Lună: iulie 2023

Nuntă tradițională cu peste o sută de dansatori. Instructorul Junilor Târnavei, Vasile Trîmbițaș și-a dus fata la altar (video)

Andreea Trîmbiţaş, membră a Junilor Târnavei, s-a cununat azi civil și religios cu alesul inimii, Adrian, fiind însoțită pe drum alături de rude și prieteni de muzicanți și dansatori de la Junii Târnavei. Păstrând obiceiul …

Bărbat din Sângeorgiu de Pădure amendat pentru că nu le asigura condiții celor 10 câini deținuți

SANCȚIUNI CONTRAVENȚIONALE, PENTRU NERESPECTAREA PREVEDERILOR ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI ANIMALELOR La data de 14 iulie 2023, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au efectuat o acțiune de control la locuința …

Centura ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe, în grafic; se lucrează la cele patru sensuri giratorii

Lucrările la centura ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe, începute anul trecut, avansează conform graficului, iar cele patru sensuri giratorii prevăzute în proiect au început să prindă contur, a anunţat, joi, primarul Antal Arpad. Potrivit acestuia, …

Angajații de la Registrul Comerțului declanșează grevă japoneză în perioada 17-21 iulie 

Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC), afiliat la Federaţia Publisind şi la Blocul Naţional Sindical, va declanşa o grevă japoneză, în perioada 17-21 iulie 2023, împotriva inechităţilor salariale şi a discriminării salariaţilor …