Cea de-a 9-a ediţie a Festivalului Roman de la Călugăreni (Festivalul 9R), care va avea loc în data de 7 august, va avea ca tematică „Egiptul în perioada romană” şi îşi propune o reconstituire istorică a perioadei romane de pe aceste meleaguri , a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul Muzeului Judeţean Mureş, Koppány Bulcsú Otvos.
„Festivalul 9R (Roman) a ajuns la a noua ediţie, iar anul acesta tematica festivalului se referă la Egiptul în perioada romană. Punctele tari ale festivalului sunt întâlnirile de re-enactment, de reconstituire istorică şi atelierele practice şi interactive ale festivalului. Aceste activităţi sunt deopotrivă educative şi de divertisment. Prin acestea, dorim să ne apropiem de natură şi istorie, cu respect şi recunoştinţă. Anul trecut, din cauza pandemiei şi a măsurilor de distanţare impuse, am fost nevoiţi să reducem programul cu vizitatorii la jumătate, iar acest lucru s-a concretizat în prezenţa celui mai mic număr de vizitatori: aproximativ 880. Cel mai mare număr de vizitatori pe care festivalul l-a înregistrat a fost în 2019, când am avut 3.000 de vizitatori”, a arătat Koppány Bulcsú Otvos.
Potrivit directorului Muzeului Judeţean Mureş, în acest an se doreşte revenirea la normalitatea de dinainte de pandemie şi să se ajungă cât mai aproape de cifra de 3.000 de vizitatori, iar din acest motiv a fost gândit un program complex şi mult mai diversificat ca activităţi.
„Principalul scop al festivalului rămâne valorificarea sitului arheologic de la Călugăreni şi a lucrărilor de cercetare (…) Pentru a ne bucura de festival, recomandăm pelerină de ploaie şi încălţări adecvate, în cazul în care avem parte de câteva picături de ploaie, în ziua de 7 august”, a spus directorul Muzeului Judeţean Mureş.
Arheologul Szilamer Peter Panczel a prezentat, miercuri, programul manifestării, care va cuprinde parade, plimbări cu trăsura prin şantierul arheologic, prelegeri, expoziţii, spectacole, licitaţii de sclavi, concursuri de tras cu arcul, lupte ale confederaţiei barbarilor cu romanii, ateliere de pedagogie muzeală, exerciţii militare ale soldaţilor romani, ghidaje la şantierele arheologice precum şi la Biserica Franciscană din localitate.
Alături de Muzeul Judeţean Mureş, între organizatorii Festivalului 9R se regăseşte şi Asociaţia Teatrul Şură.
În avanpremieră la Festivalul Roman de la Călugăreni, la Târgu Mureş va avea loc un concert, în data de 6 august, de la ora 20,00, în holul Palatului Culturii, intitulat „Darul Nilului Acustic”, cu Radu Varga la şantur, chitară şi fluier.
Şefa secţiei de Arheologie a Muzeului Judeţean Mureş, dr. Nicoleta Man, a arătat că în cadrul Festivalului Roman vor fi prezentate rezultatele de până acum ale cercetărilor arheologice în situl de la Călugăreni, care fac parte dintr-un plan mai amplu de cercetare a limes-ului de est al Daciei intracarpatice.
„Proiectul de cercetare contribuie la valorificarea potenţialului arheologic şi istoric al complexului, în condiţiile în care acest areal a fost lipsit de investigaţii sistematice complexe. Situl de la Călugăreni, fiind cel mai bine conservat sit aparţinând limes-ului pe raza judeţului Mureş ,este propus să fie înscris pe lista Lista Patrimoniului Mondial – UNESCO. Situl arheologic de la Călugăreni este compus din castrul roman, aşezarea militară care s-a dezvoltat în strânsă legătură cu castrul şi viaţa militară din zonă, şi băile castrului. În cadrul cercetărilor am cuprins toate cele trei obiective, acordându-le aceeaşi importanţă, pentru că numai prin interpretarea corelată a rezultatelor din cele trei sectoare putem oferi o imagine de ansamblu a vieţii romane de pe limes”, a precizat Nicoleta Man.
Potrivit şefei secţiei de Arheologie, Muzeul Judeţean Mureş doreşte dezvoltarea parcului arheologic de la Călugăreni datorită stării bune de conservare a sitului, întrucât aproximativ două treimi din suprafaţa acestuia nu sunt afectate de clădiri moderne.
„Se doreşte ca, în următorii 5 ani, tot castrul şi o mare parte din vicus (aproximativ 4-5 ha) să fie scoase din circuitul agricol şi să fie integrate în parc. Terenurile achiziţionate de autorităţile publice şi administrate de Muzeul Judeţean Mureş permit realizarea unor cercetări sistematice pe suprafeţe mari şi dezvoltarea unor concepte de prezentare adecvate. Având în vedere că situl oferă posibilitatea studierii în paralel a trei sectoare relevante pentru orice sit militar roman (castru, vicus şi băi), este posibilă analiza congruentă nu numai a structurilor, dar şi a materialului arheologic. Dispunem de seturi de date variate, cu caracter spaţial, privind complexul, iar prin săpături şi analiza materialului avem şansa să rafinăm cronologia sitului (începuturile fazei de lemn, fazele de distrugeri succesive, perioada de abandonare a sitului etc.), respectiv funcţionalitatea unor structuri sau încăperi”, a mai precizat Nicoleta Man. AGERPRES