Pentru marcarea, la nivel național, a „Zilei Internaționale împotriva Consumului și Traficului Ilicit de Droguri – 26 iunie 2020”, Agenția Națională Antidrog (ANA) lansează, anul acesta, un concurs de fotografie tematică, subsumat campaniei naționale media de prevenire a consumului noi substanțe psihoactive ”FII LIBER!”. În acest sens, în contextul pandemiei COVID-19, pentru a preveni răspândirea…
Lună: iunie 2020
Afaceri noi prin programul Antreprenoriat Comuna Sânpaul
În cadrul proiectului POCU intitulat ,,Măsuri de optimizare a sistemului de intervenție integrată comunitară în comuna Sînpaul, Județul Mureș’’, implementat în comuna Sânpaul, judeţul Mureş, cu parteneri Primăria comunei Sânpaul, Şcoala generală Valea Izvoarelor, Centrul Comunitare de Resurse Sânpaul, s-au finanţat pe bază de concurs, 30 de planuri de afaceri cu suma de 25 de…
Certificatele de stare civilă obținute în străinătate, în țară sunt valabile doar după transcriere
Potrivit art.41 alin. 31 din Legea nr.119/1996, amintit într-un comunicat semnat de Codruța Sava, director general la Evidența Populației, cetățeanul român este obligat să ceară transcrierea în termen de 6 luni la întoarcerea în țară sau de la obținerea în străinătate a certificatului /extrasului de stare civilă. Cererea se adresează primarului unității administrativ-teritoriale unde are…
Discount 20%, promoție Wizz Air, azi, până la ora 23,59
Wizz Air a anunțat astăzi un discount de 20% (Reducerea de 20% se aplică tarifului, dar nu include taxa de administrare. Reducerea de 20% se aplică tuturor zborurilor către și dinspre Londra Luton disponibile pe wizzair.com și în aplicația mobilă WIZZ în perioada promoțională. Această promoție este valabilă pe 26 iunie, de la 00:00 la…
Topul salariilor ale administratorilor publici din România
Salariile persoanelor publice au fost mereu un subiect de interes, mai ales în cazul bugetarilor, care sunt plătiți din banii publici, colectați de la cetățenii plătitori de taxe și impozite. Atenția, însă, pică mereu pe cât câștiga primarii, consilierii locali sau șefii de birou, și mai puțin pe cât reușesc să obțină administratorii publici (city…
Ați văzut-o pe Ramona?
Polițiștii din Județul Mureș caută o minoră de 15 ani, din localitatea Ceuașu de Câmpie, care a plecat de la domiciliu la data de 24 iunie a.c., fără a comunica rudelor unde se deplasează. La data de 25 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au fost sesizaţi de o femeie, din…
De acum înainte, fiecare persoană persecutată din motive politice va beneficia de o indemnizație proporțională
Potrivit unui Proiect de Lege adoptat recent de Parlament, foștii deținuții politici și cei persecutați din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, care au fost internate în spitale de psihiatrie sau cărora a fost stabilit domniciliu obligatoriu, vor primi beneficii sporite. Inițiatorul legii Éva Andrea Csép, deputat UDMR Mureș,…
Se sisteaza apa vineri 26 iunie
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 26.06.2020 între orele 08:00 – 15:00 (estimare), în următoarele zone: •SânișorAtragem atenţia consumatorilor că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca pentru scurt timp la robinete să curgă apă tulbure, din cauza antrenării…
Incendii și inundații în această noapte
În această noapte, ISU Mureș a fost solicitat să intervină la trei intervenții, după cum urmează:în jurul orei 22:00, incendiu gunoi menajer în municipiul Târgu Mureș, pe strada Libertății. Au intervenit pentru stingere pompierii militari de la Detașamentul Târgu Mureș. Nu au fost probleme.În jurul orei 01:00, pivniță inundată în localitatea Archita, comuna Vânători. Au…
Guvernul a stabilit: alegerile locale vor avea loc pe 27 septembrie
Guvernul a aprobat, joi, proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor locale. Aceste vor avea lor pe 27 septembrie, scrie Agerpres. ”A fost adoptat proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, respectiv data de 27 septembrie 2020”, a precizat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, după şedinţa Executivului….
