Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Luduș, aflat sub coordonarea lui Tripon Cristian, a avut anul trecut o activitate deosebit de importantă.
Acest serviciu asigură, alături de celelalte structuri existente, intervenţia pentru stingerea incendiilor, salvarea, acordarea primului ajutor şi protecţia persoanelor, a animalelor, a bunurilor de orice natură, periclitate de incendiu sau de orice altă situaţie de urgenţă, cum ar fi: accidentele majore pe căile rutiere, feroviare, inundaţiile, cutremurele, alunecările de teren, accidentele tehnologice, chimice, biologice, exploziile, efectele negative ale fenomenelor meteorologice (furtuni, viscole, înzăpeziri, polei, ploi torenţiale, îngheţ, secetă, temperaturi deosebit de scăzute sau deosebit de ridicate) faţă de a căror gestionare îi revine o mare obligaţie.
Pe parcursul anului 2020 Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, prin Centrul operativ şi structurile specializate, a desfăşurat o serie de activităţi, care au constat, în informarea şi prevenirea populaţiei asupra riscurilor care pot să apară prin evoluţia unor fenomene cum ar fi expunerea la noul Coronavirus SARS COV-2:
Instituirea obligației pentru unitățile de alimentație publică (ex. hyper-market, super market, market, magazine de cartier, etc.) de a lua măsuri în privința: dezinfecției frecventă a suprafețelor expuse (cărucioare, coșuri de cumpărături, clanțe de uși), în special în zona caselor de marcat; instituirea de măsuri privind evitarea aglomerării de persoane în spațiile comerciale;
S-a aprobat implementarea unui proiect menit să protejeze populația și să ofere cetățenilor o metodă eficientă de igienă în mijloacele de transport în comun. Astfel, în toate autobuzele companiei de transport public local au fost montate dispensere cu dezinfectant pentru mâini și instrucțiuni de folosire. Astfel de dispozitive au fost montate și în incinta Primăriei, la serviciile de relații cu publicul.
Pe toată perioada de recoltare a cerealelor păioase, s-au executat controale în aceste parcele, iar proprietarii au fost informaţi asupra modului de respectare a normelor de apărare împotriva incendiilor şi a regulilor obligatorii ce se impun la arderea miriştilor.
Pentru efectuarea igienizării şi arderea miriştilor s-au emis permise de lucru cu foc, asigurându-se totodată şi asistenţă pentru intervenţie cu echipajul din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, în caz de nevoie.
În anul 2020, activitatea la intervenţii a însumat 286 acţiuni, din care o parte s-au desfăşurat pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative ale unor situaţii de urgenţă, incendii sau calamităţi naturale, iar altele au fost acţiuni cu caracter edilitar – gospodăresc ordonate de conducerea primăriei.