Am inițiat, împreună cu colegii parlamentari ai Partidului Mișcarea Populară, propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Documentul prevede că instituțiile statului, care au la dispoziție fonduri europene pentru implementare, trebuie să intervină prin puterea exemplului și să se implice direct în dezvoltarea infrastructurii de alimentare…
Zi: 27 februarie 2020
Persoane din oraș, certate cu bunul simț, parchează pe locurile rezervate
Zilnic întâlnim mașini parcate pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilități locomotorii, uneori ocupând chiar și două locuri, lăsându-și autoturismul de-a latul parcării. Paginile de socializare nu odată distribuie imagini cu astfel de cazuri, chiar dacă postările nu sunt lipsite de comentarii răutăcioase. Și dacă în spațiul virtual reacția se reduce la atac verbal, în realitate…
Târgu Mureș are buget!
Cu 17 voturi pentru și o abținere -dr Theodora Benedek din partea PNL, la ședința de azi, 27 februarie, prezidată de viceprimarul Sergiu Papuc, bugetul pe anul în curs al municipiului Târgu Mureș a fost votat în Consiliul Local.
O, brad frumos!
O postare pe pagina de socializare atrage atenția celor care vor să intre la Rheum Care de pe strada Pavel Chinezu nr.10 să ocolească bradul din mijlocul drumului, nu de alta, dar dedesubt se ascunde o groapă!
Treceri de cale ferată reamenajate în următorii doi ani
Potrivit unei postări a Directia Regionala de Drumuri si Poduri Brasov în următorii doi ani în total 34 de treceri de nivel la calea ferată, printre care și cele din județul Mureș, vor fi reabilitate. ” CNAIR SA a lansat proiectul de amenajare a trecerilor la nivel cu calea ferată, un proiect pe fonduri europene…
Semafor scos din intersecție la Fortuna!
În urma accidentului produs în urmă cu câteva minute, semaforul a fost dărâmat la intersecția Bulevardului 1 Decembrie 1918 cu strada Înfrățirii. UN autotursim a urcat pe insula din mijlocul intersecției, depășind trecerea de pietoni și a dărâmat stâlpul pe care era semaforul. Vom reveni cu detalii. ”Astăzi, în jurul orei 14.05, polițiștii au fost…
(P) La 33 de ani candidatul ideal la Primăria Reghin?
Alexandru Pușcaș este, probabil, cel mai tânăr candidat din județul Mures, în perspectiva alegerilor pentru funcția de primar, la alegerile locale ce vor avea loc în acest an. Are 33 de ani, este de profesie jurist, are doi copii minunați, cu soția sa, Ionela. Alex este de 4 ani consilier local în Consiliul Local Reghin…
Revizie generală Azomureș 2020
Azomureș anunță începerea, la 1 martie, a lucrărilor tehnice din cadrul reviziei generale 2020. OUG 114/2018 care a determinat creșterea nejustificatăla principala materie primă, gazul metan, și dereglări în calendarul de livrare a gazelor, creează în continuare condiții nefavorabile pentru continuarea activității de producție. În mod normal, reviziile generale sunt programate vara, imediat după ce…
Dramaturgul Alexandru Popa: „O analiză obiectiv informată asupra trecutului nostru este mereu necesară“
Discret până la transparenţă, dar vizibil prin dramaturgia sa în care umorul, inteligenţa, micile drame cotidiene şi ingeniozitatea conlucrează fericit, promovat în special de actorul şi regizorul Vlad Zamfirescu, Alexandru Popa e cunoscut publicului de teatru prin spectacolele„All Inclusive“, „Efecte colaterale“, „Numitorul comun“, „Cine iubeşte, plăteşte“, „Pe o pânză de păianjen“ şi „Secretul fericirii“ (piesă…
Se sistează apa joi 27 februarie
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 27.02.2020, între orele 08:00 – 15:00 (estimare), în următoarele zone: •Ungheni – str. Principală nr. 100-130;•Voiniceni.Atragem atenţia consumatorilor că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca pentru scurt timp la robinete să curgă…
Alba Iulia, parteneriat pe 10 ani cu Apele Române, în scopul realizării lucrărilor de amenajare zonă de agrement și debarcader pe râul Mureș
Primăria Alba Iulia încheie un acord de parteneriat cu Administrația Națională Apele Române, necesar pentru construirea zonei de agrement și debarcader pe malul râului Mureș, la Partoș. Colaborarea este propusă și pentru obținerea ultimelor avize pentru proiect și intră la aprobare în ședința Consiliului Local de joi, 27 februarie. Investiția este bugetată local în trimestrul…
1 miliard de euro au intrat în Mureș după aderarea la UE
La Consiliul Județean a avut loc miercuri o dezbatere organizată de ADR Centru privind utilizarea fondurilor europene pe perioada 2007-2020. Proiecte cu o valoare totală de peste 1 miliard de euro s-au realizat în județul Mureş cu finanțare europeană după aderarea la UE. Investițiile realizate de autoritățile publice din județ au fost finanțate într-un procent…