UDMR a depus, luni, la Consiliul Judeţean Mureş, listele cu cele peste 39.000 de semnături adunate pentru promovarea proiectului de hotărâre privind iniţiativa organizării unui referendum de înfiinţare a unei regiuni de dezvoltare formată din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, cu capitala la Târgu Mureş.
‘Am reuşit să strângem 39.400 de semnături, deci mai mult de 5% (din numărul populaţiei cu drept de vot, n.r.), cât scrie legea. După cum ştiţi şi dumneavoastră, am început această acţiune, această campanie de strângere de semnături, de 10 zile. Şi în 10 zile aproape 40.000 de cetăţeni ai Mureşului au răspuns la chemarea noastră. Cred că asta înseamnă mult şi cred că partenerii politici vor regândi, sper să reconsidere ce au declarat până acum’, a declarat luni, liderul UDMR Mureş, Brassai Zsombor.
Acesta a precizat că în afară de declaraţiile apărute în presă, nu există încă un răspuns oficial din partea partidelor politice româneşti, cu privire la susţinerea sau nu a referendumului.
Liderul UDMR Târgu Mureş, Peti Andras, a arătat la rândul său că rezultatul campaniei de adunare a semnăturilor este ‘peste aşteptări’ şi că astfel ‘târgumureşenii au confirmat că vor să fie capitală a regiunii de dezvoltare’.
‘Eu aş începe să-mi fac griji, în locul politicienilor români, pentru că nu s-a ţinut seama de niciun criteriu, mai ales etnic, la semnarea acestor liste de susţinere a referendumului. Din Târgu Mureş avem peste 10.000 de semnături. Aţi fi surprinşi de cota de participare a celorlalte etnii. În paralel cu lista de semnături de susţinere de la cetăţeni, am depus şi un proiect semnat de consilierii judeţeni – care au drept de iniţiativă dacă sunt minim o treime din total’, a arătat Peti Andras.
Precizăm că preşedintele UDMR Mureş, Brassai Zsombor, a anunţat în septembrie că referendumul ar putea fi organizat în data de 8 decembrie, până atunci având loc o campanie de adunare a semnăturilor.
Acesta susţinea că, pentru a determina Consiliul Judeţean Mureş să organizeze referendumul judeţean, UDMR începe o campanie de informare a cetăţenilor şi va aduna semnăturile necesare – 5% din totalul alegătorilor cu drept de vot sau minimum 25.000 de semnături – astfel încât conducerea administraţiei judeţene să nu se poată opune demersului.
Referendumul ar urma să lanseze întrebarea: ‘Sunteţi de acord ca judeţele Mureş, Harghita şi Covasna să se constituie într-o singură regiune de dezvoltare cu centrul regiunii în municipiul Târgu Mureş?’.
Conducerea UDMR Mureş a precizat că, în paralel cu adunarea semnăturilor, va începe şi consultări cu liderii politici locali. P
Până în prezent, şi-au precizat poziţia liderul PDL Mureş, Dorin Florea, şi cel al PNL Mureş, Ciprian Dobre, ambii dezavuând iniţiativa Uniunii.
Dorin Florea susţinea că, prin acest referendum, ‘se încearcă atragerea populaţiei, prin umilire’, prin chemarea acesteia să rezolve ceea ce politicienii nu au reuşit. Ciprian Dobre susţinea, la rândul său, că PNL Mureş este împotriva unui referendum şi că va vota împotrivă, dacă o astfel de hotărâre va ajunge în Consiliul Judeţean. AGERPRES
Dorin Florea vrea sa fim centru de regiune, dar nu cum vrea UDMR, ci cu Harghita si Covasna, dar altfel! Dobre trebuie in orice pret sa puna piedica maghiarilor, caci aia 40% din judet ii terra incognita. Mai intai trebuie sa spuna un mare NU pentru orice vine de la maghiari, in al doilea rand ei vor sa rezolve problema pe placul lor caci sunt politicieni. Numero 3. REFERENDUMUL este singura sansa a unei comunitati sa-si faca auzita vocea si sa-si manifeste dezacordul in fata politicienilor, singura voce democratica directa. Acum ma intreb, in Consiliul Judetean romanii cum vor vota? Impotriva UDMR? Asta inseamna ca pun piedica singurei sanse de a avea centru de regiune la Tg. Mures, si nu ii intereseaza vocea propriilor cetateni.