Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca are o nouă platformă pentru staţionarea aeronavelor, care a fost inaugurată joi.
„Noua platformă, cu 4 locuri de staţionare, a fost realizată din fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Valoarea totală a proiectului a fost de 33.253.408,34 lei, din care suma de 10.942.580,28 lei a fost asigurată de Uniunea Europeană, iar 1.673.571,08 lei sunt de la Bugetul de Stat. Platforma, dotată cu sisteme de balizaj şi de iluminat de ultimă generaţie, are o suprafaţă construită de 32.251 mp (suprafeţe portante şi acostamente), din care aproximativ 15.800 mp reprezintă cele 4 locuri de staţionare pentru aeronave”, se arată într-un comunicat trimis de aeroportul clujean.
Ca urmare a implementării proiectului Platformă de staţionare aeronave, Aeroportul Cluj oferă companiilor aeriene posibilitatea de a suplimenta frecvenţele de zbor sau de a introduce noi destinaţii.
„Odată cu finalizarea proiectului Platformă de staţionare aeronave, oferim noi facilităţi atât pentru companiile aeriene, cât şi pentru agenţii de handling care deservesc aeronavele. Totodată, cele 4 locuri suplimentare de staţionare vor duce la creşterea capacităţii operaţionale şi vor spori gradul de siguranţă în desfăşurarea activităţilor specifice zonei de operaţiuni aeriene. În acest an vom finaliza şi cel mai important proiect de infrastructură, respectiv extinderea terminalului plecări, o investiţie de 365 milioane de lei, din care suma asigurată de Uniunea Europeană şi de la Bugetul de Stat este de aproximativ 150 de milioane de lei. Noul terminal va fi extins cu 7.200 mp, iar în noua să configuraţie, va fi adaptat pentru traficul din Spaţiul Schengen şi Non-Schengen şi va creşte gradul de confort al pasagerilor”, a declarat directorul general al aeroportului clujean, David Ciceo.
Potrivit sursei citate, Aeroportul Internaţional Avram Iancu a încheiat anul 2023 cu un record de 3.240.750 de pasageri, în creştere cu 11% faţă de anul 2019 şi cu 23% mai mult faţă de anul 2022, consolidându-şi poziţia de primul aeroport regional al ţării.
„Un alt proiect realizat din fonduri nerambursabile a fost „Creşterea siguranţei şi securităţii pasagerilor pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj – Asigurarea securităţii pasagerilor pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj”, în valoare totală de 28.244.557,00 lei, contribuţia Uniunii Europene la acest proiect fiind de 20.165.694,87 lei, iar contribuţia de la Bugetul de Stat este de 3.084.165,10 lei. În urma implementării acestui proiect, Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj dispune de un gard perimetral inteligent dotat cu echipamente de supraveghere de ultimă generaţie, un sistem integrat de televiziune cu circuit închis, un echipament de siguranţă utilizat pentru înlăturarea urmelor de cauciuc de pe pista de decolare-aterizare şi alte echipamente pentru întreţinerea suprafeţelor din zona de operaţiuni aeriene”, se mai arată în comunicatul aeroportului clujean.
AGERPRES