Municipiul Tîrgu Mureș dorește amenajarea unui campus pentru circa 2.000 elevi și studenți care să conțină dotările specifice unei instituții de învățămând preuniversitar și universitar în domeniul artelor (pictură, sculptură, gravură, grafică, design interior, conservare- restaurare, artă murală, ceramică-sticlă-metal, istoria și teoria artei, arhitectură, muzică, dans, teatru, coregrafie, scenografie, imagine dinamică și fotografie, modă, design textil și arte textile, poezie etc.), adaptat și pentru specializare continuă precum și pentru organizarea de evenimente de înaltă clasă precum expoziții naționale și internaționale, tabere de creație, concursuri, spectacole, concerte, festivaluri, etc.
Astfel în ședința de joi, consilierii locali sunt chemați pentru a aproba organizarea CONCURSULUI DE IDEI „Academia de Arte Frumoase Tîrgu Mureş”.
Concurenții vor face propuneri cu privire la următoarele aspecte importante pentru beneficiar:
• Identificarea dotărilor necesare aferente funcțiunilor dorite și dimensionarea acestora
• Estimarea suprafeței totale de teren necesare amenajării academiei de arte frumoase
• Moduri de organizare a funcțiunilor propuse, a circulațiilor în interiorul sitului, precum și relația cu exteriorul
• Idei de valorificare a avantajelor amplasamentului legate de vecinătatea față de elemente naturale (cursul Mureșului, peisaje deosebite pe dealurile din apropiere, brațul Mort al Mureșului) și de funcțiunile aflate în proximitate (Parcul Municipal și Parcul Sportiv)
• Orice element care poate da identitate campusului (de ex. volumetria ansamblului, conectare/ integrare spectaculoasă cu elementele naturale/ în cadrul natural, sisteme de adaptare la schimbările climatice – ex. sistem ecologic de colectare/ reciclare a apei, metode de protecție față de caniculă, volumetrii îngropate/semiîngropate – amfiteatru amenajat în aer liber, oglinzi de apă, plantație de arbuști/ copaci cu valoare estetică deosebită etc.).
• Element de identitate vizuală (de exemplu: logo, etc.)
Concursul încurajează creativitatea, calitatea tehnică a soluțiilor, fundamentarea și sustenabilitatea acestora ca fiind criterii de bază în evaluarea proiectelor
Unde?
Terenul studiat este cel aferent actualului Hipodrom, în suprafața totală de 167.119 mp. În cazul în care concurenții consideră oportun, zona studiată se poate extinde pe malul Mureșului în zona aferentă domeniului public și pe brațul dezafectat al Mureșului (cca 92700 mp), conform planșei anexate. Terenul este identificat în cartea funciară prin nr. cad/ topo 136775, cu drept de proprietate Municipiul Tîrgu Mureș, domeniu public.
Terenul are avantajul de a se afla în apropiere de un element major al cadrului natural – cursul râului Mureș, de care este despărțit fizic și visual prin digul de protecție construit pe malul acestuia. De asemenea, un alt posibil obstacol în relația cu râul va fi culoarul destinat circulației rutiere și/feroviare care se intenționeză a se construi pe malul stâng al Mureșului, paralel cu acesta, pe amplasamentul actualului dig.
Tot pe terenul Hipodromului, în funcție de spațiul necesarul identificat prin prezentul concurs pentru a fi destinat ”Academiei de Arte Frumoase”, Municipiul Tîrgu Mureș dorește și extinderea celor două funcțiuni importante existente în imediata vecinătate, respectiv Parcul Sportiv și Parcul Muncipal. Astfel, se propune realizarea unui Centru Olimpic Sportiv prin modernizarea infrastructurii existente conform normelor olimpice, inclusiv valorificarea și finalizarea construcțiilor aparținând Romgaz, precum și pentru sporturi de masă. De asemenea, se dorește ca Parcul Municipal destinat agrementului, evenimentelor orașului, târgurilor, să fie extins prin amenajarea malului stâng al Mureșului și a malurilor brațului dezafectat al Muresului ca zonă de agrement și eventual spațiu de creație, cu plajă și canal pentru ambarcațiuni mici.
Parcul Sportiv și Parcul Municipal nu fac obiectul prezentului concurs, dar se va ține cont de vecinătatea acestora în studierea soluțiilor de amplasare și dezvoltare a ”Academiei de Arte Frumoase” și a dezvoltării de posibile relații între cele 3 funcțiuni.
Scopul lucrării este colectarea de idei pentru:
• Întocmirea temei de proiectare pentru amenajarea unui campus pentru învățământ universitar și preuniversitar destinat activităților educativ- culturale în domeniul artelor frumoase (pictură, sculptură, gravură, grafică, design interior, conservare- restaurare, artă murală, ceramică-sticlă-metal, istoria și teoria artei, arhitectură, muzică, dans, teatru, coregrafie, scenografie, imagine dinamică și fotografie, modă, design textil și arte textile, poezie etc.) care să permită extinderea ofertei educaționale și să încurajeze dezvoltarea excelenței în domeniul artelor frumoase prin asigurarea infrastructurii necesare organizării de evenimente de înaltă clasă precum expoziții naționale și internaționale, tabere de creație, concursuri, spectacole, concerte, festivaluri etc., în zona Bucla Mureșului, pe terenul actualului Hipodrom, așa cum este prezentat în planșa anexată.
• Crearea unui Logo pentru campus
• Construirea identității vizuale a campusului
PARTICIPANȚII LA CONCURS:
• Pot fi persoane individuale sau echipe, din țară sau străinătate
• Participanții individuali pot fi arhitecți
• Echipele vor avea în componență cel puțin un arhitect, dar se recomandă să cuprindă și: urbanişti, peisagiști, designeri, artiști plastici, sociologi, ingineri, specialiști în protecția mediului sau persoane cu altfel de pregătire considerată de către participanți ca fiind relevantă pentru propunerea elaborate, din țară sau străinătate.
7. PREZENTAREA PROIECTELOR
Modalitatea de prezentare şi predare a soluțiilor va fi detaliată în regulamentul concursului.
8. CRITERII DE ATRIBUIRE:
Juriul va selecta proiectele câștigătoare în funcție de următoarele criterii:
• Creativitatea, originalitatea şi calitatea peisagistică/arhitecturală/artistică a propunerilor
• Integrarea ansamblului architectural-urbanistic în cadrul natural existent
• Viabilitatea, raţionalitatea şi sustenabilitatea propunerilor
• Atingerea obiectivelor propuse prin temă
9. PREMII
Premiile acordate sunt:
Premiul I: 25.000 lei fără TVA
Premiul II: 10.000 lei fără TVA
Premiul III: 5.000 lei fără TVA
10. ANEXE
Beneficiarul va pune la dispoziție, pentru fundamentarea soluțiilor:
• PUG Tîrgu Mureș, Reactualizare PUG
• Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Tîrgu Mureș,
• Ridicare topo, ortofoto cu aria de studiu și zona sa de influență
• Strategia privind adaptarea la schimbările climatice în Municipiul Tîrgu Mureș și Planul de acțiune privind adaptarea la schimbările climatice în Municipiul Tîrgu Mureș.
Redacția
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.