Hajdúszoboszló: oraşul balnear îşi deschide porţile
După trei luni de închidere din cauza epidemiei de coronavirus, oraşul Hajdúszoboszló este pregătit să-şi deschidă porţile în faţa turiştilor, a spus primarul oraşului balnear joi, la conferinţa de presă care a inaugurat sezonul turistic. Gyula Czeglédi a declarat: a fost efectuat un sondaj în cerculoaspeţilor care pot fi consideraţi “de-ai casei”, iar 82% dinaceştia…
Guvernul a aprobat o OUG privind autostrada Iaşi – Târgu Mureş
Guvernul a aprobat, joi, o ordonanţă de urgenţă referitoare la autostrada Iaşi – Târgu Mureş, care permite realizarea documentaţiei tehnice pentru acest obiectiv de investiţii, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă. „Principalele obiective ale Guvernului în această perioadă sunt concentrate în deblocarea proiectelor majore de infrastructură şi pentru accelerarea ritmului de derulare a investiţiilor…
Orașul din România inclus în topul celor mai sigure destinații europene
Oraşul Oradea a fost inclus, recent, în topul celor mai sigure destinaţii europene ale anului de către Asociaţia European Best Destinations, platforma care promovează cultura şi turismul european. “Motivul pentru care Oradea a fost inclusă în topul celor mai sigure destinaţii europene îl reprezintă măsurile de prevenţie a răspândirii infecţiei cu COVID-19 luate la nivelul…
Grupurile de producători din sectorul pomicol pot beneficia de sprijin total de aproape 2 milioane euro
”Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță lansarea, în data de 30 iunie 2020, a sesiunii de depunere a proiectelor în cadrul submăsurii 9.1a – Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol, cu o alocare de totală de 1.985.644 euro. Obiectivele submăsurii 9.1a vizează îmbunătățirea performanțelor generale ale exploatațiilor pomicole, o mai bună integrare pe piață…
”Serenitate cromatică”
În perioada iunie – august 2020, Casa de Cultură a Studenților din Târgu Mureș, în colaborate cu Fotoclub Marx Jozsef România, organizează o Expoziție Online – Fotografie și Pictură, cu tema „Serenitate cromatică”. Membri cercurilor de artă ai Casei de Cultură a Studenților din Târgu Mureș, precum și alți studenți și tineri cu vârsta cuprinsă…
România, membru al Consiliului Executiv al Organizaţiei Intra-Europene a Administrațiilor Fiscale (IOTA)
România, prin A.N.A.F., a devenit membru al Consiliului Executiv al Organizaţiei Intra-Europene a Administrațiilor Fiscale (IOTA), alături de administrațiile fiscale din Austria, Belgia, Elveția, Franța, Grecia (în calitate de președinte al organizației), Italia, Ungaria și Suedia, în urma votului Adunării Generale a organizației. Consiliul Executiv reprezintă organismul strategic, cu rol decizional al IOTA, și este…
Azi, proba la alegere la Bac 2020
Astăzi, 25 iunie, s-a desfășurat ultima probă scrisă a examenului de Bacalaureat – E)d): proba la alegere a profilului și specializării. Rata de participare a fost de 96,24 %. Astfel, dintre cei 3756 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea testului scris la una dintre cele 11 discipline (Anatomie 812, Biologie – 616, Chimie – 107, Fizică…
Inundațiile afectează noi localități
Ploile zilnice au produs inundații în mai multe localități din județ. Astăzi o pivniță a fost inundată pe strada Voinicenilor din municipiul Târgu Mureș. În localitatea Livezeni vântul a doborât un copac pe strada Viilor. Acesta a căzut pe carosabil. Pentru degajarea carosabilului au intervenit pompierii de la Detașamentul Târgu Mureș. Tot în localitatea Livezeni…
Pisică în pericol!
Pe strada Sântanei din Târgu Mureș, la intrarea în curtea unei case de locuit, o pisică s-a blocat într-o țeavă componenta gardului. Pentru extragerea sa intervin pompierii militari de la Detașamentul Târgu Mureș, informează ISU Mureș. foto arhiva
Îți dorești să activezi în domeniul muzical? Află care sunt avantajele și dezavantajele unei astfel de cariere!
