La ședința de Consiliu Local extraordinar și de îndată de azi, desfășurată online, a participat și dr. Thoedora Benedek, alături de autoizolatul viceprimar Sergiu Papuc și alții. Știind cât de mare e interesul față de starea ei de sănătate, consilierul a explicat în intervenția ei: ” După ședința din vineri 13 martie, sâmbătă după-masă mi…
Lună: martie 2020
Acțiune umanitară la Reghin
Stimați concetățeni, Vă informez că am demarat în urmă cu 2 zile o acțiune umanitară în scopul ajutorării persoanelor vârstnice pe întreaga perioadă a stării de urgență decretată de Președintele României. Suntem bucuroși că oameni de afaceri și voluntari s-au alăturat demersului nostru pentru a-i proteja pe bătrâni și pentru a le face viața mai…
321 de medici rezidenți pot fi incluși în ture sau gărzi
În urma informațiilor transmise de Direcția de Sănătate Publică Mureș, vă transmitem următoarele:Numărul rezidenţilor în specialităţile medicină de urgenţă, boli infecţioase şi anestezie terapie intensivă, care în acest moment îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor medicale din Târgu Mureş şi care pot fi incluşi în planificarea turelor/gărzilor în cadrul secţiilor/unităţilor este următorul: Rezidenţi medicină de…
12 persoane cu suspiciune de infecție, internate în județul Mureș
Până astăzi, 19 martie, în județul Mureș au fost confirmate 4 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Totodată, la data de 19 martie, ora 13.00, se înregistrează 850 cazuri de persoane autoizolate la domiciliu, 42 de persoane aflate în spațiile de carantină și 20 persoane pentru care testările au avut rezultat negativ….
Prima ședință de Consiliu Local online
Un pas mic pentru omenire, un pas uriaș pentru orașul nostru digital! Ședința de consiliu convocat de îndată la ora 9,30 prin email, a fost replica la ședința de îndată de acum o săptămână. Pe ordinea de zi a ședinței de atunci a fost un singur punct, ” Proiect de hotărâre privind aprobarea suplimentării programului…
Inițiativa lansată de dr. Oana Nicușan, agreată de Municipiul Reghin
În lupta cu inamicul nevăzut, reghinenii apreciază inițiativa medicului stomatolog reghinean, Oana Nicușan. Din postarea ei pe pagina de socializare aflăm că a pornit o campanie de strângere de materiale de protecție și dezinfecție din stocul existent la cabinetele de stomatologie, închise din cauza epidemiei. ”Dragi colegi, medici stomatologi din Zona Reghin, în contextul penuriei…
Se sistează apa joi 19 martie
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează f-Sânpetru de Câmpieurnizarea apei potabile în data de 19.03.2020, între orele 08:00 – 15:00 (estimare), în următoarele zone: •Sânpetru de Câmpie;•Tușin.Atragem atenţia consumatorilor că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca pentru scurt timp la robinete să curgă apă…
ANUNȚ Privind măsurile de limitare a contactului direct între clienți și angajați din considerente legate de protejarea sănătății publice
În condițiile alertei naționale privitoare la protecția necesară împotriva răspândirii virusului COVID-19, S.C. LOCATIV S.A. implementează o serie de măsuri pentru limitarea contactului direct între clienți și angajații din departamentele cele mai expuse din acest punct de vedere. Măsurile vizează atât protejarea populației cât și a angajaților S.C. LOCATIV S.A. Astfel, începând cu data de 19…
Se suspendă: activitatea în Piața Armatei și taxarea parcărilor cu plată de pe raza municipiului
🔴Având în vedere criza generată de epidemia COVID-19 și instituirea stării de urgență la nivel național, primăria Târgu Mureș a decis să sisteze activitatea în Piața Armatei. 🔴Totodată, datorită faptului că încurajăm cetățenii să stea acasă și datorită reducerii activității Administrator Imobile și Piețe (administratorul parcărilor cu plată) vom suspenda și taxarea acestui tip…
Primul tractor românesc conceput la IRUM Reghin, într-o animaţie online pentru prevenirea infectării cu COVID-19
Primul tractor românesc conceput şi construit de inginerii IRUM Reghin, după 15 ani de la dispariţia producţiei de tractoare din România, TAGRO, este utilizat într-o campanie de prevenire a răspândirii infecţiei cu COVID-19. Astfel, într-o animaţie distribuită online, TAGRO arată exact cum trebuie să se comporte populaţia în această situaţie provocată de apariţia coronavirusului şi cum…
