Lună: octombrie 2022

Punctul alb pentru soprana Virginia Zeani, inclusă în OPERA America Hall of Fame, la împlinirea vârstei de 97 de ani

Celebra soprană Virginia Zeani, născută Zehan în 21 octombrie 1925, în localitatea mureşeană Solovăstru, una dintre cele mai prestigioase soprane lirice ale lumii din anii ’50, ’60 şi ’70, a fost inclusă, vineri, în OPERA …

Proiect-pilot de conservare a pajiştilor şi a habitatelor prin cooperarea fermierilor, la Angofa şi Viscri

Aproape 60 de fermieri care deţin terenuri în cătunul Angofa din apropierea Sighişoarei şi în satul braşovean Viscri participă la proiectul-pilot Life TransilvaCOOPERATION, finanţat prin Programul LIFE al Uniunii Europene şi implementat de Fundaţia ADEPT …

Propunerea PNL Mureș de construire a unui nou pod peste râul Mureș ajunge la vot în Consiliul Local

Conducerea PNL Mureș a anunțat astăzi, 24 octombrie 2022, în cadrul unei conferințe de presă, că Proiectul de Hotărâre referitor la construcția unui nou pod peste râul Mureș va ajunge la vot în cadrul ședinței …

„Villa Dolorosa“: un teatru al apropierii, despre fiinţe sociale, distanţate social

Apreciatul regizor Theodor-Cristian Popescu revine la Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu“ cu un spectacol provocator, izvorât din universul lui Cehov şi ancorat în lumea contemporană, care va ridica semne de întrebare, va tulbura …

Fonduri de 220 milioane de lei pentru investiţii dedicate producătorilor din zona montană

Locuitorii din zona montană care vor să investească în centre de colectare şi prelucrare a laptelui, fructelor de pădure, ciupercilor şi plantelor medicinale, respectiv pentru înfiinţarea de stâne montane pot aplica în cadrul programelor de …

Rezultatele acțiunilor de control tehnic în trafic efectuate de Registrul Auto Român în semestrul I din anul 2022 în Mureș

Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în primele șase luni din anul 2022, 37.573 de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 45,73% …

Guvernul maghiar plafonează dobânzile pentru IMM-uri, sperând să evite astfel o recesiune

Ungaria va include împrumuturile cu dobândă variabilă pentru întreprinderile mici și mijlocii într-o schemă menită să limiteze dobânzile împrumuturilor și să evite o recesiune, a declarat ministrul Dezvoltării Economice, Marton Nagy, adăugând că băncile vor …

Casă unicat din Cetatea Sighişoarei – mărturie despre un cunoscut entomolog european

Singura casă din Cetatea Medievală Sighişoara care face notă discordantă cu arhitectura burgului, fiind construită într-un amalgam de stiluri în care predomină Art Nouveau, ne dezvăluie viaţa unui mare entomolog recunoscut la nivel european, Karl …