Alex Văsieș, al 7-lea autor invitat în cadrul programului „Scriitori la școală” (2019), s-a întâlnit cu elevi din trei clase de la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” din Târgu Mureș. Întâlnirile dintre poet și elevi au avut loc în timpul orelor de limba și literatura română și au fost organizate de Asociația Podium cu ajutorul profesorilor Bogdan Rațiu și Nagy Judith Emőke.
Încurajați de firea calmă, dar volubilă și de abordarea deschisă și prietenoasă a lui Alex Văsieș, în care liceenii au văzut un spirit apropiat, a cărui mentalitate are multe puncte comune cu a lor, tinerii l-au ascultat cu interes. Apoi, au renunțat la ezitări și i-au pus întrebări când candide, când îndrăznețe, unele auzite de poet în premieră, altele care l-au pus pe gânduri, dar nici una care să îl lase indiferent.
„M-am simțit de parcă m-aș fi reîntâlnit cu foștii mei colegi de liceu”
„Înainte de prima oră, la clasa a 9-a – n-am mai văzut de mult ochi atât de curioși și vioi –, m-am gândit cum aș putea să fiu interesant, cum să le câștig încrederea. Dar de îndată ce am intrat în sală mi-a fost clar: trebuie doar să fii sincer și să ai încredere în ei. De acolo, fie că a fost vorba de clasa a 9-a, a 10-a sau a 12-a, m-am simțit de parcă m-aș fi reîntâlnit cu foștii mei colegi de liceu, care, într-un fel ciudat, deveniseră interesați de literatură și aveau întrebări dintre cele mai neașteptate. Atâta energie și intensitate a venit spre mine în cele 3 ore, că tot drumul spre casă am dansat și fredonat singur, la volan, pe LCD Soundsystem”, a declarat Alex Văsieș la finalul celor trei întâlniri de la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”.
Aprecierea venită din partea elevilor a fost confirmată și de profesorul Bogdan Rațiu.
„Ne-a plăcut mult și ca om, dar și ca poet, pentru că a fost deschis cu noi” – a fost prima reacție pe care am auzit-o a doua zi după întâlnirea elevilor cu Alex Văsieș. Întâlnirea cred că ajută pentru ca elevii să perceapă autorii din lumea lor, din imediata lor apropiere, ștergându-se astfel niște granițe pe care ei le au în fața poeziei. Dacă față de proză se deschid mai ușor, spațiul poeziei și-l asumă destul de greu, iar aducerea poetului în fața lor, discuțiile lipsite de formalism induc tânărului o atitudine pozitivă față de literatura contemporană. Experiențele cred că sunt remarcabile atât pentru elevi, cât și pentru profesori și deschid o nouă viziune asupra modului în care elevii au înțeles și și-au asumat niște valori sau idei (recunosc că după fiecare întâlnire am descoperit elevi care la orele de clasă nu adresau întrebări sau credeam că nu-i ating cu literatura, și acum mi-au demonstrat că simt, că văd și că înțeleg ce se întâmplă cu puterea cuvântului – vorba lor aici!). Experiența cu poezia a avut mai mult sens și urmează să contruim în celelalte ore câte puțin pentru a crea cititorii de poezie. Norocul nostru că totul a fost lipsit de fard, și s-a axat pe ce a vrut fiecare să simtă și să afle. Mersi”, a transmis Bogdan Rațiu.
Poet, traducător și doctorand
Alex Văsieș este unul dintre cei mai apreciați tineri poeți și traducători, în prezent fiind doctorand al Facultății de Litere – Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
A debutat în revista „Poesis Internațional” nr.3/decembrie 2010, și continuă să publice poezii în revistele: „Steaua”, „Tribuna”, „Echinox”, „Familia”, „Hyperion”, „Zona Nouă” sau „Poesis”.
I-au fost publicate volumele de poezie „Lovitura de Cap” (editura Casa de Pariuri Literare, 2012), „Instalația” (Editura Cartea Românească, 2016) și „Oana Văsieș” (Editura Charmides, 2016).
În 2013, Alex Văsieș a primit Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Cluj, iar în 2017 Premiul „Tânărul poet al anului 2016” în cadrul Galei Tinerilor Scriitori. De asemenea, a fost nominalizat pentru Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu Opera Prima, 2013, și la Premiile Revistei Observator Cultural, 2017.
10 autori în 6 licee
În perioada februarie-mai, zece scriitori se întâlnesc cu elevi din șase licee din Târgu Mureș. Fiecare autor va conduce minim trei ore de literatură contemporană. Proiectul „Scriitori la școală” este desfășurat de Asociația Podium, printr-o cofinanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), cu sprijinul companiei Reea, sponsor „hardcover” al proiectului și al jurnalistei Ligia Voro, sponsor „paperback”.
Autorii care au acceptat invitația Asociației Podium sunt: Tudor Ganea, Márton Evelin, Elise Wilk, Gabriela Feceoru, Kali Ágnes, Vida Gábor, Alex Văsieș, Marin Mălaicu-Hondrari, Demény Péter și László Noémi.
Din păcate, prozatoarea Márton Evelin nu va mai putea ajunge în Târgu Mureș în luna mai, când era programată întâlnirea cu elevii de la Liceul Vocațional de Artă din Târgu Mureș. De aceea, a fost invitată autoarea Láng Orsolya.
Următoarele trei întâlniri din cadrul programului „Scriitori la școală” vor avea loc după vacanța elevilor. Láng Orsolya va merge la Liceul de Artă în 7 mai, Marin Mălaicu-Hondrari la Colegiul Național „Unirea”, în 9 mai, și László Noémi la Colegiul Național Pedagogic „Mihai Eminescu”, în 17 mai.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.