Numărul unităţilor şcolare din Harghita autorizate sanitar sau în curs de autorizare a crescut faţă de anul precedent, ajungând la 92 la sută, dar există, în continuare, probleme la unităţile de învăţământ situate în zone izolate.
Inspectorul şcolar general Bartolf Hedvig a declarat că, în 2013, au avut autorizaţie sanitară de funcţionare 89 la sută dintre şcoli, iar în acest an 92 la sută dintre unităţile de învăţământ sunt autorizate sau avizate sanitar, ori procesul este în curs de finalizare.
Potrivit sursei citate, lucrările de reparaţii sau modernizare de mică amploare se vor finaliza până la 15 septembrie, existând situaţii când investiţiile mai mari se vor termina şi după această dată, inspectorul şcolar general dând, însă, asigurări că elevii şi preşcolarii vor putea beneficia de condiţii normale de şcolarizare.
,,Nu avem situaţii catastrofale…
… ca şi anul trecut, nu avem situaţii că s-ar închide vreo clădire de şcoală sau grădiniţă. Toate au un minim de condiţii, chiar dacă nu avem încă, peste tot, apă curentă şi potabilă sau grupuri sanitare de nivel corespunzător, dar procesul instructiv-educativ poate fi organizat şi în aceste clădiri de şcoală şi grădiniţă”, a declarat Bartolf Hedvig.
Inspectorul şcolar general a subliniat că cele mai multe probleme se înregistrează la şcolile din satele izolate şi îndepărtate de arterele principale de comunicare, ca de exemplu cele din Valea Ghimeşului, care nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi autorizate sanitar.
Potrivit sursei citate, din cauza scăderii continue a numărului de elevi, în unele şcoli din zonele izolate ale judeţului cursurile nu vor începe în acest an, copiii urmând să fie transportaţi cu microbuzele şcolare la cea mai apropiată unitate de învăţământ. De asemenea, există situaţii în care autorităţile locale au luat decizia să nu mai modernizeze clădirile şcolilor, ţinând cont că în doi-trei ani nu vor mai fi copii care să înveţe acolo.
,,Anul acesta am constatat şi chiar am primit câteva semnale de la colegii mei, directori, că există clădiri care nici nu vor mai fi modernizate, din cauză că va scădea numărul de copii. Avem clădiri cu 5-6 copii, care, peste doi sau trei ani, nu vor mai fi funcţionale, întrucât copiii vor pleca de acolo, nu se nasc alţii. Este vorba de localităţi îndepărtate, izolate. Din păcate, ne pierdem copiii şi bineînţeles, este păcat pentru acea comunitate, dar dacă nu sunt copii nu are rost să organizăm acolo şcoală sau grădiniţă. (…) În acest an, nu pornim nici şcoală nici grădiniţă în trei structuri aparţinând Şcolii Gimanziale ‚Roman Victor’ din Mărtiniş, este vorba de localităţile Ghipeş, Rareş şi Bădeni. Copiii vor fi duşi cu microbuzele la o şcoală mai apropiată. Şi nu este exclus ca şi în Valea Ghimeşului să mai existe astfel de cazuri’, a spus Bartolf Hedvig.
În ceea ce priveşte numărul de cadre didactice, inspectorul şcolar general a spus că va fi suficient, neexistând semnale că va exista o criză din acest punct de vedere. De asemenea, în Harghita, până la sfârşitul anului, urmează să ajungă 11 microbuze şcolare care vor fi repartizate localităţilor care au cea mai mare nevoie de acestea.
92% dintre şcoli au autorizaţie sanitară
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.