Potrivit opiniei emise de Institutului pentru Cercetarea Minorităţilor din cadrul Academiei Maghiare de Ştiinţe, secuii nu reprezintă o minoritate etnică, ci sunt parte integrantă a naţiunii maghiare, a afirmat, într-o emisiune de pe postul public de ştiri M1, un cercetător din cadrul institutului.
Balázs Dobos a subliniat că această opinie a fost emisă după ce
o persoană privată a iniţiat un proces de recunoaştere a
minorităţii secuieşti din Ungaria.
Ultimul cuvânt pe această temă îl are Parlamentul Ungariei,
care va decide dacă, prin modificarea legii privind minorităţile
naţionale, va recunoaşte secuii ca fiind o naţionalitate distinctă,
a adăugat cercetătorul.
Ca explicaţie, acesta a specificat că este nevoie de semnătura
a o mie de cetăţeni maghiari pentru a iniţia ca legislativul să
recunoască un grup, în mod oficial, ca fiind o minoritate
distinctă. În prealabil este nevoie însă de solicitarea unei
poziţii din partea academiei.
Potrivit legii, condiţia recunoaşterii este ca grupul etnic să
trăiască de cel puţin o sută de ani în Ungaria, respectiv să se
distingă de restul populaţiei prin limba şi cultura sa.
În opinia institutului însă, secuii sunt o parte a naţiunii,
care a fost ruptă de maghiarime, şi care alături de conştiinţa sa
naţională are şi o conştiinţă regională puternică. Iar dacă o
comunitate face parte din naţiunea maghiară, înseamnă că nu poate
fi o minoritate, a conchis Balázs Dobos.
MTI
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.