2250 de lei/lună pentru angajatorii victimelor violenței domestice ori ale traficului de persoane
2250 de lei/lună pentru angajatorii victimelor violenței domestice ori ale traficului de persoane

2250 de lei/lună pentru angajatorii victimelor violenței domestice ori ale traficului de persoane

Am adoptat astăzi, în plenul Camerei Deputaților, proiectul de lege care are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002, în sensul introducerii ca beneficiari ai legii şi a persoanelor care nu au loc de muncă şi sunt victime ale violenţei domestice ori ale traficului de persoane.

Astfel, modificările legislative adoptate prevăd:

✅Includerea victimelor violenței domestice, înregistrate la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, în categoria beneficiarilor de servicii gratuite de formare profesională.

✅Includerea victimelor violenței domestice în categoria persoanelor șomere prevăzute la art. 85, pentru a căror încadrare în muncă, pe o perioadă nedeterminată, angajatorii primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, o sumă de 2.250 de lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.

❗Fenomenul violenței domestice este în creștere și reprezintă o provocare majoră. În ultimele 9 luni ale anului 2022 s-au înregistrat 66.000 de intervenții ale Poliției în astfel de cazuri, fiind emise 15.000 de ordine de protecție. O femeie abuzată se întoarce, în medie, de șase ori la agresor până reușește să se rupă definitiv, aceasta și din cauza lipsei veniturilor proprii și a unui loc de muncă stabil.

Legea va fi transmisă pentru promulgare.

deputat Dumitrița Gliga