reţinut pentru 24 de ore, un tânăr, de 26 de ani, din Reghin, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de ameninţare şi şantaj. În fapt, la data de 18 august a.c.,…
Păstrați distanța regulamentară-n-ar trebui să fie doar o lozincă!
În urmă cu două ore s-a produs o coliziune în lanț la Cristești. În urma nepăstrării distanței regulamentare între mașinile aflate în trafic, patru autoturisme au fost implicate într-o ciocnire în lanț, din fericire fără victime omenești, dar soldată cu pagube materiale. În urma accidentului s-a format coloană până la Promenada, potrivit uei postări de…
Vâltoarea Mureșeană, program mai bogat ca niciodată
Portik Vilmos, organizatorul principal al Vâltorii Mureșene, la conferința de presă de joi a afirmat: ”Cred că acele programe, care îi așteaptă pe târgumureșeni în săptămâna care urmează, vor fi de mare interes”. Organizatorii Vâltorii au reușit să vină cu noutăți în fiecare an și nu va fi altfel nici în acest an. Unul dintre…
Tot mai multe plângeri pentru cerşetori
În ultima perioadă, pe raza municipiului Târgu Mureş s-au înmulţit sesizările referitoare la persoane care apelează la mila publică în zone de agrement, pieţe, magazine şi zona centrală.Poliţiştii locali au intervenit operativ şi au depistat, pe parcursul a două săptămâni, un număr de 20 persoane care apelau la mila publică, adulţii surprinşi fiind identificaţi şi…
7 programe de formare profesională vor începe în luna septembrie 2019, în județul Mureș
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureş intenţionează să organizeze până la 30 septembrie 2019, 7 programe de formare profesională în următoarele meserii şi ocupaţii : Cofetar –patiser; Agent de securitate; Tehician maseur; Îngrijitori bătrâni la domiciliu; Expert achiziții publice; Ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație publică; Inspector resurse umane. În cursul anului…
Investiții de 30 de milioane de lei în 2019 la Spitalul Clinic Județean Mureș
Președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, și managerul Spitalului Clinic Județean Mureș, dr. Ovidiu Gârbovan, au prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă stadiul realizării investițiilor la secțiile unității medicale derulate în cursul anului 2019. Bugetul total de investiții aprobat pentru anul 2019 este de 31.247.000 lei, din care 9.634.000 de lei sunt fonduri…
Frank Hajdinjak, directorul general E.ON România a decis să părăsească compania
După mai bine de 15 de ani de activitate în România, Frank Hadinjak, directorul general al E.ON România, a decis să părăsească organizația, începând cu data de 30 septembrie a.c. Frank Hajdinjak a venit în România în anul 2004 şi a făcut parte din echipa responsabilă de preluarea companiei de furnizare şi distribuţie a gazelor…
6 medalii de bronz la patinaj viteză
În prima decadă a lunii august s-a desfășurat la Cluj Napoca în organizarea Federației Române de Patinaj, Campionatul Național de Patinaj Viteză pe role și Campionatul Național de Poliathlon (pe probe). De la Secția de Patinaj Viteză a Clubului Sportiv Mureșul Târgu Mureș, aflată sub coordonarea profesorului Vasile Coroș, sportiva Edina Szabados, componentă și a…
Peste 600 de personalități ale lumii, la ProEtnica 2019
Cetatea medievală a Sighișoarei, înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO, găzduiește, pentru al 17-lea an, Festivalul Intercultural ProEtnica, manifestare considerată a fi una dintre cele mai ample din Europa și, cu siguranță, cea mai mare și mai reprezentativă pentru minoritățile naționale din România. Festivalul se desfășoară în perioada 21-25 august 2019. Anul acesta, ProEtnica se bucură…
ProEtnica, cel mai mare festival interetnic din România, a început la Sighişoara
Deschiderea oficială a celei de-a XVII-a ediţii a ProEtnica, cel mai mare festival interetnic din România, care reuneşte reprezentanţi ai tuturor minorităţilor recunoscute din ţară, a avut loc miercuri, în Cetatea Medievală Sighişoara, în prezenţa autorităţilor locale şi guvernamentale, precum şi a unui numeros public. Aproape 700 de reprezentanţi ai minorităţilor naţionale recunoscute în România…
Serialul autostrăzii spre Târgu Mureş. Asociaţia Pro Infrastructura contraatacă
Ieri, cei din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutierene-au „urecheat” într-un comunicat de presă în care afirmă că ar fi prelungit autorizația de construire aferentă ciotului de 4,5 km dintre Ungheni și Târgu Mureș, parte din Autostrada A3. anunţă Asociaţia Pro Infrastructura referitor la autostrada spre Târgu Mureş. Iată ce mai afirmă reprezentanţii Asociaţiei referitor…
Ansamblul Naţional Maghiar de Dansuri din Ungaria va susţine două concerte la Târgu Mureş
Ansamblul Naţional Maghiar de Dansuri din Ungaria va susţine un turneu în Transilvania. Acesta este intitulat „Ecoul Carpaţilor”, va începe miercuri şi va avea cinci spectacole. Potrivit comunicatului transmis agenţiei ungare de presă MTI,publicul transilvănean va avea ocazia să vadă spectacoleleintitulate “Rapsodie de dans” şi “Ţara Călatei”. Miercuri, ansamblul de dansuri populare maghiare va urca…