Zi: 7 septembrie 2022

Dumitrița Gliga: Am reprezentat Adunarea Parlamentară a Mediteranei la 𝐬𝐞𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐝𝐞𝐳𝐚𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞, 𝐨𝐫𝐠𝐚𝐧𝐢𝐳𝐚𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐒𝐂𝐑𝐀𝐏 𝐖𝐞𝐚𝐩𝐨𝐧𝐬 𝐬̧𝐢 𝐔𝐧𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐩𝐚𝐫𝐥𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐚̆ 

În data de 6 septembrie 2022, Uniunea Interparlamentară alături de SCRAP Weapons (Conceptul strategic pentru eliminarea armelor şi a proliferării) a organizat, în format hibrid, o sesiune specială privind dezarmarea. La acest eveniment doamna deputat …

Tichete sociale pentru preșcolarii ce provin din familii defavorizate de pe raza Municipiului Târgu Mureș

În scopul stimulării participării în învăţământul preşcolar a copiilor din familii defavorizate şi al creşterii accesului la educaţie a acestora, Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș preia dosarele de înscriere în vederea acordării stimulentului educațional sub forma …

Vizita preşedintelui Ungariei, la Bucureşti. Sarcina noastră este de a amplifica vocea Uniunii Europene

Obiectivul şi sarcina noastră este de a amplifica vocea Uniunii Europene şi de a spori influenţa acesteia, a declarat preşedintele ungar Katalin Novák, miercuri, la Bucureşti, la conferinţă de presă susţinută împreună cu preşedintele român …

În urma întâlnirii de lucru convocată în această dimineață, situația a revenit la normal: se circulă acum fără incidente sau întârzieri pe DN15

Având în vedere problemele legate de fluiditatea traficului, soldate ieri cu ambuteiaje la ieșirea din Târgu Mureș spre Reghin, executivul Primăriei a convocat azi dimineață factorii implicați cu scopul de a găsi o soluție pentru …

Iohannis despre liceul din Târgu Mureș: Scopul pe care îl urmărim este să avem un învăţământ de înaltă calitate, indiferent de limba maternă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, după întâlnirea cu omologul din Ungaria, Katalin Novak, că România îşi doreşte să aibă un învăţământ de înaltă calitate, indiferent de limba maternă. „Pentru mine învăţământul, la modul general, …

În câteva zile DRDP Brașov va semna contractul pentru proiectarea și execuția Variantei de Ocolire Sighișoara

În urma reevaluării ofertelor depuse pentru proiectarea și execuția Variantei de Ocolire Sighișoara și expirarea termenului legal pentru depunerea contestațiilor (perioadă în care nu a fost depusă nicio contestație), ofertantul declarat câștigător este „ASOCIEREA S.C. …

21.000 de oameni țepuiți de BlueAir. Unul din acționarii AirConnect dezminte că noua companie va prelua pasagerii BlueAir

Urmare a informațiilor apărute atât în presa centrală cât și în cea de specialitate în aviație, potrivit căreia pasagerii rămași abandonați prin oprirea activității BlueAir (aproximativ 21.000 de persoane), zborurile interne și internaționale ale acesteia, …

ANUNȚ

GEDEON RICHTER ROMÂNIA S.A., titular al proiectului ,,Achiziție și instalare sistem fotovoltaic“ anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenția pentru Protecția Mediului Mureș: fără efectuarea evaluării impactului asupra mediului, în …

Cerealele din Ucraina sunt comercializate și procesate pe teritoriul României în dauna fermierilor români

Cerealele din Ucraina sunt comercializate şi procesate pe teritoriul României, deşi trebuiau doar să îl tranziteze, iar fermierii români sunt drastic afectaţi, deoarece costul de achiziţie este incomparabil mai mic decât cel practicat în zona …

Ultimele restricții din această vară:  Turul României la Ciclism, ediția 55, ajunge la Târgu Mureș!

Zona centrală a municipiului, sensul de mers dinspre Catedrala Mare – Mureș Mall, va fi închisă circulației rutiere, astfel: Joi, 8 septembrie, între orele 13:00-18:30, centrul va fi restricționat pentru sosirea grupului de cicliști care …

Cu trei zboruri săptămânale de la Târgu Mureș Ungaria anunță investiții importante chineze la Debrecen în Ungaria

Compania chineză Halms Hungary va investi peste 40 de milioane de euro pentru a înfiinţa în Debrecen o uzină care va produce componente pentru maşini electrice, iar guvernul ungar va contribui la această investiţie ce …