Activităţile în şcoli, cu elevi mai mari sau mai mici, constituie o componentă importantă a muncii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, de fapt a multor poliţişti, cu atât mai mult cu cât prevenirea delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor constituie o prioritate a Poliţiei Române în domeniul preventiv.
Tematicile abordate sunt diverse, iar abordarea subiectelor se doreşte cât mai atractivă, pentru a avea impactul dorit.
În „Săptămâna Altfel”, şi activităţile se doresc puţin „altfel”, atât din punct de vedere al subiectului, cât şi, dacă este posibil, a modalităţii de abordare. Pentru această săptămână, vă propunem două exemple.
La Colegiul Naţional „Al. Papiu Ilarian”, alături de poliţistul rutier de la Poliţia Tg. Mureş, am abordat un subiect sensibil, foarte important. Ce presupune OBŢINEREA PERMISULUI DE CONDUCERE? Febra obţinerii permisului imediat după majorat, puţina conştientizare a responsabilităţilor sunt doar câteva motive pentru diriginta clasei XI F să ne invite să abordăm această temă. Cu mare deschidere am încercat să „lămurim” elevii despre formalităţi şi paşi de urmat pentru obţinerea permisului, dar mai ales să le ridicăm măcar un semn de întrebare referitor la responsabilităţi, la riscuri asumate, la importanţa atitudinii în traficul rutier, cel puţin până la acumularea unei suficiente experienţe ca şofer. Accidentele rutiere sunt o realitate, nu credem că nouă ni se pot întâmpla, nu ne place să vedem fotografii ale urmărilor, DAR ACESTEA SUNT CONSECINŢELE REALE ALE COMPORTAMENTELOR NOASTRE ÎN TRAFICUL RUTIER, atât ca pietoni, cât şi ca şoferi.
Un alt exemplu este întâlnirea de la Liceul Pedagogic „M. Eminescu”, cu eleve din clasele a IX-a şi a XII-a. Tema? Cum apare şi se intensifică violenţa într-un cuplu? Cum ajungem la tragedii, la pierderi de vieţi? Ce ne dorim şi mai ales ce nu tolerăm într-o relaţie? Care sunt comportamentele de risc? Cum reacţionăm? Cum putem ajuta? Sunt întrebări la care am găsit împreună răspunsuri după o oră de dezbateri, inclusiv ale unor cazuri concrete.
Educaţia e esenţială în schimbarea societăţii, iar EDUCAŢIA PENTRU VIAŢĂ ne oferă instrumentele necesare să ne construim o viaţă mai bună, în siguranţă. Atât cât depinde de noi. Mulţumim tuturor pentru interesul manifestat şi pentru încrederea acordată!
(Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii)
Activităţi „Altfel” derulate de poliţiştii mureşeni
Category: Stirile Punctul