În perioada 15 – 16 iulie, între orele 11.00 și 19.00, autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 12 tone, nu vor putea circula pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale aflate în județele #Brașov, #Sibiu, #Covasna și #Mureș. Aceste #restricții survin ca urmare a avertizării meteorologice a ANM conform căreia temperaturile vor ajunge în cele două zile până…
Lună: iulie 2024
Conferința: „Sub semnul latinității, națiunea română” la Târgu Mureș
Evenimentul va avea loc vineri 19 iulie de la ora 15 în sala mică a Palatului Culturii din Târgu Mureș.
Speranțe mai mari ca niciodată de la tenisul de masă
Preşedintele Federaţiei Române de Tenis de Masă (FRTM), Cristinel Romanescu, a declarat, pentru AGERPRES, că lotul României va fi la Paris aproape de visul dintotdeauna al tenisului de masă românesc, o medalie la Jocurile Olimpice. Echipa feminină a României pentru JO de la Paris va fi alcătuită din Bernadette Szocs, Elizabeta Samara şi Adina Diaconu,…
Programul complet al festivităților de la UMFST
Programul cursurilor festive la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie
Căldura a revenit periodic de-a lungul istoriei, oamenii s-au adaptat și au trecut peste aceste perioade
Foto: Ziar din 1934 Chiar dacă valurile de căldură au fost mai intense în aceste zile, acestea nu reprezintă un fenomen nou în istorie. Panica indusă de coduri colorate și de mass-media nu se justifică. În vremurile călduroase oamenii se fereau de soare la orele amiezii și se hidratau. În vara anului 1911, Europa a cunoscut un…
FC Nova Vita, campioni naționali la minifotbal
Miercuri, 10 iulie, la Galați a început cea mai tare competiție de minifotbal a anului în Romania, Campionatul Național. Au fost 32 de echipe la start iar primele două clasate obțin calificarea la EMF Champions League, la Varșovia în Polonia, turneu programat pentru perioada 5-8 septembrie. Echipa din Târgu Mureș Fotbal Club Nova Vita a…
Ciupercile, vedete la festivalul culinar specific la Sovata
Oaspeții au avut ocazia să se răsfețe cu preparate delicioase, dar au primit și o lecție importantă. Gălbiorii, cunoscuți drept aurul pădurii, și hribii – soiuri des întâlnite în zona stațiunii Sovata – au fost vedete la festivalul culinar. Bucătari iscusiți și-au dat silința să pună în valoare aceste ciuperci. Chefii au pregătit și tot…
Ruta curiilor din Transilvania: Castelul Bánffy
În inima acestor curți nobiliare, timpul pare să stea în loc, iar ecosistemul lor bine structurat ne vorbește despre viața de zi cu zi și despre tumultul Revoluției de la 1848. Înapoi în timp, trăim transformările epocii, renașterea politică și culturală care a rescris destinul Transilvaniei. Castelul Bánffy din Nușfalău reflectă măreția reședințelor nobiliare baroce…
Capacitățile AQUASERV sunt dimensionate pentru a asigura un consum normal de apă potabilă
Capacitățile AQUASERV sunt dimensionate pentru a asigura un consum normal de apă potabilă în întreaga arie de operare, calculat în funcție de necesitățile obișnuite dintr-o gospodărie. Vârfurile de consum determinate de folosirea apei în alte scopuri decât cel casnic, în special irigarea culturilor agricole, duc la întreruperi temporare a furnizării apei la alți utilizatori!
Tandem & Skydivers la Aeroclubul Teritorial „Elie Carafoli” Târgu Mureș
Spitalul Oncologoc MEDEX – contract cu C.A.S. din prima zi pentru anumite servicii. Ministrul Rafila a vizitat azi spitalul.
Cel mai modern și dotat centru de tratare a cancerului din România a fost construit în doar 2 ani și este un proiect privat care va avea ușile deschise tuturor pacienților aflați în fața celei mai răspândite boli deoarece acesta are deja încheiat un contract cu Casa de Asigurări. Prof. univ. dr. Alexandru Rafila ministrul…
Gluma săptămânii
De admirat: Castelul Martinuzzi din județul Alba
Martore a sute de ani de istorie, ruinele Castelului Martinuzzi cuprind în zidurile lor nenumărate povești și legende ce incită curiozitatea și te fac să vrei să afli mai mult. Le poți descoperi în județul Alba, înconjurate de un peisaj lin și molcom, la marginea localității Vințu de Jos, la doar câțiva kilometri de orașele…
Din trecut…Vedere din anii 80
Nu rata merele de vară…
Sursa: Iubesc Transilvania România
Plimbarea liniștită de duminică
Sursa: Iubesc Transilvania România
Fotbalistul Dragoș Balauru chiar se crede balaur: ”Plăcerea mea cea mai mare e să calc pisici cu mașina… Tu cum stai cu menopauza?”. Clubul Unirea Ungheni: ”Nu ne interesează”
Fotbalistul Dragoș Balauru (34 de ani), recent legitimat la divizionara secundă Unirea Ungheni, este protagonistul unui scandal de amploare, care face vâlvă de 24 de ore încoace pe grupurile de iubitori de animale. Concret, fotbalistul, cunoscut ca un pasionat de pescuit și de vînătoare. a intrat în dispute verbale cu mai mulți iubitori de animale….
