ACS Târgu-Mureş, victorie clară pe terenul unei pretendente la promovare: 3-0 la Cugir
ACS Târgu-Mureş, victorie clară pe terenul unei pretendente la promovare: 3-0 la Cugir

ACS Târgu-Mureş, victorie clară pe terenul unei pretendente la promovare: 3-0 la Cugir

Echipa de fotbal ACS Târgu-Mureş (MSE) a reuşit azi surpriza etapei în seria a 9-a din Liga 3, învingând în deplasare pe Metalurgistul Cugir, o echipă cu tradiţie îndelungată în Divizia B şi, totodată, o pretendentă la promovare sezonul acesta. Scorul nu lasă loc prea multor comentarii: 3-0 pentru ACS.

Cu patru victorii şi un egal în ultimele şase partide, ACS Târgu-Mureş a ieşit din zona retrogradării şi s-a apropiat la numai patru lungimi de ultimul loc de play-off, ocupat momentan de Unirea Ungheni. Unirea va juca mâine, acasă, cu lanterna roşie Viitorul Cluj-Napoca şi e de aşteptat să se impună fără prea mari probleme.

Pentru echipa târgumureşeană au marcat Răzvan Greu, de două ori, şi ganezul Clinton Osei.

Imaginea e de la încălzirea dinaintea partidei.

sursa foto: Facebook/Fan Metalurgistul