Zi: 29 octombrie 2021

Tribunalul Suceava a decis ca studenţii Universităţii de Medicină Târgu Mureş să poată participa la cursuri fără dovada vaccinării, testării sau a trecerii prin boală

Studenţii Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş (UMFST) pot participa la cursuri fără dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală, în urma unei decizii a Tribunalului Suceava, după …

Spectacolul ‘Lucruri nespuse’ de Leta Popescu şi Maria Manolescu, în premieră absolută la Teatrul Naţional Târgu Mureş

Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu Mureş a anunţat, vineri, punerea în scenă, în premieră absolută, a spectacolului „Lucruri nespuse” de Leta Popescu şi Maria Manolescu, care prezintă „o frescă a diferitelor tipuri de …

Exerciţiul Forţelor pentru Operaţii Speciale ”Junction Strike 21” în județul Mureș

Peste 800 de militari români, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice terestre, aeriene şi navale, împreună cu circa 150 de militari străini din ţări aliate sau partenere (Georgia, Grecia, Marea Britanie, Republica Moldova, Polonia, Portugalia …

Azomureş propune un proiect de încălzire centralizat pentru populaţie folosind căldura degajată de combinat

Compania Azomureş a propus, joi, autorităţilor locale şi judeţene, un proiect de captare a căldurii degajate de combinatul chimic, care acum este eliberată în atmosferă, şi introducerea acesteia într-un sistem centralizat de furnizare a agentului …