Consiliul Judeţean Mureş a semnat, luni, primul contract pentru colectarea selectivă şi transportul deşeurilor municipale şi altor fluxuri de deşeuri, pentru zona Sighişoara, în valoare de peste 11,7 milioane de lei, care se va derula pe parcursul a opt ani.
Contractul face parte din proiectul „Sistemul de management integrat al deşeurilor solide din judeţul Mureş”, care are o valoare totală de 45,2 milioane de euro fără TVA.
„Este un nou pas în domeniul gestiunii activităţilor de colectare şi transport a deşeurilor municipale din cadrul proiectului Sistemul de management integrat al deşeurilor solide din judeţul Mureş. Cele 102 unităţi administrativ teritoriale au fost împărţite în şapte regiuni, iar azi semnăm contractul pentru zona a 3-a Sighişoara (…) Pentru celelalte zone licitaţiile sunt într-o fază înaintată”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, într-o conferinţă de presă.
Potrivit preşedintelui CJ Mureş, în urma licitaţiei finalizate în zona 3 Sighişoara, operatorul serviciilor de salubritate va fi firma SC Schuster Ecosal SRL, iar de acest contract vor beneficia municipiul Sighişoara şi comunele Albeşti, Apold, Daneş, Saschiz şi Vânători.
Serviciile delegate de către Autoritatea Contractantă includ activitatea de colectare şi transport a deşeurilor din zona 3 Sighişoara, cantităţile medii anuale estimate fiind de 7.408,78 tone, corespunzător unei cantităţi totale de 59.270,24 tone în perioada contractului.
Potrivit contractului semnat, în valoare totală de 11.790.038,13 lei (fără TVA), pentru activitatea de colectare şi transport separat a deşeurilor municipale, cu excepţia deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile municipale, tariful aplicat va fi de 198,92 lei/tonă, (fără TVA). De asemenea, pentru activitatea de colectare separată şi transport separat a deşeurilor municipale, de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile municipale tariful aplicat va fi de 198.92 lei/tonă (fără TVA).
Deşeurile reziduale provenite din mediul urban vor fi colectate şi transportate la Depozitul de deşeuri Sighişoara, iar cele provenite din mediul rural la Staţia de transfer Bălăuşeri, apoi la depozitul ecologic de la Sânpaul.
Depozitul ecologic zonal de la Sânpaul a fost dat în folosinţă începând din luna februarie 2017, pentru a rezolva criza deşeurilor cu care se confrunta judeţul de mai multă vreme, deşi licitaţiile pentru operarea staţiilor de transfer şi sortare nu sunt încă finalizate.
Construcţiile din cadrul Proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Mureş” se întind pe o suprafaţă totală de 31,14 hectare, din care 24,88 hectare ocupate de depozit, zona administrativă şi instalaţiile de epurare a apelor uzate, 6,26 hectare ocupate de instalaţia de tratare mecano-biologică (hală tratare mecanică, platforme pentru descompunerea intensă şi maturare).
Prima celulă a depozitului zonal de la Sânpaul are o capacitate totală de 1.250.000 mc şi o durată de viaţă de aproximativ 5 ani, iar aici vor fi eliminate anual aproximativ 188.843 tone de deşeuri menajere şi asimilabile colectate din judeţ. AGERPRES