Medicul recomandă testarea pentru Covid 19 în cazul pacienților suspecți iar apoi Direcția de Sănătate Publică este instituția care decide cine este testat după o anchetă epidemiologică prin care se stabilește cu cine a intrat în contact persoana infectată și ce măsuri se impun ulterior. Inițial, potrivit documentului elaborat de Centrul Naţional de Supraveghere şi…
Lună: aprilie 2020
Ministrul ungar de Externe, atac la ambasadorul României la Budapesta: Este şocantă isteria mincinoasă
Ministrul ungar de externe, Szijjártó Péter, l-a atacat, sâmbătă, pe ambasadorul român la Budapesta, Marius Lăzurcă, după ce acesta a trimis un mesaj de susţinere unei deputate a opoziţiei maghiare despre care afirmă că a fost atacată într-o dezbatere în Parlament, după ce a cerut explicaţii cu privire la materialele sanitare pe care Ungaria le-a…
Incendiu la Văleni
În această după-masă dispeceratul ISU Mureș a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu în satul Văleni, comuna Pogăceaua. Incendiul s-a produs prin autoaprinderea unui gunoi de grajd. Au intervenit pompierii de la Secția de Pompieri Sărmașu. Incendiul a fost localizat și lichidat, potrivit ISU Mureș.
31 de mureșeni infectați Covid-19 au decedat
Până astăzi, 25 aprilie, în județul Mureș au fost confirmate 351 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). autoizolare Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Mureș, la această dată, în județul Mureș, sunt 1.507 persoane aflate în autoizolare la domiciliu, sub monitorizarea autorităților. carantină În spațiile de carantină…
Până la această dată în România au fost prelucrate 126.645 de teste
Până astăzi, 25 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 10.635 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). VINDECATE Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.890 au fost declarate vindecate și externate. DECESE Până acum, au decedat 575 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad,…
SRI avertizează că un atac informatic, în desfășurare, instalează un virus ce preia accesul la aplicațiile de internet-banking
Serviciul Român de Informații atrage atenția că în contextul pandemiei a fost identificată o amplă campanie de distribuire de malware care vizează furtul de credenţiale bancare de pe smartphone-urile utilizatorilor. Comunicatul SRI: Din punct de vedere tehnic, acțiunea ilicită are la bază distribuirea unui mesaj tip text care conţine o versiune nouă a troianului Cerberus Android Banker. Mesajul…
Ep.2. În plină pandemie, Primăria Târgu Mureș începe să vândă case și terenuri
Consiliul Local Târgu Mureș va discuta în cadrul ședinței ordinare de luna aceasta proiectul privind aprobarea vânzării directe a unui imobil (teren și construcție) situat pe strada Gheorghe Doja la nr.79. În urma evaluării a rezultat suma de 8100 de euro. Este vorba de un teren de 64 mp care are toate actele de constructie…
Încep activităţile de deratizare şi dezinsecţie pe domeniul public !
Primăria municipiului Târgu Mureş aduce la cunoştinţa tuturor celor interesaţi că în perioada 27.04.-30.04.2020 sunt programate să se efectueze lucrări de deratizare şi de dezinsecţie pe domeniul public al municipiului. În caz de vreme nefavorabilă aceste lucrări vor fi reprogramate.