Magistrala Brașov-Sighișoara, blocată
Linia CF Rupea – Racoș a fost închisă temporar din cauza unui eveniment feroviar, anunță CFR Infrastructură. Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că trenul internațional IRN 347 (Curtici – București Nord) este oprit din circulație începând cu ora 12:10 din cauza deraierii, de un boghiu, a… Citește articolul complet
Mira și Mario Fresh pregătesc momente electrizante la Shopping City Târgu Mureș
Shopping City Târgu Mureș va fi gazda unuia dintre cele mai așteptate evenimente ale verii. Pe 13 iulie, vor urca pe scenă artiștii Mira și Mario Fresh, care sunt pregătiți să creeze o atmosferă de festival pentru toți iubitorii de muzică. Evenimentul face parte din proiectul-umbrelă SPOT Festival, care devine o tradiție pentru centrul comercial,…
Vernisaj, Bernády György
.Bernády György a fost subiectul multor scrieri și discuții.Vineri a fost onorat din nou cel care a creat Târgu Mureșul modern. Sperăm ca generațiile viitoare să-i cinstească memoria și prin această bijuterie arhitecturală unde ne aflăm astăzi – Palatul Culturii – simbol al orașului nostru. Felicitări organizatorilor! Sper ca mesajul acestui eveniment să dăinuie și…
Cea mai citită știre a săptămânii. Festivalul Sighişoara Medievală, la 172 de ani de la ultima vizită a unui împărat în oraş
Ediţia a 29-a a Festivalului Sighişoara Medievală, programată să se desfăşoare în perioada 26 – 28 iulie, va fi organizată în preajma datei la care se împlinesc 172 de ani de la ultima călătorie a unui împărat în acest oraş, Franz Josef, în anul 1852. Pe parcursul Festivalului Sighişoara Medievală, şi nu numai, vizitatorii pot…
O oază de liniște din Ardeal
Sursa: Iubesc Transilvania România
Din trecut…anii 70
Cum vă poate prelungi viața usturoiul
Un studiu efectuat recent pe 1.500 de persoane arată că usturoiul acționează, în corpul nostru, ca un medicament: ajută la scăderea colesterolului, reglează glicemia și tensiunea. Potrivit g4food.ro, celor care au participat la acest studiu le-au fost administrate, zilnic, timp de 14 zile, usturoi, sau preparate/suplimente din usturoi, în cantități cuprinse între 300mg și 22.400 mg….
S-a inaugurat spitalul Oncologic Medex. Ce servicii și dotări sunt oferite
Spitalul Oncologic Medex este conceput ca un centru de diagnostic de maximă exigență, care va concentra sub același acoperiș un pachet complet de proceduri pentru investigații și tratamente oncologice. Această unitate va oferi servicii integrate de medicină preventivă și curativă, alături de consiliere psihologică și spirituală, fără discriminare în funcție de statut social, etnie sau…
Dublu sens pe strada Alba Iulia
Atenție! Modificări la regimul traficului rutier!Ca urmare a lucrărilor de reabilitate a străzii Gheorghe Doja, pe tronsonul Bega – Gară, pentru fluidizarea traficului se instituie dublu sens pe strada Alba Iulia.Rugăm participanții la trafic să țină cont de noile reglementări rutiere și să circule cu atenție sporită pentru evitarea incidentelor.
De admirat: Castelul Pekri din Ozd, județul Mureș
Pe dealul ce privește deasupra micului sat Ozd din comuna Bichiș, județul Mureș, se înalță cu mândrie Castelul Pekri, o comoară vie a renascentismului arhitectural. Castelul cu elemente baroce este înțesat de poveștile grofilor maghiari care au trăit aici. Puțini știu că în edificiul care astăzi seamănă cu o fortăreață impunătoare a trăit și a…
Informare privind rezultatele finale înregistrate în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2024
Ministerul Educației a publicat astăzi, 12 iulie, pe site-ul dedicat, rezultatele obținute de candidații care au susţinut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2024. În judeţul Mureş, rata cumulată de promovare (după contestaţii) este de 73.66%(+2.81%) Pentru promoţia curentă, rata de promovare este 79.40% (+2.46%), iar pentru promoţiile anterioare 32.45% (+5.33%) Pe discipline…
5 atracții din Munții Piatra Craiului și din împrejurimi
Ești de părere că vara nu este completă fără o escapadă montană? Ce-ai spune de o aventură plină de descoperiri în munții Piatra Craiului? Am ales pentru tine 5 dintre cele mai frumoase destinații pe care le poți explora în vacanța ta. Zărnești Pitorescul Zărnești este punctul perfect din care să începi aventura, căci îți…
Aeroportul din Debrecen a fost închis temporar din cauza stării pistei
Din cauza stării pistei, aeroportul din Debrecen a fost închis temporar, a transmis aeroportul joi seară către agenţia ungară de presă MTI. Sursa: MTI