COMUNICAT privind noile reguli de înregistrare a cererilor de pensii
Având în vedere prevederile art. 49 şi 50 din Decretul Preşedintelui României nr.195/13.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, din motive de siguranţă medicală legate de prevenirea răspândirii şi infectării cu COVID – 19, începând cu data de 18.03.2020 pe toată durata decretării stării de urgenţă, Casa Judeţeană de Pensii Mureş anunţă următoarele:…
În Ungaria se suspendă obligaţia de returnare a împrumuturilor
În Ungaria, obligaţia returnării împrumuturilor şi dobânzilor aferente pentru creditele contractate până la data de astăzi, de către persoane fizice şi companii, este suspendată până la sfârşitul anului, a anunţat premierul ungar Viktor Orbán, miercuri, în declaraţia dată în pauza şedinţei de guvern, pe pagina sa de Facebook. Prim-ministrul a prezentat, printr-un mesaj video, măsuri…
Primul webinar dedicat profesorilor
Ministerul Educației anunță profesorii din preuniversitar că de mâine, 19 martie, începe o sesiune de instruiri online pentru dezvoltarea competențelor digitale. Primul webinar debutează la ora 10:00 și va fi difuzat pe pagina de Facebook a proiectului CRED, anunță Ministerul, într-o notă trimisă astăzi către toate inspectoratele școlare județene. Formarea profesorilor va fi realizată de…
TELVERDE, linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor
În ultimele 24 de ore, echipajele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 36 misiuni de transport pentru 122 persoane către diverse unități spitalicești, precum și la centrele de carantină existente în mai multe județe din țară. La nivel național, au fost instalate 225 de corturi destinate triajului medical, fluidizării traficului la punctele de…
Măsuri de prevenire Covid-19 adoptate la Consiliul Județean Mureș și instituțiile subordonate
Atât Consiliul Județean Mureș cât și instituțiile subordonate au luat toate măsurile ce se impun în ceea ce privește activitatea zilnică și programul cu publicul pentru a preveni răspândirea Covid-19. Astfel, în perioada următoare recomandăm cetățenilor să interacționeze cu Consiliul Județean Mureș prin telefon (0265-263.211) și prin e-mail (cjmures@cjmures.ro) și să se deplaseze la sediul…
Numărul celor infectați și confirmați în țară: 260
Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Sănătate la ora 18, numărul cazurilor confirmate în țară a ajuns la 260. În izolare se află 26545 persoane, iar în carantină 3510. Datele referitoare la județul Mureș au rămas cele de azi dimineață: 4 cazuri confirmate, 307 în izolare și 41 de persoane în carantină.
Se amână finalizarea Cineplexx din Târgu Mureș
Începând de azi, 18 martie una dintre cele mai importante rețele de cinematografe din Europa, Cineplexx , va închide cinematografele pe care le operează în București, Satu Mare și Sibiu pentru a preveni răspândirea Corona-virusului. Totodată amână finalizarea cinematografului de la Târgu Mureș pe o perioadă nedeterminată. Sursa profit.ro
Foști colegi, actuali profesori!
Foștii noștri colegi, Titi și Alexandra Dălălău sunt profesori de istorie, respectiv de limba și literatură română în Târgu Mureș. În aceste vremuri în care mapamondul luptă cu inamicul invizibil-Covid-19, cei doi profesori au găsit modalitatea de a continua …școala. Fiind familiarizați cu tehnologia IT, Titi și Alexandra au anunțat pe pagina de socializare că…
Corina Albota, cum ai ştiut ce se întâmplă în fiecare zi? (II)
Reţelele sociale în China sunt complet diferite. Nu există acces la Facebook, Twitter, Instagram, Google (fără VPN). Bineînţeles că există reţele sociale similare, pe care le folosim zilnic, mult mai des decât pe cele menţionate mai sus.Odată cu instituirea carantinei in provincia Hubei, au fost făcute publice multe măsuri la nivel naţional. După o perioadă,…
Bărbat din Nadeș, fără permis găsit la volan
La data de 17 martie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târnăveni au oprit în trafic, pe DJ 142C, pe raza localităţii Coroisânmartin, un autoturism, condus de un bărbat, de 28 ani, din comuna Nadeş. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere valabil pentru nicio categorie de…
Fără permis pe scuter neînregistrat!
