Anul acesta, în premieră, la Târgul de Crăciun din Târgu Mureș va fi o roată panoramică. Și în acest an, căsuțele primitoare îi așteaptă pe vizitatori în Piața Teatrului, în jurul bradului împodobit, începând cu 5 decembrie.
Zi: 29 noiembrie 2024
Lista celor 581 de beneficiari care primesc bani pentru proiecte de energie verde
Valoarea sumelor puse la dispoziție din Fondul de Modernizare pentru această sesiune s-a ridicat la circa 150 milioane de euro. 581 beneficiari au fost selectați din cele peste 1.300 de cereri de finanțare depuse. Lista beneficiarilor poate fi consultată aici. Sesiunea s-a derulat în perioada 20 noiembrie 2023 – 15 februarie 2024, rezultatele finale fiind anunțate…
Concurs de șah pentru elevi și studenți în cadrul Zilelor UMFST
Evenimentul urmărește promovarea șahului și dezvoltarea spiritului competițional într-un mediu relaxant și primitor. Competiția va avea loc în data de 7 decembrie 2024 la University Forum și este deschisă atât amatorilor care joacă din pasiune, cât și celor cu un nivel mai avansat. Înscrierile se realizează până în data de 4 decembrie 2024 completând formularul…
Aquaserv angajeaza operator distribuție pe zona de câmpie
Acțiuni caritabile la Școală Gimnazială ALEXANDRU IOAN CUZA
La Școală Gimnazială ALEXANDRU IOAN CUZA din Tg-Mures au loc în această perioadă o serie de acțiuni caritabile. Prin campania SNAC se acordă ajutoare care constau în fructe și legume azilelor de bătrâni. Cu un pic de magie și entuziasm, copiii se alătură lui Moș Crăciun, fiind dornici să aducă bucurie celor din jur. …
Programul complet al manifestărilor de 1 Decembrie programate la Târgu Mureș
Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş a anunţat, joi, că evenimentele care marchează Ziua Naţională a României vor debuta sâmbătă, cu decernare distincţiei judeţului Mureş, „Fibula de la Suseni” unor personalităţi, iar duminică vor avea loc ceremonialul militar şi spectacolele aniversare. „Sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de la ora 13:00, în Sala Oglinzilor a Palatului Culturii, are…
Oficialul SUA cu mamă româncă va decide eliminarea vizelor pentru români
După ce Departamentul de Stat american a confirmat miercuri, 27 noiembrie, că România îndeplinește condițiile pentru eliminarea vizelor, decizia trebuie aprobată și de Departamentul pentru Securitate Internă (Homeland Security), condus de un oficial american a cărui mamă a fost româncă. SUA va ridica obligativitatea obţinerii unei vize pentru călătoriile cetăţenilor români pe teritoriul său, după…
Întrebarea săptămânii
(P) Ciorba reîncălzită a democrației: Jocurile murdare din politica de la București
Mihai-Dan Farcaș: Antreprenorul care luptă pentru schimbare în Senatul României Mihai-Dan Farcaș este o voce autentică a antreprenoriatului și o figură proeminentă în lupta pentru o Românie modernă, echitabilă și prosperă. Originar din Reghin, cu rădăcini adânci în Mureș și o carieră solidă ca antreprenor, el aduce în politică experiența practică și viziunea necesară pentru…
(P) PSD: OBIECTIVUL NOSTRU-ROMÂNIA. Tineret și Demografie
Educație, Muncă și Antreprenoriat⦁ Impozit zero pe venit: scutire de impozit pe venit pentru tinerii sub 26 de ani cu venituri de până la 4.000 lei și minimum 3 copii în întreținere.⦁ Scutire CASS: studenții și masteranzii care lucrează sunt scutiți de la contribuția CASS de 10%.⦁ Start-Up Nation și Student First Company: granturi de…