În cadrul acţiunilor, organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măștii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise/deschise.
Astfel, în ultimele 24 de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate peste 110 societăți comerciale, peste 225 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate peste 1970 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 183 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 23.500 de lei, dintre care:
- 130 de sancţiuni, în valoare de 9.500 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;
- 50 de sancțiuni, în valoare de 9.500 de lei, au fost aplicate persoanelor identificate că nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație (în intervalul orar 23.00-05.00);
- 3 sancțiuni, în valoare de 4.500 de lei, au fost aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții.
Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului judeţ.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri!
Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19