Și pentru noi este greu de crezut, dar am încheiat ediția din acest an a Vâltorii Mureșene, care, conform multora, a fost cea mai bună de până acum. Suntem foarte bucuroși că nu doar noi suntem de această părere.
Cea mai bună ediție, așa am puteam califica Vâltoarea din acest an, întrucât din multe puncte de vedere am bătut recorduri. Această ediție a durat cel mai mult, au fost organizate evenimente de-a lungul a 10 zile în diferite puncte ale orașului. Echipa organizatoare a fost cea mai numeroasă în acest an, aproximativ 50 de persoane am muncit ca toate să se desfășoare în regulă, iar pe noi ne-a mai ajutat un număr mare de voluntari. Am avut 45 de instituții și organizații care au co-organizat evenimente cu noi, iar peste 50 de firme ne-au susținut evenimentul.
În acest an am bătut recordul și la numărul de evenimente organizate în cadrul Vâltorii, am oferit 370 de programe pentru târgumureșeni și vizitatori din alte localități, acestea desfășurându-se în 51 de locații (Cocoșul de Aur, Palatul Culturii, Biblioteca Teleki-Bolyai, Liceul Teoretic Bolyai Farkas, terenul de sport al școlii, diferitele secții ale Muzeului Județean Mureș, în Cetate, în Biserica din Cetate, la Teatrul Național, la Teatrul de Copii și Tineret Ariel, la Week-End, la Zoo, în Sinagogă, în G. Cafe, în Parcul Municipal, în casa Teleki-Köpeczi – să amintim numai câteva). 47 de producători au venit la festival și și-au prezentat produsele, au fost mult mai multe pahare de vin achiziționate la Curtea de Vinotecă, ceea ce denotă o prezență mult mai consistentă în curte, au fost concerte pe 6 scene și au fost foarte mulți participanți la toate evenimentele organizate în cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Tîrgu Mureș.
S-a dovedit a fi o idee bună organizarea Sferei în debutul festivalului, astfel că și acolo numărul participanților a crescut. La Cocoșul de Aur, în Curtea de Vinotecă, la Biblioteca Teleki-Bolyai, distracția a durat numai până la ora 22, ceea ce, conform participanților, nu a fost o idee bună, însă nu a depins de organizatori. Pentru anul viitor, vom încerca să facem astfel încât și caietul program să fie mai ușor de consultat.
Suntem bucuroși că, față de alți ani, am avut participanți de etnie română nu numai la evenimentele special organizate în limba română, precum degustarea de vinuri în limba română sau plimbarea tematică, ci la aproape toate evenimentele ne-am întâlnit cu ei. Și anul viitor ne vom preocupa să aducem evenimente pentru toată lumea.
Ca o noutate a ediției din acest an am introdus brățările, care, pe lângă scopul umanitar de a ajuta terenul de sport al Liceului Teoretic Bolyai și programele pentru familii, au oferit numeroase beneficii celor care le-au cumpărat. Deși au fost complicații minore, totul s-a desfășurat bine și am reușit să vindem 1143 de brățări. Dintre codurile brățărilor achiziționate au fost extrase două excursii oferite de Agenția Maori și Thomas Hux (brățările cu codul: 045475 și 044606), o pâine pe zi până la sfârșitul anului oferită de Brutăria Eldi (brățara cu codul 045282), un curs la Școala de șoferi Unicum (brățara cu codul 044745) și am extras și cinci tricouri cu Vâltoarea Mureșeană (brățările cu codul: 014329, 044691, 014937, 014374, 045209). Îi rugăm pe câștigători să ia legătura cu noi până în data de 6 septembrie pe adresa de email vasarhelyi@forgatag.ro sau la numărul de telefon 0365-430-774, între orele 10-16.
Le mulțumim Primăriei Tîrgu Mureș și Consiliului Județean Mureș pentru parteneriat, Jandameriei Mureș, IPJ Mureș și Poliției Locale Tîrgu Mureș pentru că ne-au fost alături și au avut grijă ca evenimentul să se desfășoare în cele mai bune condiții.
Le mulțumim tuturor târgumureșenilor care au participat la Vâltoare și ne-au apreciat munca depusă și le mulțumim pentru că s-au comportat exemplar, civilizat și au avut grijă și de curățenie.
Ne vedem, din nou, anul viitor, la sfârșitul lui august!
Forgatag.ro