Un nou mesaj fals vizează Profi
În prezent circulă pe rețelele de socializare și pe WhatsApp un mesaj fals care anunță că PROFI oferă alimente gratuite ”în valoare de 250 de LEU pentru toată lumea pentru a sprijini națiunea în timpul epidemiei”. De la declanșarea pandemiei, PROFI a făcut numeroase donații dar acest anunț înșelător, cu greșeli de gramatică și potential dăunător,…
Peste 50 de cadre medicale au fost declarate pozitiv cu COVID-19; 33 sunt de la SCJU
De la începutul pandemiei de coronavirus 55 de cadre medicale au fost declarate pozitiv cu COVID-19, dintre care 33 sunt angajate ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, 5 dintre acestea sunt deja vindecate şi externate, iar unul a decedat, a anunţat, vineri, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Mureş. „Dintre cele 55 cadre medicale,…
Masă caldă pentru nevoiași
În perioada 3-24 aprilie au fost livrate la 81 de familii un total de 1352 de porții de ciorbe cu pâine, iar fiecare vineri un fel doi de către 6 voluntari (COVID-AID TgM și Salvamont). Beneficiarii programului ”Masă caldă nevoiașilor” au fost până în prezent 149 de copii, 27 persoane vârstnice, 3 persoane cu dizabilitate, 2 persoane fără domiciliu și 12…
Peste 1 milion de lei, pentru transformarea sălii polivalente a UMFST în spital modular COVID-19
Consiliul Judeţean Mureş a alocat, vineri, în cadrul unei şedinţe extraordinare, suma de 1.031.000 lei pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, subordonat Ministerului Sănătăţii, pentru transformarea sălii polivalente a UMFST în spital modular SARS-Cov 2. „În momentul de faţă, mai sunt locuri libere pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus în clinicile de…
S-au vindecat 75 de mureșeni până azi
Până astăzi, 24 aprilie, în județul Mureș au fost confirmate 335 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Autoizolare la domiciliu Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Mureș, la această dată, în județul Mureș, sunt 1.505 persoane aflate în autoizolare la domiciliu, sub monitorizarea autorităților. Carantină În spațiile…
De la Garda Forestieră, amenzi de peste 5 mii de lei
Garda Forestieră Brașov a desfășurat controale pe drumurile naționale, județene, forestiere și inspecții în fondul forestier proprietate publică a statului, dar și în fondul forestier proprietate privată în perioada 06.04 – 17.04.2020, pe cele 5 județe din aria de competență. În județul Mureș: – 26 acțiuni de control circulație material lemnos, desfășurate cu sprijinul IPJ…
La SCJU 33 de cadre medicale au fost confirmate pozitiv cu COVID-19
De la începutul pandemiei de coronavirus şi până în data de 24.04.2020, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş 33 de cadre medicale au fost confirmate pozitiv cu COVID-19. AUTOIZOLARE De asemenea, urmare a anchetei epidemiologice efectuate în cadrul UPU SMURD şi pentru siguranţa personalului medical, 48 membri ai personalului medical au intrat…
A scăzut numărul cazurilor noi, dar…
Până astăzi, 24 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 10.417 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). VINDECATE Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.817 au fost declarate vindecate și externate. DECESE Totodată, până acum, au decedat 552 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava,…
Ai în desfășurare un credit bancar? Întâmpini probleme cu banca!? Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile!
InfoCons vine în sprijinul consumatorilor din România, în special în această perioadă dificilă și pune la dispoziția acestora numărul 021-9615 număr cu tarif normal în rețeaua Telekom, apelabil din toate rețelele, numar dedicat consumatorilor care au au în desfășurare un credit bancar, care au amânat ratele aferente acestui credit conform prevederilor legale sau care doresc…
Se sistează apa vineri 24 aprilie
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 24.04.2020, între orele 08:00 – 15:00 (estimare), în următoarele zone:• Târgu Mureș – str. Mureșului. Atragem atenţia consumatorilor că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca pentru scurt timp la robinete să curgă apă tulbure, din…
În plină pandemie, Primăria Târgu Mureș începe să vândă case și terenuri?
