Primul AJP Regional care a avut loc în România a fost organizat în acest weekend la Sala Polivalentă din Târgu Mureș La această competiție au participat sportivi din 10 țări reprezentând 30 de academii recunoscute de AJP Internaținal. Ronin Training Academy afiliat Absoluto BJJ Internațional a participat cu 25 sportivi la proba de GI și…
Lună: octombrie 2024
Amendați pentru refuzul cântăririi cerealelor transportate
La data de 15 octombrie 2024, în cursul serii, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Târgu Mureş, împreună cu efective din cadrul Serviciului Rutier Mureş, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit trei autoutilitare care transportau cereale, având diferite destinaţii. La faţa locului, a fost solicitat sprijin din partea reprezentanţilor Inspectoratului…
O nouă ediție a Festivalului de cântece și dansuri populare maghiare
Festivalul de cântece și dansuri populare maghiare „Răsună muzica în sat” va avea loc joi, 17 octombrie 2024, de la ora 17.
Tunelurile lipsă din autostrada de legătură cu Ungaria. Au intrat în șantier partenerii bosniaci ai lui Umbrărescu
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara a postat marți imagini cu sectorul Margina – Holdea din Autostrada A1 Lugoj – Deva,. Potrivit lor, pe șantier și-au făcut apariția și partenerii bosniaci ai lui Dorinel Umbrărescu, ce au experiență în construcția de tuneluri. „Se lucrează la partea de drum (blocaje de piatră brută, saltea…
Spectacol de teatru pentru nevăzători și slab-văzători cu 3gHub în Cetatea din Târgu Mureș
Miercuri, 23 octombrie, de la ora 19:00, la 3g HUB, Târgu Mureș, va avea loc spectacolul „Lear is blind” care propune crearea unei forme inovative de spectacol de teatru pentru nevăzători și slab-văzători. Spectacolul urmează să aibă reprezentații și joi 24 octombrie de la ora 11:00 și ora 16:00. Formula de spectacol propusă de proiect…
Biletele la concertul orchestrei Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş la Musikverein, Viena, vândute în totalitate
Concertul orchestrei simfonice a Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş de la Viena, programat în Sala de Aur a Musikverein, în data de 8 noiembrie 2024, se va desfăşura cu casa închisă, după ce biletele au fost epuizate, a declarat marţi, pentru AGERPRES, Ovidiu Maior, preşedintele Asociaţiei Iunona, organizatorul evenimentului. „Cu mai puţin de o…
Deputatul Adrian Giurgiu deschide lista USR Mureș pentru Camera Deputaților
Deputatul Adrian Giurgiu se află pe prima poziţie pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor ai filialei Mureş a Uniunii Salvaţi România (USR) la alegerile parlamentare din data de 1 decembrie, în timp ce lista de la Senat este deschisă de Dan Cotoi. „Tocmai am depus dosarele candidaţilor USR la alegerile parlamentare, la Senat şi…
Punctul alb pentru ampla acțiune de ecologizare organizată cu prilejul Festivalului Studențesc Medifun
În perioada 2-5 octombrie, Liga Studenților din Târgu Mureș a găzduit o nouă ediție a festivalului socio-cultural Medifun, o tradiție care aduce laolaltă studenții de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) și le oferă ocazia de a se implica în activități diverse, menite să dezvolte atât spiritul de echipă, cât și legătura cu comunitatea locală….
