Lună: iunie 2023

Cartușe de calibru 7.92 descoperite în urma unor construcții pe strada Scurtă din Târgu Mureș

Echipa pirotehnică din cadrul ISU Mureș a fost solicitată să intervină în jurul orei 13:40, în municipiul Târgu Mureș, strada Scurtă pentru identificarea, ridicarea, transportarea și depozitarea în vederea distrugerii ulterioare, a cinci cartușe de …

Roboţi de intervenţie la incendii de proporţii care vor limita expunerea salvatorilor la riscuri, la ISU

Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a prezentat presei, marţi, noile autospeciale de intervenţie la incendii şi dezastre intrate în dotarea instituţiei, inclusiv o serie de roboţi pentru intervenţia la incendii …

Mureșeanca Barabási Kinga în lotul celor patru sportivi, prezenţi la Jocurile Olimpice Europene de Teqball

Federaţia Română de Teqball a anunţat, marţi, că participă cu patru sportivi la cele cinci competiţii din cadrul Jocurilor Olimpice Europene, care se desfăşoară, în perioada 21 iunie – 2 iulie, la Cracovia Malopolska. „Delegaţia …

60.722 de lei pe lună va plăti Primăria Târgu Mureș Bisercii Reformate pentru chiria la “Bolyai”

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Târgu Mureș de joi, 29 iunie, se află un proiect de hotărâre privind încheierea unui contract de închiriere pentru imobilul situat  în Târgu Mureș, str.Bolyai nr.3. Clădirea …

Panouri solare pe biserici.Unităţile de cult se pot înscrie în Programul Casa Verde Fotovoltaice

Unităţile de cult interesate se pot înscrie, începând de marţi, Programul Casa Verde Fotovoltaice, bugetul disponibil fiind de 17,5 milioane de lei. Potrivit AFM, înscrierea se poateface începând de marţi, ora ora 10.00. ”Unităţile de …

“Casa Hangya”, clădirea din Gheorghe Doja nr.9, are nevoie de reabilitare urgentă

Clădirea din strada Gheorghe Doja nr. 9, unde își desfășoară activitatea Poliția Locală, Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș, UDMR Mureș, publicațiile “Cuvântul liber”și “Nepujsag” precum și o serie de  asociații și fundații va fi …

„Roua Cerului”a început să înflorească în apropierea Lacului Sfânta Ana din Harghita

Una dintre principalele atracţii pentru turiştii care vin, în aceste zile, în rezervaţia floristică Tinovul Mohoş, din judeţul Harghita, este o plantă carnivoră, denumită „Roua Cerului”, care a început deja să înflorească. Planta se hrăneşte …