Strălucirea și libertatea de care se bucură muzicienii sunt printre aspectele cele mai atrăgătoare ale acestei vocații. Însă, de cele mai multe ori, există și numeroase detalii neplăcute, care fac ca farmecul vieții de artist să mai pălească. În articolul de mai jos vei găsi o listă cu avantaje și dezavantaje, utilă celor tentați să…
Proiecte sociale și turistice aprobate în ședința Consiliului Județean Mureș
Consilierii județeni au aprobat în ședința de astăzi,25 iunie 2020 un parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș și toate centrele de îngrijire, asistență, recuperare și reabilitare din subordine în scopul depunerii spre finanțare și implementarea în comun a proiectului ”Dotarea centrelor rezidențiale publice din județul Mureș cu echipamente de protecție…
Cercetări pentru tăiere ilegală de arbori și furt de arbori
3 bărbați, din comuna Ghindari, sunt cercetați de polițiștii din Mureș, pentru comiterea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori. În cursul lunii aprilie a.c., Secția de Poliție Rurală Ghindari a fost sesizată de către un bărbat, despre faptul că de pe o parcelă de pădure aflată în proprietatea acestuia, i-ar fi…
În județ de la începutul epidemiei:725 confirmate, 632 vindecate, 67 decese
Până astăzi, 25 iunie, în județul Mureș au fost confirmate 725 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). VINDECATE De asemenea, până la această dată, 632 persoane au fost declarate vindecate și externate. AUTOIZOLARE Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Mureș, la această dată, 1.965 persoane se află în…
”Cenușăreasa” de Sânpetru de Câmpie și furtul din locuință
Două persoane, de 17 și 46 de ani, din comuna Sânpetru de Câmpie, bănuite de comiterea unui furt din locuință, au fost reținute de polițiștii din Mureș, pentru 24 de ore. La data de 24.06.2020, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Râciu au fost sesizați de către un bărbat, de 78 de ani, despre…
Minor de 17 ani, reținut pentru tâlhărie!
Un minor de 17 ani, din municipiul Reghin, a fost reținut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată În fapt, în cursul zilei de 22.06.2020, Poliţia municipiului Târgu Mureş a fost sesizată despre faptul că o femeie, de 71 de ani, în timp ce se deplasa pe str. Semănătorilor, din localitate, ar…
În țară din 12.555 teste au rezultat 460 pozitive. Avem 515 cazuri vindecate și 10 decese, de ieri până azi!
Până astăzi, 25 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 25.286 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). (IERI 24826) VINDECATE Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.906 au fost declarate vindecate și externate. CAZURI NOI De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 460 noi cazuri de…
Incendiu la o autoutilitară
În urmă cu câteva minute a fost semnalat un incendiu la o autoutilitară pe stradă, în apropierea Colegiulului Național Papiu Ilarian din Târgu Mureș. Incendiul se manifesta la compartimentul de motor. Nu sunt victime. Intervin pompierii de la Detașamentul Târgu Mureș pentru stingerea incendiului. Sursa foto facebook+ISU Mures
Se sisteaza apa joi 25 iunie
Compania AQUASERV S.A. sucursala Sighişoara anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 25.06.2020, între orele 09:00 – 13:00 (estimare), în următoarele zone: •Sighișoara: str.Muzeului,Poienitei,Crangului(partial),Ariei,V.Albestiului Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile…
Vasile Astărăstoae explică numărul mare de infecții cu COVID-19 din ultimul timp: “Este sabotat adevărul”
După o perioadă în care specialiștii în epidemiologie spuneau că România este pe o traiectorie descendentă privind numărul de cazuri COVID-19, cu o medie de aproximativ 100 de infecții pe zi, în ultima săptămână s-au înregistrat creșteri importante ce au dus la o medie de 300 de infecții pe zi. Profesorul doctor Vasile Astărăstoae,fost președinte al…
Guvernul pregătește simplificarea regulilor de înființare și întregistrare a firmelor
Legislația în vigoare va fi modificată în vederea simplificării formalităților aferente înființării unei firme și înregistrării în Registrul Comerțului, urmând ca mai multe declarații, documente și ceritificate să nu mai fie obligatorii, iar transmiterea actelor să poată fi realizată electronic, relevă un proiect avut în vedere de autorități. Printre măsurile redactate deja la nivel guvernamental…