Implicarea minorilor în sfera criminalităţii este un lucru deosebit de grav, fie că vorbim de postura de autor, fie că vorbim de cea de victimă. Asupra victimizării minorilor trebuie să ne oprim în mod special, cu atât mai mult cu cât de acest lucru sunt responsabili, în general, cei apropiaţi, care ar trebui să îi protejeze, dar şi pentru că noi, toţi, avem un rol important în apărarea copiilor.
De câte ori nu auzi, în general la ştiri, de copii agresaţi de părinţi, de copii abuzaţi, neglijaţi, de copii care au suferit traume sau chiar şi-au pierdut viaţa pentru că adulţii nu au avut grijă de ei, deseori nefiind atenţi la semnalele de alarmă, la strigătele lor de ajutor, deseori tacite?
Când vorbim despre victimizarea minorilor, ne putem referi la mai multe aspecte: la dispariţii, la violenţa în familie, neglijare, abuz fizic, emoţional, sexual, exploatare prin muncă şi lista poate continua. Evoluţia lumii moderne aduce tot mai multe tentaţii şi pericole pentru copiii noştri. Cea mai gravă greşeală pe care noi, adulţii responsabili de creşterea şi educarea copiilor, o putem comite este să ne prefacem că aceste probleme nu există ori că ele „nu ni s-ar putea nouă niciodată”, sunt doar ştiri la TV ori doar poveşti auzite de la alţii.
În plus, fiecare dintre noi este dator a nu rămâne indiferent la suferinţa unui copil lipsit de apărare, uneori chiar în familia sa. Când un copil este în pericol, este abuzat, cu toţii putem ajuta, sesizând instituţiile competente sau furnizând pur şi simplu o informaţie despre serviciile unde se poate apela pentru ajutor.
Poliţia – tel.112, pentru situaţii de urgenţă ;
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (Tg-Mureş, str.Trebely, nr.7,tel.0265-213512, fax:0265-211561, www.dgaspc.ro )
TELEFONUL COPILULUI 0800800883
Centrul de Prevenire şi Combatere a Violenţei în Familie – Tg-Mureş, tel.0265-255931;
Centrul de Consiliere pentru Părinţi (Salvaţi Copiii), Tg-Mureş, tel. 0265-250121;
„Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” este o acţiune al cărei scop este sublinierea importanţei activităţii preventive a Poliţiei şi totodată a parteneriatului cu alte autorităţi/instituţii/ONG-uri.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.