Șoferii români pot schimba numărul de înmatriculare al mașinii când doresc. Iată ce acte necesare și ce costuri presupune operațiunea aceasta.
Nu uitați că atunci când predați dosarul și vă luați alte numere de înmatriculare, fie ele la rând sau personalizate, polițistul vă solicită să le predați pe cele de pe mașină.
Pentru a verifica online disponibilitatea unui număr de înmatriculare trebuie să aveți o adresă de e-mail. Sistemul vă va afișa în acel moment dacă numărul este sau nu disponibil, însă vă va trimite și o notificare pe e-mail.
Puteți face mai multe încercări pentru verificare număr înmatriculare/verificare număr auto. Ar fi bine să le notați pe toate pe o hârtie și să le prezentați polițistului la ghișeul de înmatriculări când vă întreabă dacă doriți numere personalizate. De ce? Pentru a fi sigur că a înțeles corect combinația de numere pe care vreți să o aveți.
Documente necesare pentru eliberarea unui nou certificat de înmatriculare când se modifică numărul de înmatriculare:
1) Cererea solicitantului;
2) Cartea de identitate a vehiculului în original;
3) Certificatul de înmatriculare în original;
4) Plăcuţele cu numărul de înmatriculare;Citeste si:
Românii vor avea o cale ferată de mare viteză abia peste zece ani
5) Copia contractului de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie (RCA) în termenul de valabilitate;
6) Dovada achitării contravalorii certificatului de înmatriculare – 49 lei. Plata se face prin internet banking, virament bancar, mandat poștal în contul trezoreriei statului.
7) Dovada de plată a contravalorii plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi, după caz, a tarifului legal de atribuire a unei combinaţii preferenţiale a numărului de înmatriculare (pentru modalitățile de plată consultați secțiunea taxe și tarife);Citeste si:
Autodeal, investiție de 450.000 de euro pentru dezvoltarea de noi…
8) Actul de identitate al solicitantului, în original şi în copie;
9) În cazul persoanelor juridice vor fi depuse documentele care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în copie (de exemplu: certificat constatator eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului), precum și împuternicirea reprezentatului legal al acestora; Delegaţie;
10) Procură specială autentificată de notarul public, în cazul în care documentele se depun de o altă persoană decât titularul.
Plata se face prin internet banking, virament bancar, mandat poștal în contul trezoreriei statului.
Un set de numere de înmatriculare preferențiale costă 85 lei. Pentru a afla disponibilitatea numărului de înmatriculare dorit trebuie să faceți câteva încercări online, pe site-ul DRPCIV (Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor).
Există și posibilitatea de a întreba polițistul la ghișeu când depuneți dosarul cu actele de înmatriculare.
Accesând portalul www.drpciv.ro puteți căuta numere de mașini personalizate. Este indicat să găsiți cel puțin două variante disponibile întrucât nu le puteți rezerva, deci există posibilitatea când ajungeți la ghișeu să nu mai fie libere.
Sursa foto: meowKa / shutterstock.com