Lună: februarie 2021

Dumitrița Gliga, deputat PSD Mureș: Polemicile partizane pot împiedica absorbția banilor europeni

„În cadrul Comisiilor juridice reunite ale Senatului şi Camerei Deputaților, am avizat favorabil, în unanimitate, ratificarea Deciziei (UE/EURATOM) 2020/2053 pentru completarea şi operaționalizarea mecanismului financiar multianual Next Generation de relansare economică a statelor membre UE. …

Cum să înveți să economisești ca să nu depinzi de mila statului la bătrânețe

Asociația CFA România și Asociația Administratorilor de Fonduri din România (AAF) au lansat campania “Generația 1”, prin care susțin creșterea nivelului de alfabetizare financiară în rândul românilor. În România, școala este responsabilă pentru doar 9% …

Cu 6000 de lei au fost sancționate două persoane care n-au respectat carantinarea!

Verificările referitoare la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă în sistem integrat au vizat, în special, zonele aglomerate, agenții economici, dar, şi mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19. …

Proiect prin care „Azi sunt Profu′ tău de Sport!” se va realiza în alte 9 țări din Europa

„WoW EUROPE” este un proiect co-finantat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus+ Sport, Not-for-profit European Sport Events. Acest proiect își propune să promoveze educația fizică și sportul cu ajutorul unor mari sportivi – campioni naționali, …

Un cuplu din Târgu Mureș a investit 35 000 euro în amenajarea unui apartament din Tudor

O tânără pasionată de călătorii, turism culinar, colecţionarea sneakers-ilor şi motociclism şi-a cumpărat împreună cu soţul ei un apartament în Târgu Mureş în 2016, când era încă în faza de proiect. După ce a fost gata, și-a …