Opt persoane au fost rănite, dintre care patru sunt încarcerate, în urma unei tamponări frontale între două autoturisme, care a avut loc miercuri, pe Drumul Naţional 15, în localitatea Dumbrăvioara.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş a trimis la faţa locului o autospecială cu apă şi spumă, două autospeciale de transport personal şi victime multiple (ATPVM), câteva ambulanţe şi grupa operativă.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a precizat că unul dintre autoturisme a intrat brusc pe contrasens şi s-a tamponat frontal cu un alt autoturism, nefiind exclusă varianta unei probleme medicale survenită în cazul şoferului care a provocat accidentul.
Deocamdată nu au fost oferite informaţii cu privire la numărul exact de victime şi starea răniţilor.
AGERPRES
Foto: Adam Robert