În cadrul competiției, Fotografia Zilei, desfășurată în data de 13 aprilie 2023, fotograful Levi Bagy din Luduș a primit diploma Academiei de Artă Europeană, Grand Prix Photo Award.
Zi: 17 aprilie 2023
Brânză cu mucegai nobil de tip Camembert produsă la Cund
România intră încet pe harta țărilor care produc artizanal brânza cu mucegai nobil alb de tip Camembert, care până acum se făcea la noi doar la nivel semiindustrial și din lapte pasteurizat. O variantă a acestui produs obținut din lapte crud a apărut în atelierul de brânză al artizanului Varga Istvan din satul mureșean Cund….
O sală de ședințe a unui institut de cercetare american a primit numele târgumureșeanului dr. Vajda Szilárd
Informaticianul dr. Vajda Szilárd și-a început activitatea la Târgu Mureș în urmă cu mai bine de douăzeci și cinci de ani, a mers la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj pentru studii de licență, apoi a călătorit până în SUA, la Ellensburg, Washington, la Universitatea Central Washington, unde a ajuns profesor (associate professor) de informatică al departamentului…
Tradiția pogăniciului s-a ținut și anul acesta în Mureș
Pogăniciul a fost în centrul atenției, în prima zi de Paște, într-o localitate din Mureș. Îmbrăcați în straie populare, tinerii din zonă l-au fugărit cu simț de răspundere pe primul gospodar care a ieșit la arat – adică Pogăniciul. Potrivit tradiției, cu această cursă comunitatea marchează venirea primăverii. În Sânmihai de Pădure nu există Paște…
Puțină salină nu strică la Praid
Salina Praid este o mină de sare gemă din România, situată în județul Harghita. Salina se află în bazinul munților Gurghiului, cuprinsă în Dealul Sării, formând triunghiul Praid – Ocna de Jos – Ocna de Sus.Salina se află la o adâncime de 120 m de la suprafață. Transportul persoanelor se face cu autobuzele salinei pe…
Via Transilvanica străbate 185 de km și din județul Mureș
Născut dintr-un proiect inițiat în anul 2018, traseul Via Transilvanica lung de peste km străbate județe, printre care și județul #Mureș, unde parcurge 185 km punând în valoare bogățiile culturale, etnice, istorice și naturale ale zonei. Via Transilvanica este în top destinații europene pentru o drumeție de primăvară, conform portalului Euronews.travel și este o adevărată…
Din trecut…1969
Ce pomi sa NU plantezi in curte
Dorinta de a planta cativa pomi, fie fructiferi sau nu, in propria curte este perfect normala. Cu toate acestea este bine sa ne gandim ce specii de pomi ne dorim cu adevarat sa avem, deoarece unii copaci ne pot aduce mai multe neplaceri decat beneficii. Iata 5 pomi pe care sa-i eviti: Bradul Primul pe…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.