Lună: mai 2024

TRADIŢII ÎN BUCATE/Bistriţa-Năsăud: Piroştile cu povilă, bucuria copiilor în Vinerea Mare, pe Valea Bârgăului

„Postul nu este osândă, este bucurie, şi până nu putem posti fără a ne osândi nu are nicio valoare postul”, ne spune Elena Rus din comuna Tiha Bârgăului, bucătăreasă vestită în judeţul Bistriţa-Năsăud şi proprietara …

Ministrul Finanțelor: Impozitul de 0,5% pentru clădirile de peste 2,5 milioane lei, amânat până la 30 septembrie

Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a anunţat că ordonanţa de urgenţă privind măsurile de digitalizare adoptată, marţi de Guvern, include şi pe cea referitoare la marile proprietăţi şi averi. Astfel a fost amânat termenul de pe …

Ciorba falsă de burtă cu pleurotus şi pâinea de casă cu măsline – printre deliciile de la Mănăstirea Bujoreni

La fel ca toate mâncărurile mănăstireşti, şi cele de la Mănăstirea Bujoreni din Vaslui au un gust special şi o aromă aparte. În perioada în care se mănâncă de dulce, pelerinii sunt aşteptaţi cu bunătăţi …

Târgu Mureș a pierdut un mare om de cultură! S-a stins din viață Gavril Cadariu, regizor, directorul Teatrului Ariel

Am primit cu mare tristețe vestea că astăzi s-a stins din viață un mare om de cultură din Târgu Mureș:Gavril Cadariuregizor și director al Teatrului pentru Copii și Tineret Ariel – Târgu Mureș, Conf.univ.dr. în …

CSU Târgu Mureș: Două medalii de bronz obținute la Campionatul Național de Karate Interstiluri

Două medalii de bronz obținute la Campionatul Național de Karate Interstiluri, una dintre cele mai importante competiții naționale la această disciplină. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 27 aprilie 2024, la Arena Sepsi, Sfântu Gheorghe, sub …

(P) Rodica Baciu: La mulți ani tuturor celor care muncesc și contribuie la prosperitatea orașului Târgu Mureș și a țării noastre!

De Ziua Muncii, Rodica Baciu – Fondator & Director General al Grupului MATEROM, și Candidat Independent la Primăria Municipiului Târgu Mureș își exprimă respectul și aprecierea pentru oamenii harnici și muncitori ai orașului Târgu Mureș. …