În jurul orei 17:00, pompierii Punctului de Lucru Luduș au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un grav accident produs între o autobasculantă și un camion ce transporta anvelope, pe drumul E 60, pe raza localității Chețani. Ajunse la fața locului, echipajele au procedat de urgență pentru extragerea conducătorului autobasculantei din cabina acesteia, care a fost preluat în stare gravă (cod roșu medical) și transportat de urgență la spital de elicopterul SMURD prezent la fața locului. În accident au mai fost implicate alte două persoane, care au fost asistate medical la fața locului și care nu au necesitat transportul la spital. S-au asigurat măsurile specifice prevenirii incendiilor.
De asemenea, în jurul orei 19:30, pompierii Detașamentului Târnăveni au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident rutier produs pe autostrada A3, la ieșirea din localitatea Iernut spre localitatea Chețani. În accident a fost implicat un singur autoturism cu doi pasageri care a intrat în parapet. Echipajele de pompieri au intervenit de urgență pentru extragerea pasagerilor blocați în autoturismul implicat, aceștia fiind preluați și transportați de urgență la CPU Luduș pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare. S-au asigurat măsurile specifice prevenirii incendiilor.
Sg.maj. Oltean Georgiana – purtător de cuvânt al ISU Mureș
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.