Un incendiu a izbucnit cu puțin după ora 17 în localitatea Neagra, comuna Lunca Bradului. Este vorba de trei case de locuit, în apropierea unui depozit de cherestea, care ard pe o suprafață totală de 90 de mp. Din fericire nu sunt victime. Intervin pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Toplița și din cadrul Punctului…
Zi: 8 noiembrie 2020
Acțiunea inițiată de polițiștii mureșeni a lăsat 32 de șoferi vitezomani fără permis
Ieri, 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au acționat pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, în sistem cascadă, în colaborare cu polițiști rutieri din județele limitrofe, respectiv Sibiu, Brașov și Harghita. Acțiunea a fost inițiată de polițiștii rutieri din Mureș. Activitățile desfășurate au vizat, totodată, verificarea…
Tânăr polițist, învins de coronavirus
Azi, polițiștii mureșeni, alături de polițiști din întreaga țară, au păstrat un moment de reculegere, în semn de respect și recunoștință față de colegul lor, care din nefericire și-a pierdut viața în cursul acestei săptămâni. Acesta a activat în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov- Poliția Transporturi. Subcomisar de poliție, șef al Biroului de Investigații…
Vitamina D poate reduce riscul de COVID-19?
Vitamina D este o vitamină liposolubilă care joacă o serie de roluri esentiale în corpul uman.Acest nutrient este deosebit de important pentru sănătatea sistemului imunitar, lăsând mulți oameni să se întrebe dacă suplimentarea cu vitamina D poate contribui la reducerea riscului de a contracta noul coronavirus care cauzează Sars Cov-2.Deși în prezent nu există un…