Primăria Târgu Mureș a pregătit un proiect pentru următoarea ședință a Consiliului Local pentru valorificarea unui teren de peste 12.000 de mp situat pe strada Barajului. În referatul de aprobare al proiectului se precizează că în anul 2019 au fost depuse două solictări de concesionare, respectiv vânzare în vederea amplasării unor hale de producție. În…
Unde poți merge cu mașina pe durata stării de urgență
Reglementarea circulației autoturismelor în timpul pandemiei de coronavirus este stabilită prin intermediul ordonanțelor militare emise de autorități. Aceste ordonanțe au modificat în mai multe etape modul în care putem să folosim autoturismele pentru deplasare. Coronavirus: unde poți merge cu mașina, ce completezi în declarație, ce faci cu permisul expirat Pentru a limita efectele pandemiei de…
Previziunea economică şi socială a maghiarilor din Transilvania este pesimistă
Potrivit sondajului intitulat Coronavirus în Transilvania, maghiarii din Transilvania sunt pesimişti în ceea ce priveşte consecinţele economice şi sociale ale epidemiei noului tip de coronavirus. Rezultatele sondajului, realizat la începutul lunii aprilie, privind situaţia economică şi socială au fost publicate joi pe site-ul Erdélystat.ro. Potrivit acestora, aproape că există consens în rândul maghiarilor din Transilvania…
Peste 130 de studenţi ai UMFST, sprijiniţi financiar pentru achiziţionarea de computere necesare cursurilor online
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” din Târgu Mureş a anunţat, joi, că a sprijinit peste 130 de studenţi, care beneficiază de burse sociale, să îşi achiziţioneze computere necesare desfăşurării cursurilor online. „În luna aprilie, conducerea Universităţii a luat decizia majorării bursei sociale cu 1.500 lei, astfel încât studenţii să-şi poată…
Dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor la Crăciuneşti, unde sunt nouă morţi şi 88 testaţi pozitiv
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş a anunţat, joi, constituirea unui dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor în comuna Crăciuneşti, acolo unde 88 de persoane au fost testate pozitiv cu noul coronavirus, iar nouă persoane şi-au pierdut viaţa. „În cursul zilei de 21 aprilie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş a fost…
„Cartea junglei“, online
Compania „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Naţional Târgu-Mureş vă invită să vă instalaţi comod în fotolii, ca şi când aţi fi în sala de spectacol, şi să vizionaţi înregistrarea unui spectacol care a făcut deliciul publicului în stagiunile precedente. În zilele de luni şi vineri, de la ora 20.30, vă propunem câte o producţie din stagiunile…
Toți debitorii care solicită amânarea plății ratelor sunt scutiți de la plata dobânzii calculate la dobânda amânată
La propunerea UDMR Parlamentul a modificat Ordonanța de Urgență a Guvernului cu privire la amânarea ratelor creditelor bancare, astfel încât nimeni nu va trebui să plătească „dobândă la dobândă” pentru împrumuturile amânate în perioada stării de urgență. Ordonanța de Urgență a Guvernului conține o serie de dispoziții dezavantajoase care au fost remediate în Parlament. Astfel,…
HEINEKEN România oferă Spitalului Județean Mureș bani și echipamente de protecție în valoare de 250.000 lei
Donația face parte din programul HEINEKEN „Împreună, mai puternici. Sprijin pentru comunități”, lansat în contextul crizei COVID-19, în valoare totală de 1.500.000 lei. HEINEKEN România se alătură eforturilor de a combate efectele pandemiei COVID-19 cu un program de susținere a comunităților prin dotarea spitalelor și a personalului medical cu aparatura și echipamentele necesare în această…
Centru multifuncțional dedicat persoanelor defavorizate
Primăria Municipiului Tîrgu Mureș vine în ajutorul persoanelor din zonele marginalizate, prin construirea, echiparea și dotarea unui Centru Multifuncțional în Municipiul Tîrgu Mureș. Contractul de finanțare nerambursabilă semnat de către primarul municipiului Tîrgu Mureș domnul Dorin Florea și domnul Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, alocă peste 6 milioane de lei,…
În județul nostru 74 s-au vindecat
Până astăzi, 23 aprilie, în județul Mureș au fost confirmate 325 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). AUTOIZOLARE Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Mureș, în județul nostru se înregistrează un număr total de 14.788 persoane pentru care a fost luată măsura autoizolării la domiciliu de la…
Înregistrarea nașterilor în stare de urgență
Pe durata stării de urgență transmiterea documentelor necesare pentru înregistrarea nașterii în termenul legal de 30 de zile se va face de către unitatea medicală unde s-a produs nașterea, prin intermediul mijloacelor electronice (fax, email securizat). După înregistrarea nașterii, ofițerul de stare civilă, transmite unității medicale care a emis certificatul medical constatator o dovadă privind…
Laurențiu Bocsas, unicul rom din Apalina, cu studii superioare
Tânărul Laurențiu Bocsas s-a născut și a crescut în comunitatea de romi din Apalina. A studiat sociologie și asistență socială la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, fiind ”singurul rom cu studii superioare din ultimii 100 de ani pe care l-a dat comunitatea din Apalina”, după cum îi place să se prezinte. A promovat dialogul între autoritățile…