Se sistează apa joi, pe strada Mărăști
Compania AQUASERV S.A. anunţă consumatorii că, pentru executarea unor lucrări de mentenanță a sistemului de distribuţie apă potabilă, se sistează furnizarea apei potabile, în data de 17.10.2024,între orele 09:00-14:00 (estimare),în următoarele zone: Atragem atenţia consumatorilor că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca, pentru scurt timp, la robinete să curgă apă tulbure, din cauza…
A decedat fostul consilier local Györfi Júlia
Györfi Júlia, a făcut parte din prima garnitură de consilieri locali ai POL, în Târgu Mureș, între anii 2016 și 2018. Din această postură s-a remarcat prin inițierea mai multor hotărâri de consiliu local, dar, mai cu seamă, s-a impus ca o luptătoare pentru drepturile persoanelor cu dizabilități. A fost și a rămas un suflet…
Județul Mureș, pe locul 16 la nivel de țară la profitul realizat de firme
30,5 miliarde de lei este suma încasată de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) din taxarea profitului declarat de toate firmele din România. Desigur, este vorba de societățile comerciale care sunt înregistrate să plătească impozitul de 16% pe profit. Analiza, pe scurt Reamintim că în 2023, societățile care aveau cifra de afaceri sub un milion…
Lucrări ştiinţifice finanţate de Guvern la Covasna în proiectul „Promovarea identităţii culturale româneşti din sud-estul Transilvaniei”
Centrul European de Studii Covasna-Harghita (CESCH) din Sfântu Gheorghe a obţinut finanţare din partea Secretariatului General al Guvernului pentru editarea a mai multe volume referitoare la istoria, cultura şi spiritualitatea românilor din această zonă a ţării, în cadrul proiectului „Promovarea identităţii culturale româneşti din sud-estul Transilvaniei prin lucrări reprezentative”, a anunţat conducerea instituţiei. Potrivit sursei…
Târgul de Cariere revine la Târgu Mureș luna aceasta
Peste 300 de joburi la Târgul de Cariere | Mureș. Producție, automotive, inginerie sau farmaceutic, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează Târgul de Cariere, cea mai mare rețea de evenimente de recrutare și employer branding din România și Republica Moldova, revine la Târgu Mureș cu angajatori din diverse domenii de activitate, care…
Miercuri se deschide circulația pe Varianta Ocolitoare Sfântu Gheorghe
Mâine (16 octombrie 2024), de la ora 13.00 se va #deschide circulația pe Varianta Ocolitoare (#VO) #SfântuGheorghe! O dată cu deschiderea acestui nou obiectiv de infrastructură din județul #Covasna, traficul rutier de tranzit (în special traficul greu) nu va mai fi nevoit să traverseze localitatea. Construcția Variantei Ocolitoare Sfântu Gheorghe (#VO12F) a costat 249,4 milioane…
Eveniment inedit cu ocazia împlinirii a 111 ani de la finalizarea construcției Palatul Culturii Mures
Sâmbătă, 19 octombrie, între orele 12:00 și 22:00, Palatul Culturii, bijuteria Art Nouveau a orașului își deschide porțile pentru o zi plină de farmec și descoperiri, dedicată în special Generației Z. Cu ocazia împlinirii a 111 ani de la finalizarea construcției Palatul Culturii Mures, Muzeul Județean Mureș pregătește un eveniment inedit, GRATUIT și accesibil tuturor,…
Preşedintele Ungariei: Comunităţile secuieşti oferă un exemplu de coeziune şi conservare a valorilor
Privim cu admiraţie către comunităţile secuieşti, deoarece oferă un exemplu de coeziune şi conservare a valorilor – a declarat, luni, Tamás Sulyok, preşedintele Ungariei, la deschiderea expoziţiei temporare „Secuii – Modele de moştenire” de la Muzeul Etnografic din Budapesta. Şeful statului a subliniat că Muzeul Etnografic, alături de alte instituţii din Ungaria şi din afara…
Forța Dreptei Mureș a depus liste complete cu candidați la alegerile parlamentare
Alianța Forțelor de Dreapta formată din PMP, Forța Dreptei, Partidul Alternativa Dreaptă și Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache a depus astăzi la Biroul Electoral Județean liste complete de candidați pentru alegerile parlamentare din 1 Decembrie. Lista candidaților pentru Camera Deputaților este deschisă de lectorul universitar Emil-Marius Pașcan (vicepreședinte PMP) iar cea de la Senat de antreprenorul…
Județul Mureș pe locul 7 în topul pensionărilor persoanelor cu vârsta de muncă
Sunt circa 100.000 de persoane în vârstă de muncă, dar care s-au pensionat, notează Institutul Național de Statstică într-un raport consultat de HotNews.ro Situația lor pe județe arată ca în graficul de mai jos: Schimbările tehnologice duc și ele la o creștere a subocupării. Iar cei mai afectați sunt cei de peste o anumită vârstă….
Cargus, o nouă investiție pe 4500 de metri pătrați în Târgu Mureș
Compania de curierat Cargus, preluat în 2019 de fondul privat de investiții Mid Europa Partners, și-a relocat depozitul din Târgu Mureș. Noul depozit se întinde pe o suprafață de peste 4.500 de metri pătrați, dublă față de cea a locației anterioare. Depozitul din Târgu Mureș va fi deservit de o echipă de 75 de angajați….