La data de 17 martie a.c., în jurul orei 11.30, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Breaza au oprit în trafic, pe DC 161, pe raza comunei Lunca, un motoscuter, condus de un tânăr, de 23 de ani, din comuna Brâncoveneşti. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constat faptul că tânărul nu…
Numărul celor aflați în carantină mureșeană: 41
Până astăzi, 18 martie, ora 10,00 în județul Mureș avem 4 cazuri confirmate Covid-19. În autoizolare se află 498 de persoane. Numărul celor aflați în carantină este 41. Deasemenea pe teritoriul României, au fost confirmate 246 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). De la ultima informare transmisă de Grupul de…
În jur de 3 mii de cetățeni au intrat în țară pe la Nădlac II
În cursul nopții aproximativ 3 mii de cetățeni români și străini precum și 800 de autovehicule au putut intra în țară prin culoarul umanitar pe la punctul de trecere Nădlac II . După efectuarea controlului specific de polițiștii de frontieră, cetățenii au completat declarația pe propria răspundere, iar reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au efectuat…
UPDATE: Ciculația blocată la ieșirea din Acățari spre Văleni!
UPDATE: Astăzi, în jurul orei 09.00, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe DN13 E60, între localitățile Văleni și Acățari, în care au fost implicate mai multe autovehicule. Din primele cercetări efectuate la fața locului, pe DN13 E60, la km 155+840 m, se pare că evenimentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării…
E.ON a sprijinit Spitalul Clinic Județean Mureș contribuind la achiziția unui echipament complet pentru testarea COVID-19
E.ON a sprijinit Spitalul Clinic Județean Mureș contribuind la achiziția unui echipament complet pentru testarea COVID-19. Astfel, spitalul va putea scuti timpul de diagnostic, noul aparat putând prelucra 50 de probe în același timp. Mulțumim personalului medical pentru implicarea și efortul deosebit depus în această perioadă. Ai grijă de tine și de cei de lângă…
Reghineanul Adrian Bonțiu, la ultramaratonul de la Atena: contează și pregătirea mentală
A XV-a ediție a Festivalului Internațional de Ultramaraton de la Atena, desfășurat pe perioada 16 ianuarie – 16 martie 2020, s-a încheiat luni. Competiția consta în alergarea pe un traseu de 1 km a unei distanțe cât mai mari sau atingerea valorii de 5.000 km. La ediția din acest an au luat startul 9 alergători,…
Comunicat pentru studenții voluntari și medicii rezidenți
Conducerea Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș mulțumește tuturor studenților Universității care și-au exprimat dorința de a activa ca voluntari în vederea sprijinirii activităților în cadrul camerelor de gardă, unităților/compartimentelor de primiri urgențe. În același timp, Universitatea este preocupată de siguranța studenților, motiv pentru care implicarea acestora va…
Reguli ce trebuie respectate la igienizarea terenurilor de vegetaţia uscată
În ultimii ani, serviciile profesioniste şi cele voluntare pentru situaţii de urgenţă au fost solicitate şi au intervenit pentru înlăturarea şi limitarea efectelor a sute de situaţii de urgenţă provocate prin arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor menajere, pe teritoriul judeţului Mureş. În multe cazuri, cetăţenii ard miriştile ori vegetaţia uscată, fără a asigura supravegherea,…
Guvernul oprește pașapoartele. Vor fi eliberate doar celor care dovedesc că trebuie obligatoriu să plece în cel mult 30 de zile
Autoritățile vor primi cereri de eliberare a pașapoartelor simple electronice, respectiv a pașapoartelor simple temporare numai de la persoanele care dovedesc cu documente că este absolut necesar să plece în afara țării în maximum 30 de zile de la depunerea cererii. Măsura a fost luată de Ministerul Afacerilor Interne și este prezentată ca un instrument…
Se sistează apa miercuri 18 martie
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 18.03.2020, între orele 08:00 – 15:00 (estimare), în următoarele zone: •Sângeorgiu de Mureș – str. Viilor.Atragem atenţia consumatorilor că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca pentru scurt timp la robinete să curgă…