În perioada 5-8 octombrie 2017 în cadrul Conferinței Naționale a JCI România organizată pe malul mării, la Constanța, Alexandra Maria Botoș, Vicepreședinte Executiv al JCI Târgu Mureș a primit al doilea premiu pentru activitatea sa în decursul a 6 luni, „Most Outstanding JCI Member” in Romania – Cel mai valoros membru JCI din România. Acest premiu îi recunoaște la nivel național activitatea extraordinară desfășurată pe parcursul anului 2017, după ce în mai anul acesta a fost recunoscută ca fiind cel mai valoros nou membru al JCI din întreaga Europă – „Most Outstanding New Member” in Europe, recunoaștere obținută în mai 2017 la Basel, în Elveția, pentru activitatea de pe parcursul anului 2016.
Alexandra are 27 de ani și este membru al JCI Târgu Mureș din februarie 2016 iar în viața profesională este expert contabil și studiază pentru doctoratul în contabilitate la Universitatea 1 Decembrie din Alba Iulia. În puținul timp pe care îl mai are liber a ales, din pasiune, voluntariatul. În anul 2016 ea s-a ocupat de proiectul Zâmbete în Dar, proiect al cărui scop este educarea și integrarea copiilor din centrele de plasament din județul Mureș și care în tot timpul cât a fost coordonat de ea a adus un impact pozitiv în viețile a peste 150 de copii instituționalizați din județ. În același an, ea a implementat și coordonat parțial proiectul Future Business Man, destinat dezvoltării antreprenorilor la început de drum din oraș. Totodată ea s-a implicat și în restul proiectelor organizației, muncind mult și contribuind decisiv la obținerea titlului de cea mai remarcabilă nouă organizație JCI din Europa, tot anul acesta în mai la Basel, în Elveția. În 2017, ea a ales să facă pasul mai departe și a devenit Vicepreședinte Executiv al JCI Târgu Mureș. Din această poziție, ea coordonează echipa de manageri de proiect din cadrul organizației și se asigură de buna pregătire și buna desfășurare a activității lor. Pe lângă aceasta, ea participă în proiectul Promotori Pentru Democrație Europeană organizat de către Biroul Parlamentului European în România, proiect cu ajutorul căruia a adus în România pentru prima dată una dintre cele mai apreciate campanii ale JCI din lume, Peace is Possible și a organizat la Târgu Mureș acțiunea Peace is Possible in the EU, pentru elevii și studenții din școlile și universitățile mureșene. Peace is Possible in the EU a fost premiat la rândul său ca fiind cel mai bun proiect de dezvoltare a abilităților personale ale JCI din România în 2017, prin acesta educându-i pe tineri cu privire la funcționarea și activitatea Parlamentului European și dezvoltându-le abilitățile de dezbatere și vorbit în public.
Viitorul an va însemna pentru Alexandra trecerea în echipa de conducere națională a JCI România, în funcția de Vicepreședinte de Politici Economice. Tot anul viitor, ea va fi responsabilă de organizarea Academiei de Leadership din cadrul JCI România, Academie dedicată dezvoltării viitorilor lideri ai organizației. La această academie, ea va aplica noțiuni învățate de la Academia Germană JCI, în cadrul participării ei la aceasta în iunie 2017. Academia Germană JCI este una dintre cele mai puternice academii de leadership din lume, JCI în Germania fiind o a doua Cameră de Comerț a țării, cu peste 5000 de membri afiliați și cu un sistem de training și dezvoltare impecabil și cu tradiție de peste 60 de ani. O replică a acestei Academii în România înseamnă un plus major adus membrilor pentru dezvoltarea personală și mai ales a abilităților profesionale de leadership ale acestora.
Până anul viitor o puteți găsi muncind din greu alături de colegii din JCI Târgu Mureș în cadrul proiectelor, făcând ce o pasionează, aducându-și impactul pozitiv zilnic asupra a cât mai multe persoane din comunitatea mureșeană și în plus coordonând activitatea de organizare a Galei Caritabile de sfârșit de an a organizației, care se va desfășura în luna decembrie.
Alexandra este un model demn de urmat pentru tinerii voluntari mureșeni, prin energia și dăruirea de care dă dovadă. Munca ei are de la an la an un impact tot mai mare, faptul acesta fiind demonstrat de cele două premii câștigate în 2017. O persoană ca ea nu poate fi considerată decât un exemplu de urmat pentru comunitatea mureșană. Noi, JCI Târgu Mureș suntem onorați să o avem parte din organizație iar în calitate de membrii ai comunității mureșene suntem mândri că aduce cinste orașului nostru prin recunoașterile naționale și internaționale și că luptă din greu pentru a crea un viitor mai bun, mai sigur, mai prosper și mai curat în Târgu Mureș.
Alexandra Botoș – un model de urmat și un exemplu de bună practică pentru voluntariatul mureșean
Category: Stirile Punctul