Presa maghiară anunță că România a devansat Ungaria la pensia medie
În România, în luna septembrie, pensia medie netă a depășit pe cea din Ungaria. În timp ce pensia medie brută în România a crescut cu 40 la sută într-un an, în Ungaria s-a realizat doar o creștere de 9 la sută, conform NÉPSZAVA, scrie Rador Radio România. În urmă cu un an, se putea spune ferm că beneficiarii…
Barajul de la Răstolița va avea ACORD DE MEDIU până la sfârșitul aceste luni
HIDROELECTRICA a obținut și a înaintat Agenției pentru Protecția Mediului Mureș:🔹avizul favorabil emis de Administrația Parcului Național Călimani;🔹proiect de aviz de gospodărire a apelor emis de Administrația Bazinală de Apă Mureș;🔹avizul emis de Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate – serviciul teritorial Mureș. ❗În urma ședinței Comisiei de analiză tehnică din data de 17 septembrie,…
Șaiu Alexandru, cel mai bun sportiv junior III masculin la Cupa României de Taekwon-do ITF
Sportivul Jaguar Academy Mures ȘAIU ALEXANDRU a participat în perioada 10 – 13 octombrie 2024 la Cupa României de Taekwon-do ITF – Baia Mare. Aici a obținut Premiul special ,,Cel mai bun sportiv junior III masculin ( 6-12 ani ) ” datorită celor 5 medalii obținute la probele individuale și echipă , după cum urmează:…
Interdicții pentru închirierile de apartamente pe termen scurt la Budapesta
Guvernul Ungariei pregătește un plan prin care va fi impus un moratoriu destinat noilor licențe ale platformei de închirieri locuințe Airbnb în Budapesta și vor fi majorate taxele pentru închirierile de apartamente pe termen scurt, a anunțat ministrul ungar al Economiei, citat de Reuters. Martin Nagy a anunțat acest plan la o lună după ce…
Programe colorate la Târgul de Toamnă din Reghin
A fost publicat noul conținut al Formularului 112
Acest ordin vine ca urmare a modificărilor legislative aduse prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și alte reglementări asociate. În conformitate cu acest act normativ, autoritățile au fost obligate să emită avizele necesare, care au fost comunicate prin diverse adrese oficiale. Ordinul comun privind Formularul 112 a fost semnat de către președintele Agenției Naționale…
Finala Campionatului Național de Lupte feminine Greco-Romane la Târgu Mureș
Evenimnetul va avea loc la Sala Polivalentă în perioada 18-20 octombrie.
Toate sfaturile date de experții ANAF antreprenorilor care vor să anuleze parțial datoriile bugetare în cadrul amnistiei fiscale
Experții fiscali ai ANAF oferă în acest ghid sfaturi legate de beneficiarii amnistiei fiscale, situațiile speciale ale unor debitori, etapele amnistiei și categoriile de debite anulate. În acestă amnistie, Fiscul taie dobânzile și penalitățile, dacă firmele și persoanele fizice plătesc până pe 25 noiembrie datoriile bugetare înregistrate până la 31 august. În acest ghid sunt…
Cazul de la Papiu: „Nu regret nimic!”, a spus elevul condamnat vineri cu o măsură educativă, asemănătoare controlului judiciar
Un adolescent a fost condamnat vineri, 11 octombrie, cu o măsură educativă, asemănătoare controlului judiciar: șase luni asistare zilnică și obligativitatea de a urma consiliere psihologică. Decizia nu este definitivă. „Nu regret nimic!”, a spus elevul, la ultimul termen al procesului. El a fost găsit vinovat pentru lovire și tulburarea liniștii și ordinii publice. „Scopul…
Punctul negru pentru întârzierile lucrărilor la autostrăzile Transilvaniei și Moldovei care frânează dezvoltarea economică a județului Mureș
Cometa secolului a fost vizibilă din Mureș în această noapte
Revenită în proximitatea Terrei după un ocol în jurul Soarelui, cometa Tsuchinshan-ATLAS a devenit din nou vizibilă pentru pământenii din întreaga emisfera nordică începând de sâmbătă seară pentru „aproximativ zece zile”, în timp ce îşi continuă călătoria începută cu milioane de ani în urmă, informează AFP şi DPA. Micul corp de rocă şi gheaţă a…